4 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

breton1 sn [At: KLOPȘTOCK, F. 254 / Pl: ~oane / E: fr (à la) bretonne] Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă.

breton3 [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: fr breton] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne din Franța. 3-4 smf, a (Om) originar din Bretagne. 5 smp Populație care locuiește în Bretagne. 6 a Care aparține bretonilor3 (1). 7 a Care aparține bretonilor3 (5). 8 a Privitor la bretoni3 (1). 9 a Privitor la bretoni3 (5). 10 a Care este specific peninsulei Bretagne. 11 a Care este specific bretonilor3 (5). 12 a Care provine din peninsula Bretagne.

breton2 sn [At: CHEST. II, 274/86 / Pl: ~oane / E: nct] (Reg) Parte a pridvorului bătută cu scânduri.

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. ♦ (Substantivat, f.) S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.

BRETÓN1, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Din fr. [à la] bretonne.

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a peninsulei Bretagne (Franța), descendentă a vechilor celți. 2. Adj. Care aparține bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S. f. Limbă celtică vorbită de bretoni2 (1). – Din fr. breton.

BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (provincie din nord-vestul Franței).

BRETÓN1, (rar) bretoane, s. n. Păr (sau șuviță de păr) lăsat pe frunte, pînă aproape de sprîncene și retezat în linie dreaptă. Se tunde ca la oraș, mai scurt și cu breton. PAS, L. I 81.

BRETÓN, bretoane, s. n. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă. – Fr. [à la] bretonne.

BRETÓN s.n. Păr lăsat pe frunte și tăiat drept. [< fr. breton].

BRETÓN1 s. n. păr lăsat pe frunte și tăiat drept. (< fr. /à la/ breton)

BRETÓN2, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Bretagne (Franța). ◊ (s. f.) limbă indo-europeană din familia celtică, vorbită de bretoni. (< fr. breton)

BRETÓN2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Bretaniei (Franța) sau populației ei; din Bretania. /<fr. breton

BRETÓN3 ~ă, ~i, ~e m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Bretaniei (Franța) sau este originară din Bretania. /<fr. breton

BRETÓN1 ~oáne n. Păr lăsat pe frunte și retezat scurt în linie dreaptă. /<fr. bretonne

*bretón, -ă s. și adj. Din saŭ ca din Bretania. S.n., pl. oane. Forma păruluĭ tăĭat scurt și lăsat pe frunte, cum purtaŭ femeile pe la 1880.

BRETÓNĂ1 f. mai ales art. Limba bretonilor. /<fr. breton

Bretoni m. pl. vechii locuitori din Wales și din Armorica.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bretón1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretóni; adj. f., s. f. bretónă, pl. bretóne

bretón2 (pieptănătură) s. n., pl. bretoáne

arată toate definițiile

Intrare: Breton
Breton nume propriu
nume propriu (I3)
  • Breton
Intrare: breton (adj.)
breton1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • breton
  • bretonul
  • bretonu‑
  • breto
  • bretona
plural
  • bretoni
  • bretonii
  • bretone
  • bretonele
genitiv-dativ singular
  • breton
  • bretonului
  • bretone
  • bretonei
plural
  • bretoni
  • bretonilor
  • bretone
  • bretonelor
vocativ singular
plural
Intrare: breton (păr)
breton3 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • breton
  • bretonul
  • bretonu‑
plural
  • bretoane
  • bretoanele
genitiv-dativ singular
  • breton
  • bretonului
plural
  • bretoane
  • bretoanelor
vocativ singular
plural
Intrare: breton (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • breton
  • bretonul
  • bretonu‑
plural
  • bretoni
  • bretonii
genitiv-dativ singular
  • breton
  • bretonului
plural
  • bretoni
  • bretonilor
vocativ singular
  • bretonule
  • bretone
plural
  • bretonilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

breton (adj.)

etimologie:

breton, -ă (persoană) breton bretonă

  • 1. Persoană originară sau locuitor din peninsula Bretagne (Franța), făcând parte dintr-o populație descendentă a vechilor celți.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00

etimologie:

breton (păr)

  • 1. Păr lăsat pe frunte și retezat în linie dreaptă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Se tunde ca la oraș, mai scurt și cu breton. PAS, L. I 81.
      surse: DLRLC

etimologie: