Bona f. oraș și port In Algeria, vechea Hipona, aproape de granița Tuniziei: 45.800 loc.

BONĂ, bone, s. f. Îngrijitoare angajată într-o familie pentru a crește copiii (și a-i învăța o limbă străină). – Din fr. bonne, germ. Bonne.

bonă sf [At: D. ZAMFIRESCU, R. 24 / Pl: ~ne / E: fr bonne, ger Bonne] Femeie angajată pentru a crește copiii și a-i învăța o limbă străină.

BONĂ, bone, s. f. Îngrijitoare angajată într-o familie pentru a crește copiii și a-i învăța o limbă străină. – Din fr. bonne, germ. Bonne.

BONĂ, bone, s. f. Femeie, de obicei de naționalitate străină, angajată pe vremuri în familiile burgheze, cosmopolite din țara noastră ca îngrijitoare la copii. V. dădacă, nemțoaică. Un norod întreg de bone, de copilandri de liceu... au dat năvală. ANGHEL, PR. 115. Am să-i aranjez eu pe parveniții cari, fiindcă au mîncat în copilărie «du cacao», dat cu lingurița de vreo bonă schwizerană (= elvețiană) sau belgiană, au pierdut pe «r» și au cîștigat secretul nazalelor pariziene. CARAGIALE, O. VII 334.

BONĂ, bone, s. f. Femeie (de naționalitate străină) angajată ca îngrijitoare la copii. – Fr. bonne.

BONĂ s.f. Femeie angajată ca îngrijitoare la copii. [< fr. bonne].

BONĂ s. f. femeie angajată ca îngrijitoare la copii; guvernantă. (< fr. bonne, germ. Bonne)

BONĂ ~e f. înv. Femeie angajată într-o familie bogată pentru a se ocupa de educația și îngrijirea copiilor. /<fr. bonne, germ. Bonne

bonă s. f., g.-d. art. bonei; pl. bone

bonă (înv.) s. f., g.-d. art. bonei; pl. bone

bonă s. f., g.-d. art. bonei; pl. bone

BONĂ s. v. dădacă, doică.

bonă s. v. DĂDACĂ. DOICĂ.

bonă (bone), s. f. – Servitoare. Fr. bonne.

bone bed (engl.), → brecie (de oase).

Bona Dea, veche divinitate romană, al cărei cult era strîns legat de cel al lui Faunus. Bona Dea era socotită o zeiță castă, înzestrată cu darul profeției și protectoare a femeilor. Era considerată, după o tradiție, fiica (sau sora) zeului Faunus, pentru care se spunea că acesta din urmă ar fi nutrit o dragoste incestuoasă. După o altă tradiție ea era soția lui Faunus, pe care zeul omorînd-o, și căindu-se apoi, ar fi cinstit-o după moarte ca pe o divinitate (v. și Faunus).

BON, -A. 1. Bon, Vlahus (Vlah PB); – act. (Jiul ard); Bon/e b. (Ard); -ea fam. (Viciu 15; AO XVII 307); -escu (Puc); n. marital: Bonoaia (Băl VI). 2. Bona f. (pe un pomelnic din București); – fam., act. 3. Bonaș ard. (Paș), cf. și etimologiile date acolo de Pașca. 4. Boanea (Moț); Boneu (Viciu 15). 5. Bonoiu, Gr., act.