2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bondă sf vz bundă

búndă sf [At: H II, 118 / V: boan~, boántă, (reg) bon~, bóntă, ~dră / Pl: ~de, (îva) ~ nzi / E: mg bunda] 1 Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați. 2 (Reg) Blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 3 (Reg) Pieptar.

pondă[1] sf vz bundă

  1. Variantă neatestată de definiția principală — LauraGellner

BÚNDĂ, bunde, s. f. (Pop.) 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă1; blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. Pieptar (1). – Din magh. bunda.

BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă1; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda.

BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină de postav lungă și largă, cu mîneci, îmblănită (uneori împodobită cu cusături), pe care o poartă bărbații; (Transilv.) blană mare făcută din piei de oaie (de obicei cu lina în afară), întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. V. burcă, cojoc, sarică, șubă. S-a învoit... să coase pentru tîrgul de toamnă o bundă, adică o blană de miel lungă pînă la pămînt, albă și împod. bită cu flori cusute-n ibrișin. SLAVICI, O. II 85. Tînărul Socol... așternu bunda sa pe oblîncul șelei. ODOBESCU, S. I 146. 2. (Mold.) Cojocel scurt, fără mîneci, făcut din piei de miel și avînd pe față desene executate din fire de lină de diferite culori, pe care-l poartă țăranii și țărancele; bondiță, pieptar. V. cojocel, ilic. Fratele mamei era un bărbat mare și spătos, cu chimir lat și cu bundă. SADOVEANU, N. F. 12. Se bătu de două ori cu palma peste bunda-i unsuroasă. SADOVEANU, O. VI 512. – Pl. și: blînzi (REBREANU, R. I 214). – Variantă: bóndă (BELDICEANU, P. 62) s. f.

BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, având pe față cusături din fire de lână colorată, pe care îl poartă țăranii și țărancele; pieptar. – Magh. bunda.

BÚNDĂ ~e f. 1) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, împodobit cu ornamente din piele sau cu broderie realizată cu fire de lână colorată; cojocel. 2) Cojoc lung și mițos, confecționat din piei de oaie cu lâna în afară; burcă. [G.-D. bundei] /<ung. bunda

bundă f. cojoc fără mâneci și scurt până la brâu (în Oltenia); în Mold. bondă. [Ung. bunda].

bóndă și boándă (est) și búndă (vest) f., pl. e (ung. rut. bunda). Vestă căptușită maĭ gros pe care o poartă țărancele. – În R.S. și bundaĭcă. În Trans. (Olt) bundă, o haină lungă de postav albastru pe care o poartă preuțiĭ. – Și bondíță, pl. e. V. becheș, bolero, ilic și cojoc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

búndă (reg.) s. f., g.-d. art. búndei; pl. búnde

búndă s. f., g.-d. art. búndei; pl. búnde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÚNDĂ s. pieptar. (~ înflorată.)

BUNDĂ s. pieptar. (~ înflorată.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

búndă (búnde), s. f. – Haină îmblănită purtată de țărani. – Var. bo(a)ndră, bundră. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol., țig. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda să vină din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondră; cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.

arată toate definițiile

Intrare: Bonde
Bonde nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bonde
Intrare: bundă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bundă
  • bunda
plural
  • bunde
  • bundele
genitiv-dativ singular
  • bunde
  • bundei
plural
  • bunde
  • bundelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bondă
  • bonda
plural
  • bonde
  • bondele
genitiv-dativ singular
  • bonde
  • bondei
plural
  • bonde
  • bondelor
vocativ singular
plural

bundă bondă popular

  • 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă; blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: burcă (bundă) diminutive: bundiță 2 exemple
    exemple
    • S-a învoit... să coase pentru tîrgul de toamnă o bundă, adică o blană de miel lungă pînă la pămînt, albă și împodobită cu flori cusute-n ibrișin. SLAVICI, O. II 85.
      surse: DLRLC
    • Tînărul Socol... așternu bunda sa pe oblîncul șelei. ODOBESCU, S. I 146.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Cojocel scurt, fără mâneci, făcut din piei de miel și având pe față desene executate din fire de lână de diferite culori, pe care-l poartă țăranii și țărancele; pieptar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bundiță cojocel pieptar 2 exemple
    exemple
    • Fratele mamei era un bărbat mare și spătos, cu chimir lat și cu bundă. SADOVEANU, N. F. 12.
      surse: DLRLC
    • Se bătu de două ori cu palma peste bunda-i unsuroasă. SADOVEANU, O. VI 512.
      surse: DLRLC
  • comentariu Plural și: bunzi.
    surse: DLRLC

etimologie: