7 intrări

school Articole pe această temă:

51 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BRẤNCĂ1, (3, 4) brânci, s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și prin apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).Et. nec.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.; în limba literară numai în loc. și expr.) Mână (1). ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuri.Var.: brấnci s. m.] – Lat. branca.

brâncă1 sf [At: CANTEMIR, IST. 153 / V: ~nci sm, ~ngă / Pl: ~nci / E: lat branca] 1 (Reg) Parte de jos a picioarelor animalelor Cf labă. 2 (Bot; îc) ~ca-porcului, ~-porcească Buberic (Scrophularia nodosa). 3 (Bot; Buc; îae) Cinsteț. 4 (Bot; îc) ~-ursului, ~-pământului Crucea-pământului (Heracleum Sphondylium). 5 (Bot; îae) Pedicuță (Lycopodium clavatum). 6 (Bot; îc) ~-mâței Crucea-pământului (Atennaria dioica). 7 (Pex; reg) Mână. 8 (Pex; reg) Pumn (ca unitate de măsură). 9 (Îlav) Pe ~nci (sau în patru ~ci) În patru labe. 10 (Pfm; îe) A cădea (sau a da) în (sau pe) ~nci A cădea (cu fața) la pământ (istovit de oboseală sau în semn de închinare). 11 (Ave; îf ~nci) Direct. 12 (Îlv) A da ~ci A împinge. 13 (Fig; îal) A îndemna. 14 (Pan; reg) Arătător al orologiului. 15 (Înv) Mănușă de fier care servea ca instrument de tortură. 16 (Reg) Săgeată (ca un mic stâlp) la intrarea caselor Si: bold. 17 Parte a războiului. 18 (Pfm; îe) A munci (sau a lucra) pe (sau în) ~nci A munci până la istovire. 19 (Pfm; îe) A-i da inima ~nci A simți un imbold pentru (a face) ceva.

brấncă2 sfs [At: ECONOMIA, 102 / E: ns cf srb brnka] 1 (Pop) Boală de vite și de porci manifestată prin umflături la gât și la cap. 2 Plantă ierboasă fără frunze, cu flori verzui sau alburii care formează spice cărnoase și crește pe soluri sărate și care se întrebuințează ca medicament contra brâncii2 (1) Si: brâncarită, gușteriță, iarba-porcului, iarbă-sărată (Salicornia herbacea). 3 (Med; pop) Bubă ascunsă care afectează oasele picioarelor, mâinilor și capului Si: bubă, orbalț. 4 Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg., În limba literară numai în loc. și expr.) mână ◊ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se. ◊ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea în (sau pe brânci) = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsătură, ghiont, izbitură. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. [Pl. și: (2, n.) brânciuriVar.: brânci s. m.] – Lat. branca.

BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. (Pop.) Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea) ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) brădișor (2). 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).Et. nec.

BRẤNCĂ2, brânci, s. f. 1. (Reg.) Mână ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se târî etc.) pe (sau în) brânci = a merge (sau a fugi etc.) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea. A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală). A munci (sau a lucra) pe brânci = a munci până la istovire. 2. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. – Lat. branca.

BRẤNCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee. 2. Erizipel. 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea). ◊ Compuse: brânca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț; brânca-ursului = a) crucea-pământului; b) pedicuță. 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).

BRÂNCĂ1 f. 1) Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin apariția unor pete vinete, umflarea gâtului și lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boală înfecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; erizipel; orbalț. 3) Plantă erbacee fără frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. * ~a-porcului plantă erbacee meliferă, având tulpina și frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.

BRÂNCĂ2 ~ci f. pop. 1) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. * Pe (sau în) ~ci târându-se pe mâini și pe picioare. A cădea în (sau pe) ~ci a) a cădea sprijinindu-se cu mâinile pe pământ; b) a nu mai putea (de oboseală); a fi mort (de oboseală). 2) mai ales la pl. Izbitură bruscă cu mâinile; îmbrâncitură. * A da ~ci a îmbrânci. A-i da inima ~ci a-l îndemna (pe cineva) inima (să facă ceva). /<lat. branca

brâncă f. 1. labă și în special laba dinainte a dobitoacelor, ghiară; pe brânci, pe mâini și pe picioare (ca animalele); în brânci, în genuchi: deodată Stambulul cade ’n brânci AL.; 2. (ironic) mână, la om; 3. Mold. brânciu; 4. plantă marină din care se scoate sodă; brânca porcului, buberic; brânca ursului, pălămidă. [Lat. BRANCA, labă de fiară mai ales la nume de plante (ex. branca ursi)].

brâncă f. Med. 1. numele popular al erizipelului; 2. umflături la gât sau la cap (la cai și la porci): bivolii sunt apărați de brâncă. [Cf. gr. mod. BRÁNCHOS, răgușeală].

