2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bosióc sn vz busuioc

busuióc, ~oácă [At: CARTE DE BUCATE (1749), ap. GCR II, 44 / V: bos~ / Pl: ~oace / E: bg босилек cf mg busziók] 1 sm Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut, folosit în prepararea ceaiurilor și în gastronomie (Ocimum bcisilicum). 2 sm (Îc) ~roșu Plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii dispuse în spice (Amaranthus caudatus). 3 sm (Îc) ~ sălbatic Plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 4 sn (Reg) Dans popular asemănător cu hora. 5 sn Melodie după care se execută busuiocul (4). 6 a (D. fructe, vin) Cu aromă de busuioc (1). 7 a (Îs) Pere ~oace Soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galben-verzui, roșu-aprins pe partea însorită. 8 sf Varietate de viță de vie. 9 sm Strugure produs de busuioacă (8).

BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, s. m., s. n., adj. I. S. m., s. n. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșii-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță-de-vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilek, sb. bosiljak.

BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.

BUSUIÓC1 s. n. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cultivată prin grădini pentru mirosul ei pătrunzător (Ocimum basilicum). Eu am simțit în nări și mireasmă de busuioc. SADOVEANU, N. F. 13. Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84. Dragu-mi-i badiu din joc Că miroasă-a busuioc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34. (Metaforic) Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. CREANGĂ, P. 284. ◊ Expr. (Familiar) A drege busuiocul = a încerca să repari o gafă. – Variantă: bosuióc (NEGRUZZI, S. I 323) s. n.

BUSUIÓC1 s. n. 1. Plantă erbacee de grădină cu tulpina păroasă, cu flori albe sau trandafirii și cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Brunella vulgaris). 2. (Reg.) Numele unui dans popular și al melodiei după care se execută. [Var.: bosuióc s. n.] – Bg. bosilek, sb. bosiljak.

BUSUIÓC3 ~ióci m. Plantă erbacee, înaltă, cu frunze mici, lunguiețe și cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, plăcut mirositoare, folosite în parfumerie, medicină, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek

busuioc m. 1. plantă de grădină plăcut mirositoare (Ocimum basilicum): busuiocul joacă un rol mare în credințele și erezurile poporului; el aduce noroc la casa omului, se întrebuințează de babe în descântece și la farmece de dragoste: 2. mănunchiu de busuioc cu care botează preoții. [Bulg. BOSILĬOK (=lat. basilicum)]. ║ a. cu miros de busuioc: poamă busuioacă, Mold. tămâioasă.

busuĭóc m. (bg. bosilĭok, și ob. bosilek, sîrb. bosiljak, bosiok, alb. bosiltok, d. lat. basilicum, care e vgr. basilikon, regal [ca adj. n], busuioc; rut. vasilĭok, ung. bazsalikom și [d. rom.] bisziók. V. biserică). O plantă labială din ale căreĭ florĭ preutu ortodox își face sfeștocu (ocimum basilicum). Busuĭoc roș orĭ sălbatic, șopîrlaiță, altă plantă labiată (brunellla vulgaris). Busuĭocu cerbilor, poleĭ, un fel de mintă. – Și bosîĭoc (Tec.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BUSUIÓC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mătăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-de-câmp (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopârlaiță, șopârliță, busuioc-de-câmp, busuioc-roșu, (reg.) șopârlariță, iarbă-neagră. 3. adj. v. tămâios.

BUSUIOC s., adj. 1. s. (BOT.; Ocimum basilicum) (prin Transilv.) mălăcină. 2. s. (BOT.) busuioc-dc-cîmp (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-roșu, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-sălbatic, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră; busuioc-roșu (Amaranthus caudatus) = (reg.) bujor, moțul-curcanului, nasul-curcanului; busuioc-sălbatic (Prunella vulgaris) = șopîrlaiță, șopîrliță, busuioc-de-cîmp, busuioc-roșu, (reg.) șopîrlariță, iarbă-neagră. 3. adj. muscat, tămîios, (Ban. și Transilv.) mușcătar, mușcătareț. (Fructe ~; struguri ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

busuióc s. m. – Plantă (Ocimum basilicum), cea mai comună și apreciată dintre florile cunoscute tradițional în popor. – 2. (Arg.) Cuțit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemănător cu strugurele tămîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totuși. este greu de susținut der. directă din gr. *βασιλιαϰόν, propusă de Diculescu, Elementele, 461.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

busuióc, (busâioc, bosâioc), s.m. – (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz (Ocimum basilicum). „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde, și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar, 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). ♦ (med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură, 1979; Dumitru, 1992). ♦ (onom.) Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX, MDA).

busuióc, (busâioc, bosâioc), s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz; înflorește din iulie până în septembrie (Ocimum basilicum). „Această plantă cu miros îmbietor e foarte prețuită la fetele de la țară, care-l poartă în sân, în brâu sau la cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată peninsula balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români” (Candrea 1944: 262). În Maramureș: „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). (Med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură 1979; Dumitru 1992). 2. Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș 2000, 106). 3. Soț, bărbat: „Ce-ți mai face bosâiocu?” sau „Unde ți-i bosâiocu?” (cf. Memoria 2001: p 22; Desești). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

arată toate definițiile

Intrare: Bosioc
Bosioc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bosioc
Intrare: busuioc (plantă)
busuioc2 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • busuioc
  • busuiocul
  • busuiocu‑
plural
  • busuioci
  • busuiocii
genitiv-dativ singular
  • busuioc
  • busuiocului
plural
  • busuioci
  • busuiocilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bosioc
  • bosiocul
plural
  • bosioci
  • bosiocii
genitiv-dativ singular
  • bosioc
  • bosiocului
plural
  • bosioci
  • bosiocilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N20)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bosuioc
  • bosuiocul
  • bosuiocu‑
plural
  • bosuioace
  • bosuioacele
genitiv-dativ singular
  • bosuioc
  • bosuiocului
plural
  • bosuioace
  • bosuioacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

busuioc (plantă) Ocimum Prunella bosioc bosuioc

  • 1. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 4 exemple
    exemple
    • Eu am simțit în nări și mireasmă de busuioc. SADOVEANU, N. F. 13.
      surse: DLRLC
    • Busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată. EMINESCU, O. I 84.
      surse: DLRLC
    • Dragu-mi-i badiu din joc Că miroasă-a busuioc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 34.
      surse: DLRLC
    • metaforic Pentru babă, fata moșneagului era piatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane. CREANGĂ, P. 284.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie familiar A drege busuiocul = a încerca să repari o gafă.
      surse: DLRLC

etimologie: