3 intrări

31 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bor2 sn [At: DN2 / Pl: ~uri / E: fr bord] Margine (circulară răsfrântă) care înconjoară calota pălăriei.

bor1 sn [At: DA / Pl: nct / E: fr bore] (Chm) Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin.

bor5, boáră a [At: APOLZAN, P. I, 194 / Pl: ~i, boare / E: nct] (Reg; pbl) Răsfrânt.

bor6, boară a [At: VAIDA / Pl: ~i, boare / E: nct] (Trs; rar) 1 Albastru. 2 Vânăt (1)

BOR1 s. n. Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin. – Din fr. bore.

BOR1 s. n. Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin. – Din fr. bore.

BOR2, boruri, s. n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjoară calota pălăriei. – Din fr. bord.

BOR2, boruri, s. n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjură calota pălăriei. – Din fr. bord.

BOR2, boruri, s. n. (Mai ales la pl.) Marginea răsfrîntă a pălăriei. Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor care purtau pălării cu boruri mari. PAS, Z. I 285. Femeile [poartă] pe cap basmale roșii, iar bărbații pălării de mușama cu boruri mari. SAHIA, U.R.S.S. 22. – Variantă: bord (CARAGIALE, M. 37) s. n.

BOR1 s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric.

BOR1 s. m. Metaloid care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric. – Fr. bore.

BOR2, boruri, s. n. Marginea răsfrântă a pălăriei. – Fr. bord.

BOR1 s.n. Metaloid răspândit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr. bore].

BOR2 s.n. Marginea ieșită în afară a unei pălării. [Pl. -ruri. / < fr. bord].

BOR1 s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (< fr. bore)

BOR2 s. n. marginea circulară ieșită în afară a unei pălării. (< fr. bord)

BOR1 n. Metaloid de culoare neagră-cenușie, răspândit în natură numai sub formă de combinații cu oxigenul. /<fr. bore

BOR2 ~uri n. Margine circulară, răsfrântă a unei pălării. /<fr. bord

bor n. metaloid, de un brun verziu, care nu există în natură decât în stare de acid boric.

*2) bor n. (din borax). Chim. Un corp simplu solid tri- și pentavalent descoperit de Gay-Lussac și Thénard în Francia și de Davy în Anglia în 1808. E de două felurĭ: amorf și cristalizat. Cel amorf e o pulbere verzuĭe, înegrește degetele e rău conducător de electricitate și se topește la temperaturĭ înalte. Cel cristalizat e incolor și pare a fi o combinațiune de aluminiŭ.

1) bor m. (d. bour, ca nor d. nour, după coarnele luĭ drepte). Trans. (Mediaș). Melc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bor2 (margine de pălărie) s. n., pl. bóruri

bor1 (element chimic) s. n.; simb. B

bor (element chimic) s. n.; simb. B

bor (la pălărie) s. n., pl. bóruri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pânză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streașină, tichie, (Ban. și nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. și Bucov.) pînză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

HIDRURĂ DE BOR s. (CHIM.) boran.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bor, s.m. – (reg.) Vânt puternic: „În vânt și bor mare face-te-oi, / În vânt mare țâpa-te-oi” (Bilțiu, 2002: 201; Odești, 1974; descântec). ♦ (onom.) Bor, Bora, nume de familie frecvent în zona Vișeu-Borșa (739 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Probabil din bora „vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare” (< it., fr. bora), cf. lat. boreas „vânt din nord, crivăț”. ♦ Pentru etimologia n. pr. Bor, Bora: Din sl. bora „luptă” (Constantinescu, 1963: 209). Din gr. Bora(s) sau sl. Bora; cf. n. top. Bora (Iordan, 1983). Der. din Boris, Borimir sau Borislav > sl. bor- „luptă, a lupta” (Ionescu, 2001: 77).

bor, s.m. – Vânt puternic: „În vânt și bor mare face-te-oi, / În vânt mare țâpa-te-oi” (Bilțiu 2002: 201; Odești, 1974; descântec). – Cf. bora „vânt puternic, uscat și rece, care bate iarna dinspre munte spre mare” (< it., fr. bora); Cf. Boreas (mit.) „vântul din nord; zeu care a întemeiat un regat în Thracia”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BOR1 (< fr. {i}; {s} fr. bor[ax]) s. n. Element chimic (B; nr. at. 5, m. at. 10,81, p. t. 2.300°C, p. f. 2.550°C), semimetal, cristalin, negru-cenușiu, opac, cu luciu metalic; întrebuințat ca adaos la obținerea unor aliaje, cărora le mărește duritatea și rezistența la coroziune, la detecția neutronilor și la protecția contra lor în tehnica nucleară etc. A fost descoperit în 1808 de H. Davy și independent de J.L. Gay-Lussac și L.J. Thenard.

BOR(U), < sl. ьopa „luptă”, din care Miklosich derivă nume ca Boris (1), Borșa. Drăganu confundă temele bor- și bors-, boros-, iar Weigand (p. 144) aduce blg. bor, borika „molid” și alb. bora „neauă”. În unele forme intervine și subst. bor contras din bour (v. Bou II 5, 6). 1. Borul t.; -eni s. (16 B II 127). Bora frecv. mold. ca n. unic sau de fam. (Dm; Ștef; Bîr IV; C Bog; Sd Vi 11; 16 A I 498; Ur XXII 160); – ard. (Mar; Paș); – munt. (Ț-Rom 116; 13 – 15 B 71; Giur 245; AO XV 121). 3. Boră, Radu (BCI V 219). 4. Bore, Vasco (Sur IV); Borea (Dm; Ard I; Cat; 16 B II121); – țig. (17 A LV 52); Borăscu (Gorj; Giur 82); -l (Glos; Isp I1); Borăști s. (Cat; Ștef; etc.). 5. Borelul t. (Puc 18); Boreț. 6. Bórie b. (16 A III 39). 7. Boria, Blaj (Ard). 8. + -an: Boran, -a (Ard); Borăn/escu (VT; Scan; Fil A 35); -ești s.; + -cea, -ciu: Boran/cea, St. (17 I 266); -ciu, M. (IS 278). 9. *Boraș: Borășești s. 10. + -ilă: Borila din 1080 „mysian”, slav sau turanic. Alt Borilâ, n. purtat de Florilă, din 1207, nepotul împăratului Ioniță, scris și Ascenus Burul < rom. „bunul” (explicație dată de Iorga, apud Drăg. 150); Boril/ă mold. (C Ștef); -escul (Ștef); -ești s. Vechiu, sau Borlești (Dm); Borîlă (Dm); Borîle b. (C Ștef); Borîl/a s. (16 B IV 126); -ești s. (Dm); Borăl/a, Stan, 1678 (Drj 43); -e (Isp I2); -escu, Ioanăș (16 A II); -ean, uricar, 1635 (Sd XIX 24) zis și Boroleanul, în doc. mold. 1635 feb. 28 (mss. Singeorgiu). Cf. și Burulean lit. pop.(G. Dem.). 11. Prin as. progr.: Borol/e s. (C Ștef); -ea, -ești ss. 12. + -oiu: Boroiu, P., olt. (Sd VI 495); Boroaia s., > Boroianu, act.

Intrare: Bor
nume propriu (I3)
  • Bor
Intrare: bor (chim.)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bor
  • borul
  • boru‑
plural
  • boruri
  • borurile
genitiv-dativ singular
  • bor
  • borului
plural
  • boruri
  • borurilor
vocativ singular
plural
B simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • B
Intrare: bor (margine)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bor
  • borul
  • boru‑
plural
  • boruri
  • borurile
genitiv-dativ singular
  • bor
  • borului
plural
  • boruri
  • borurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bord
  • bordul
  • bordu‑
plural
  • borduri
  • bordurile
genitiv-dativ singular
  • bord
  • bordului
plural
  • borduri
  • bordurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bor (chim.) B

  • 1. (numai) singular Element chimic, semimetal negru-cenușiu, cristalin și care se găsește în natură sub formă de săruri ale acidului boric.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN Șăineanu, ed. VI
  • comentariu simbol B
    surse: DOOM 2

etimologie:

bor (margine) bord

  • 1. Margine circulară (răsfrântă) care înconjoară calota pălăriei.
    surse: DEX '09 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Prinseseși ticurile redactorilor și reporterilor care purtau pălării cu boruri mari. PAS, Z. I 285.
      surse: DLRLC
    • Femeile [poartă] pe cap basmale roșii, iar bărbații pălării de mușama cu boruri mari. SAHIA, U.R.S.S. 22.
      surse: DLRLC

etimologie: