bria vb. intr. (fran.) 1 A străluci. 2 Fig. A se deosebi, a se remarca prin calități excepționale (prin inteligență); a străluci. • prez.ind. -iez. /<fr. briller.

BRIA vb. I. intr. (Franțuzism) A străluci, a se deosebi, a se remarca. [Pron. bri-a, p. i. 3,6 -iază, ger. -iind. / < fr. briller].

BRIA vb. intr. 1. a străluci. 2. (fig.) a se deosebi, a se remarca. (< fr. briller)

A BRIA ~ez intranz. (despre persoane) A se manifesta în mod deosebit; a excela; a se afirma; a se distinge; a străluci; a se impune; a se remarca; a se evidenția. [Sil. bri-a] /<fr. briller

BRIE¹, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.

brie s.f. (bot.) Plantă erbacee aromatică, cu frunzele ascuțite, cu florile albe și cu fructele aproape cilindrice (Meum athamanticum). • pl. -ii. g.-d. -iei. /etimol. nec.

BRIE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.

BRIE, brii, s. f. Plantă erbacee aromatică cu frunze ascuțite, cu flori albe și fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum).

brie f. 1. plantă ale cării frunze se strâng, când le atingem (Impatiens noli tangere); 2. Tr. V. breiu.

bria (a ~) (livr.) (desp. bri-a) vb., ind. prez. 1 sg. briez (desp. bri-ez), 3 briază, 1 pl. briem; conj. prez. 1 sg. să briez, 3 să brieze; ger. briind (desp. bri-ind)

bria (a ~) (livr.) (bri-a) vb., ind. prez. 3 briază, 1 pl. briem (bri-em); conj. prez. 3 să brieze; ger. briind (bri-ind)

bria vb. (sil. bri-a), ind. prez. 1 sg. briez, 3 sg. și pl. briază, 1 pl. briem (sil. bri-em); conj. prez. 3 sg. și pl. brieze; ger. briind (sil. bri-ind)

brie¹ (plantă) s. f., art. bria, g.-d. art. briei; pl. brii, art. briile (desp. bri-i-)

brie¹ (plantă) s. f., art. bria, g.-d. art. briei; pl. brii, art. briile

brie s. f., art. bria, g.-d. art. briei; pl. brii, art. briile

BRIA vb. v. străluci.

bria vb. v. STRĂLUCI.

BRIE s. (BOT.; Meum athamanticum) (reg.) brioală.

BRIE s. v. slăbănog.

brie s. v. SLĂBĂNOG.

BRIE s. (BOT.; Meum athamanticum) (reg.) brioală.

BRIA, Ion ( 1929-2002, n. Telega, jud. Prahova), teolog român. Prof. univ. la București. Preocupat de teologia sistematică și raportul dintre credință, cultură și spiritualitate („Dicționar de teologie ortodoxă”, „Destinul ortodoxiei”, „Credința pe care o mărturisim”).

BRIA < subst. brie sau breiu, o plantă ierboasă (DLR); cf. și trac. bria din Mesembria, Selimbria etc. 1. Brie pren. (Vr; 17 B III 32); – fam. (Vr G; acte Telega); Bria b., munt. (Gat; 16 B IV 497; VI 382; 17 B I 343); mold. (RI V – 225); fiul Mușei și al lui Mușat (Gat mold II); Briia f. din Sibiciu (16 B II 165); Briia (P Bor 7, 70, 71, 97). 2. Derivate: Brie/eni, -ești ss.; Brianova s. (Sd XXI); cu h: Briheni s.; + -otă Briotă, fam., băn. (Petr 15) și Breotă t. (ib.). 3. Cf. Brioști și Briota tt.; Briozăul t. (Bz).