4 intrări

27 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.

BRAC2, bracuri, s. n. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat. Cal de brac.Spec. Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei. – Din rus. brak.

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Din fr. braque.

brac2 sm [At: DEX2 / Pl: ~aci / E: fr braque] Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi Si: prepelicar.

brac1 sn [At: I. IONESCU, D. 370 / Pl: ~uri / E: ucr браку] (Reg) 1 Parte proastă (și nefolositoare) care rămâne după ce se alege ceva. 2 (Spc; îs) Cal de ~ Cal care nu mai e bun de nimic.

BRAC, bracuri, s. n. (Mold., mai ales la pl.) Rest, rămășiță; sfărîmătură, bucată. Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68. Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.

BRAC1, braci, s. m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. – Fr. braque.

BRAC2, bracuri, s. n. (Reg.) Rest, rămășiță; sfărâmătură, bucată. ◊ Loc. adj. De brac = care nu este bun de nimic; p. ext. neîntrebuințat. Cal de brac. – Rus brak.

BRAC s.m. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi; prepelicar. [< fr. braque, cf. germ. Bracke].

BRAC2 s. n. rest, rămășiță; deșeu (de hârtie). (< rus. brak)

BRAC1 s. m. câine de vânătoare cu părul scurt și urechile mari și blege; prepelicar. (< fr. braque, germ. Bracke)

BRAC1 ~ci m. Rasă de câini mari, cu urechile lăsate în jos și cu părul scurt, folosiți, mai ales, la vânatul de prepelițe și de potârnichi; prepelicar. 2) Câine din această rasă. /<fr. braque

BRAC2 ~uri n. Deșeuri rezultate la fabricarea hârtiei. /<rus. brak

brac m. un fel de prepelicar sau copoiu cu părul lins. [V. braică].

brac n. 1. grămadă netrebnică: pe când luna strălucește peste a tomurilor bracuri EM.; 2. animal sau lucru de lepădat: cal de brac, prost. [Nemț. BRACK].

*3) brac m. (fr. braque, d. vgerm. braccho, de unde și it. bracco). Un fel de cîne de vînat cu păru scurt și cu urechile cam blegĭ. V. braĭcă și barac.

1) brac n., pl. urĭ (rus. brak, germ. brack, adică „bruch”, sfărmătură). Ciuruc, lucru prost: aceștĭ caĭ ĭs niște bracurĭ, marfa asta-ĭ brac.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

brac2 (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri

brac1 (câine) s. m., pl. braci

brac (rest, deșeu) s. n., pl. brácuri

brac (prepelicar) s. m., pl. braci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BRAC s. (ZOOL.) 1. v. prepelicar. 2. brac englez v. poanter.

BRAC s. sfărâmătură, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.)

BRAC s. sfărîmătură, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.)

BRAC s. (ZOOL.) 1. prepelicar, (Transilv.) vișlă. (~ este un cîine de vînătoare.) 2. brac englez = poanter. (~ este un cîine de vînătoare).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

brac (bracuri), s. n. – Rest, rămășiță bună de aruncat. Germ. Brack, în parte prin pol., rut., rus. brak (DAR). – Der. brăcui, vb. (a da la o parte, a arunca ceva nefolositor; a lua caimacul, a lua tot ce e mai bun).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BRAČ, ins. în E M. Adriatice, în largul coastei Dalmației, la SV de Split. Supr.: 3962; c. 15 mii loc. Oraș pr.: Supetar. Relief de platou carstic cu alt. max. de 778 m. Vegetație mediteraneană cu pin de Alep, măslini și vii. Expl. de marmură.

BRAC, -E cf. subst. brac „cal reformat” < ucr. бpaк, și subst. brace „ismene” < lat. braccae 1. Bracea s. (17 B III 580); Brăcea Ion, vecin (ib. 54). 2. Brăcan t. 3. Brăcău, C., act. 4. Brăcoasa (17 B II 247). 5. Brăcar D., din Săcueni, 1778 (BCI XI 79); -u 1720 (ib. 68). 6. Prob *Brăcic > Brâcicoae Mic (16 A I 535); cf. și subst. brăcie – brăcire.

Intrare: Brac
nume propriu (I3)
  • Brac
Brace nume propriu
nume propriu (I3)
  • Brace
Intrare: Brač
Brač nume propriu
nume propriu (I3)
  • Brač
Intrare: brac (câine)
brac1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brac
  • bracul
  • bracu‑
plural
  • braci
  • bracii
genitiv-dativ singular
  • brac
  • bracului
plural
  • braci
  • bracilor
vocativ singular
plural
Intrare: brac (rest)
brac2 (pl -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brac
  • bracul
  • bracu‑
plural
  • bracuri
  • bracurile
genitiv-dativ singular
  • brac
  • bracului
plural
  • bracuri
  • bracurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brac (câine)

  • 1. Câine de vânătoare cu părul scurt și cu urechile mari și blegi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN sinonime: prepelicar

etimologie:

brac (rest)

  • 1. Rest, rămășiță bună de aruncat, nefolositoare.
    exemple
    • Au rămas pe loc, printre stîrvuri de cai și bracuri de căruțe. GALAN, Z. R. 68.
      surse: DLRLC
    • Luna strălucește peste-a tomurilor bracuri. EMINESCU, O. I 132.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adjectivală De brac = care nu este bun de nimic; de neîntrebuințat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Cal de brac.
        surse: DEX '09 DEX '98
      • Slab și costeliv, ca un cal de brac. ODOBESCU, S. III 157.
        surse: DLRLC
    • 1.2. prin specializare Deșeu rezultat în cursul fabricării hârtiei.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: deșeu

etimologie: