borhă, borhe, (borhălău), s.f. – (reg.) Arbore, copac (atestat în Săcel, în var. borhălău). Inf. precizează că e termen vechi (ALRRM, 1973: 549). Cu sensul general de „lemn mare, copac uriaș”. ♦ (onom.) Borha, nume de familie în Maramureș. – Et. nec.

BORHA cf. vb. a borhăi. 1. – mold; Teodor, ard. 2. + -in: Borhin, Stanciu (AO XVII 318); -easa (Isp V²); -ești s. scris și Borghinești (Dm; Isp III¹, V¹). 3. Cu hiperurb.: Borvin (17 A II 261) < *Borghin < Borhin; -ă fam. (17 A IV 231, V 250, 300; Tec II); Borvinescul, Lupul (Isp III¹).