bondră sf [At: BUNGARIU, N. / Pl: ~re / E: nct] (Trs) Femeie mută și neputincioasă Si: (pop) țeapa-leapra Cf bondriș, bondroș.

bondră s.f. (reg.) Femeie mută și care nu este bună de nimic. • pl. -e. /cf. bondriș.

bondră (bondre), s. f. – (Trans. de Nord) Cîrpă, zdreanță. – Var. bandură. Săs. bändel (Drăganu, Dacor., VI, 280-2). Mai puțin probabilă supoziția lui Pascu, Beiträge, care pornește de la sl. bandura „lăută”. – Der. bondros, adj. (măscărici, persoană deghizată); bondreț, s. m. (larvă); bondrosi, vb. (a acționa stîngaci, a lucra prost); îmbondori, îmboldora, îmbodoli, îmboboli, îmboboroji, îmbondoli, îmbondosi, bodrînji, îmbondroji, vb. (a îmbrăca, a înfofoli). Vreunul din aceste cuvinte poate avea o explicație diferită, cu atît mai mult cu cît circulă în alte părți ale teritoriului rom., și este evidentă compunerea sa pe baze expresive. Din rom. trebuie să provină mag. bondrus „mascat” care, după DAR, ar explica acest cuvînt rom.

BONDRE. 1. – D. (Sur X; Arh). 2. Bondrea, Ioan, 1699 (RI VIII 173). 3. Prob. Bondor (Mar). Cf. subst. bondar; pt. terminație, cf. Candrea, Mandrea, Pandrea etc.