BRẤNCI2 s. m. v. brâncă2.

BRÎ́NCĂ2, brînci, s. f. 1. (Regional) Mînă. Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150. ◊ (În limba literară numai în expr.) A merge (sau a fugi, a se urca, a se tîrî etc.) pe (sau, mai rar, în) brînci =(în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a se urca etc.) pe mîini și pe picioare, pe burtă, de-a bușilea. Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19. M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66. Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153. Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79. A cădea (sau a da) în (sau pe) brînci = a) a cădea în mîini, a se sprijini în cădere cu mîinile de pămînt. El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71; b) fig. a cădea la pămînt (istovit de oboseală). Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389. Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frtiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921. Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135. A munci (sau a lucra) pe brînci = a munci pînă la istovire. N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294. Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94. 2. (La pl.; de obicei construit cu verbul «a da») împinsătură, izbitură (repede și neașteptată); ghiont. Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186. Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ◊ Expr. A-i da inima brînci = a se simți împins către ceva, a simți un imbold pentru (a face) ceva. Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47. 3. (Regional) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. V. gheară. Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41. Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388. ◊ Compuse: brînca-porcului = a) plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia Scopolii); b) cinsteț (Salvia glutinosa); brînca-ursului = a) crucea-pămîntului; b) pedicuță (Lycopodium cluvatum). – Variantă: (2) brînci (ISPIRESCU, L. 108) s. m.

BRÎ́NCĂ1 s. f. 1. Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mîncare și prin apariția unor pete violacee, în special pe abdomen. 2. Erizipel. Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105.

BRÂNCI2, brânci, s. m. Împinsătură, ghiont. ◊ Expr. A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva. [Pl. și: (n.) brânciuri] – Din brâncă2.

BRÎNCĂ s. f. 1. (Ban., Trans. SV) Mînă. Brĕnkĕ. Branca. AC, 331. Și în acealea blide … era tot brînci și trupuri de prunci mici. AMD 1759, 61r. 2. (Mold.) Partea de jos a picioarelor animalelor; labă. Leul apucă cu brîncile denainte de săpă cît să să acopere trupul sfintei. DOSOFTEI, VS, apud TDRG. Cînd va să să suie sau să coboare pre varga supțire, precum cu brîncele apucă, așé și coada în giur împregiur își împleticéște, ca din mîni de s-ar scăpa, de coadă spîndzurat rămîind, iarăși a să apuca să poată. CI, 172; cf. CANTEMIR, IST.; CI, 174. 3. (Mold.) Instrument de tortură. A: Cu mănuși[i] ascuțite, brînci de her îi strujiră coastele. DOSOFTEI, VS. // B: Și-l zgîrîiară pre spinare cu brînci ascuțite și tăioase. MINEIUL 1776. Etimologie: lat. branca. Cf. drăpănare. substantiv feminin

acant m. 1. plantă spinoasă, numită obișnuit pălămidă sau brânca ursului, însemnată prin frumusețea frunzelor sale; 2. Arh. podoabă care imitează frunzele acelei plante.

arată toate definițiile

Intrare: Brâncă
Brâncă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Brâncă
Intrare: brâncă (boală, plantă)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brâncă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DMLR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânce
  • brâncele
genitiv-dativ singular
  • brânce
  • brâncei
plural
  • brânce
  • brâncelor
vocativ singular
plural
Intrare: brâncă (labă)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
Intrare: brâncă (mână)
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
Intrare: brânca-porcului
brânca-porcului substantiv feminin articulat
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânca-porcului
plural
genitiv-dativ singular
  • brâncii-porcului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: brânca-ursului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânca-ursului
plural
genitiv-dativ singular
  • brâncii-ursului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: brânci (ghiont)
brânci1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M73)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânci
  • brânciul
  • brânciu‑
plural
  • brânci
  • brâncii
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brânciului
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
brânci2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N60)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brânci
  • brânciul
  • brânciu‑
plural
  • brânciuri
  • brânciurile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brânciului
plural
  • brânciuri
  • brânciurilor
vocativ singular
plural
brâncă1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • brâncă
  • brânca
plural
  • brânci
  • brâncile
genitiv-dativ singular
  • brânci
  • brâncii
plural
  • brânci
  • brâncilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

brânca-porcului

  • 1. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi (Scrophularia scopolii).
    surse: DEX '09 DLRLC
  • surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

brânca-ursului

etimologie:

brâncă (boală, plantă) salicornia

  • 1. (numai) singular Boală contagioasă, specifică porcilor, caracterizată prin lipsa poftei de mâncare și apariția unor pete violacee, în special pe abdomen.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
  • 2. (numai) singular popular Boală infecțioasă, manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: erizipel orbalț (boală) attach_file un exemplu
    exemple
    • Mai știu hacuri multe încă Pentru cei ce zac de brîncă. ALECSANDRI, T. 105.
      surse: DLRLC
  • 3. Plantă erbacee fără frunze, cu flori verzui sau alburii grupate în formă de spic, folosită în medicina veterinară (Salicornia herbacea)
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX
  • 4. Ciupercă cu pălăria întinsă și răsfrântă, prevăzută cu peri aspri (Stereum hirsutum).
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

brâncă (labă)

  • 1. regional Partea de jos a picioarelor animalelor.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: labă attach_file 2 exemple
    exemple
    • Să ne scăpăm stăpînul din brîncile lupului. RETEGANUL, P. III 41.
      surse: DLRLC
    • Să fiu cîne-n patru brînci! BIBICESCU, P. P. 388.
      surse: DLRLC

etimologie:

brâncă (mână)

  • 1. regional (În limba literară numai în locuțiuni și expresii) Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: mână attach_file un exemplu
    exemple
    • Domnul Romii cu fulgerul în brîncă Lega și dezlega după voie. BUDAI-DELEANU, Ț. 150.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială Pe (sau în) brânci = pe mâini și pe picioare, de-a bușilea, târându-se.
      surse: DEX '09 NODEX
    • 1.2. expresie A merge (sau a fugi, a se urca, a se târî) pe brânci = (în opoziție cu a merge etc. în picioare) a merge (sau a fugi, a se urca, a se târî) pe mâini și pe picioare, de-a bușilea.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • Urc toți munții pe brînci. TULBURE, V. R. 19.
        surse: DLRLC
      • M-am lungit pe brînci lîngă foc. GALACTION, O. I 66.
        surse: DLRLC
      • Ca niște uriași culcați pe brînci stau în neclintire, de jur împrejur, dealuri nesfîrșite. VLAHUȚĂ, O. A. 153.
        surse: DLRLC
      • Și-au prăpădit papucii, fugind mai mult pe brînci decît în picioare. CREANGĂ, A. 79.
        surse: DLRLC
    • 1.3. expresie A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea în mâini, a se sprijini în cădere cu mâinile de pământ.
      surse: DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • El vrea să se ridice și cade-n brînci din nou. IOSIF, PATR. 71.
        surse: DLRLC
    • 1.4. expresie A cădea (sau a da) în (sau pe) brânci = a cădea istovit (de oboseală).
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file 3 exemple
      exemple
      • Ne prădau logofeții, cîinoșii vătafi ai puterii, Dam în brînci sub biciul de plumb al poruncii. TOMA, C. V. 389.
        surse: DLRLC
      • Mîna puternică a călărețului, care pe dată scurta frîiele, nu lăsa dobitocul obosit să cadă în brînci. CONTEMPORANUL, III 921.
        surse: DLRLC
      • Muncești pînă cazi pe brînci. PANN, P. V. I 135.
        surse: DLRLC
    • 1.5. expresie A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci până la istovire.
      surse: DEX '09 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • N-ai putea spune că se lucra pe brînci. PAS, Z. I 294.
        surse: DLRLC
      • Patruzeci și opt de ani a muncit pe brînci. SAHIA, N. 94.
        surse: DLRLC

etimologie:

brânci (ghiont) brâncă

  • 1. popular (la) plural (În forma brânci; de obicei construit cu verbul «a da») Izbitură bruscă cu mâinile.
    exemple
    • Din brînci și din bătăi n-o slăbește. GHEREA, ST. CR. I 186.
      surse: DLRLC
    • Ce te izbești de oameni...? și-i dete brînci de-l aruncă cît colo. SLAVICI, O. I 327.
      surse: DLRLC
    • Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A da brânci = îmbrânci
      surse: NODEX
    • 1.2. expresie A-i da inima brânci = a simți un imbold pentru (a face) ceva.
      surse: DEX '09 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
      exemple
      • Inima îi dete brînci, și ea nu se putu opri, ci îl sărută. ISPIRESCU, L. 47.
        surse: DLRLC

etimologie: