2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bogdan1 sm [At: CĂTANĂ, P. II, 150 / Pl: ~i / E: rs богдан] (Ban) Copil.

bogdan2 sm [At: DAMÉ, T. 147 / Pl: ~i / E: nct] (Îrg) Fiecare dintre cei patru stâlpi ai stăvilarului morii.

BOGDÁN, bogdani, s. m. (învechit) Moldovean. Spuneți nouă de Vulcan, Unde-i aprigul bogdan? ALECSANDRI, P. P. 134.

BOGDÁN, bogdani, s. m. (Înv.) Moldovean. – Din Bogdan (n. pr. < v. sl. Bogudanu).

Bogdan (Ion) m. unul din primii slaviști români (1864-1919).

Bogdan m. numele mai multor Domni ai Moldovei; 1. BOGDAN I, urmașul lui Dragoș-Vodă, originar din Maramureș, cel dintâi Domn peste întreaga țară, adevăratul întemeietor al principatului Moldovei ca Stat independent, după care Moldova a fost numită și Bogdania (1360-1364); 2. BOGDAN II, fiul lui Alexandru-cel-Bun și tatăl lui Ștefan-cel-Mare (1449-1451); 3. BOGDAN III (Chiorul), fiul lui Ștefan cel-Mare (1504-1517), bătu pe Poloni și încheiă la 1511 cu Selim I primul tractat de pace, precum Mircea-Vodă în Muntenia; 4. BOGDAN IV, fiul lui Lăpușneanu, partizan și amic al Polonilor, se ținu numai de glume și petreceri (1568-1572).

Bodgan m. numele turcesc al Moldovei și al locuitorilor ei; Bogdan-beiu, domnul Moldovei; Bogdan-saraiu, palatul reprezentantului Moldovei la Con-stantinopole; 2. Moldovean (după numele lui Bogdan III care a închinat tara Turcilor): unde-i aprigul Bogdan? POP.

Cara-Bogdan m. nume ce Turcii dedeau Moldovei (lit. Bogdan cel Negru; cf. Cara-Iflac). V. Bogdan.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BOGDAN, Ioan (1864-1919, n. Brașov), filolog și istoric român. Frate cu Bogdan-Duică. Acad. (1903), prof. univ. la București. Inițiatorul studiilor de slavistică din România; editor de cronici și documente („Vechile cronici moldovenești pînă la Ureche”, „Cronici inedite atingătoare de istoria românilor”, „Documentele lui Ștefan cel Mare”).

BOGDAN, Catul (1897-1978, n. Colmar, Franța), pictor și grafician român. Fiul lui Bogdan-Duică. Prof. univ. la București. Portrete și peisaje delicate și sensibile („N. Iorga”).

BOGDAN, Radu George (n. 1920, Galați), istoric și critic de artă român. Cronici, eseuri, studii, monografii („Theodor Aman”, „Reverii lucide”). Autor al monumentalei lucrări „Andreescu” (I. Artistul în epocă, II. Posteritatea critică). Contribuții fundamentale la exegeza lui N. Grigorescu.

BOGDAN, George (1859-1930, n. Iași), medic român. Prof. univ. la Iași. Împreună cu Mina Minovici a creat școala românească de medicină legală.

BOGDAN, Petru (1873-1941, n. Miroslăvești, jud. Iași), chimist român. Acad. (1926), prof. univ. la Iași. Creator al învățămîntului de chimie fizică din România. Cercetări în domeniul disociației electrolitice, al constituției moleculare a lichidelor („Teoria cinetică”, „Curs de chimie fizică”).

BOGDAN, Damian P. (1907-1991, n. Buteșri, Basarabia), istoric și slavist român. Prof. univ. la București. Creator de școală în domeniul științelor auxiliare ale istoriei („Caracterul limbii textelor slavo-române”, „Compendiu al paleografiei româno-slave”).

BOGDAN, Alexandru (n. 1941, București), medic veterinar și zootehnist român. M. coresp. al Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Cercetări în domeniul biologiei animale și al tehnologiei și patologiei reproducției („Reproducția animalelor de fermă”, „Fertilitatea, natalitatea și prolificitatea în zootehnie”).

BOGDAN traducera în slavă a gr. Theodoros, ebr. Nathanael, lat. Deodatus, numele însă nu e calendaristic. Din Maramureș, unde apare întîi, și Ardeal, el trece în Moldova, prin întemeietorul statului moldovean. Conform unui obicei propriu turcii au numit, după dînsul, țara, Bogdania (Kara-bogdan) și pe locuitori Bogdani. 1. Bogdan 1200 – 1235, în Bihor (Iorga III 135); frec. în Țara Oltului (Paș); -u, -a ss.; Bogdăn/easa, -el, -ești sate vechi ardelene și moldovene. 2. Tratată ca sufix, terminația -an se suprimă: Bogd/ul, vlah din Serbia, 1318 (DR IV); -a b. olt., 1598 (AO X 127); Bogde (16 BV 447); -a (16 B I 129; VI 337) etc.; -a, Ursulovici, vlah din Serbia (DR IV). 3. Bogdănețul t. (AO XVI).

Bogdan Din nou la modă astăzi, Bogdán – arareori apare și fem. Bogdana, este un vechi și cunoscut nume de origine slavă. Compus din elementele bog „dumnezeu” (vechi cuvînt slav înrudit cu vechiul iranian baga și vechiul indian bhaga, al cărui sens inițial era „noroc, reușită”) și dan „dat” (deci sensul compusului este „dăruit, dat de Dumnezeu”), Bogdan se încadrează în seria numelor teoforice, fiind identic ca semnificație cu ebr. Jonathan, gr. Theodoros, Theódotos, lat. Deodatus, fr. Déodat, Dieudonné etc. De fapt, majoritatea specialiștilor sînt de acord că Bogdan este un calc după gr. Theodoros (→ Tudor) sau Theodotos. Cele două elemente de compunere erau destul de frecvente în trecut, unele compuse cu bog- păstrîndu-se și astăzi în onomastica diferitelor popoare slave: Bogumil (+mil „plăcut”), Bogoslav (+slav „slavă”) etc. La slavii răsăriteni numele este atestat destul de tîrziu, în 1385. În Ucraina devine frecvent către 1500 (lipsește din pomelnicul de la Horodiște din 1484) și frecvența lui crește pînă la finele sec. 17; urmează o perioadă de regres, pînă la jumătatea sec. 19, cînd este reintrodus. Atestări mult mai vechi ale lui Bogdan apar în izvoarele poloneze (din 1136) sau sîrbo-croate (din sec. 11-13). Unii specialiști au considerat că prezența numelui la români poate fi explicată prin influența sud-slavă. Într-adevăr în Țara Românească, în mod logic, numele este mai vechi decît anul 1392 cînd apare atestat în documente satul Bogdănești din jud. Vîlcea (ca nume pers. Bogdan apare de abia în 1469). Dar mult mai vechi sînt atestările numelui în Maramureș (cele dintîi atestări de pe întreg teritoriul românesc, in jurul anilor 1200-1235), Transilvania și Moldova (vechile sate Bogdăneasa, Bogdănel, Bogdănești și cunoscutul Bogdan – primul domn al Moldovei) unde nu poate fi vorba de o influență sud-slavă. Așa stînd lucrurile, Bogdan ar putea fi considerat fie un vechi împrumut comun din epoca primelor contacte cu slavii (cînd nu se poate vorbi de bulgari, sîrbi, croați sau ucrainieni), fie o influență separată a onomasticii slave răsăritene (în nord) sau a celei sud-slave în sud. Din sec. 16 sînt cunoscute și formele abreviate Bogda, Bogde, Bogdea (a fost detașată terminația -an, considerată sufix). Este interesant de observat că deși necalendaristic, Bogdan a rămas în uz la noi, ca și la popoarele slave, probîndu- și astfel vechimea și valoarea sa tradițională. Ceva mai rar folosit în ultimele 2-3 secole, numele este în epoca noastră din nou la modă, lucru motivat prin capacitatea sa de evocare istorică. În Banat, cuv. bogdan este folosit cu sensul de „copil”, ca și în rusă, „copil nebotezat” sau ucraineană (bohdan „copil nelegitim”). Dacă amintim că, în unele regiuni, orice copil este numit înainte de botez Bucur, am putea explica cuvîntul comun bogdan în același fel: nume propriu devenit comun (exemple de acest fel sînt nenumărate). ☐ Bogdan I (c. 1359- 1365), prim domn de sine stătător al Moldovei, întemeietor al dinastiei Bogdăneștilor (după numele acestuia, turcii numeau Moldova Bogdania, iar pe moldoveni, bogdani), Bogdan al II-lea (1449 – 1451), Bogdan al III-lea (1504-1517), Bogdan (1568 – 1572), fiul lui Al. Lăpușneanu. Filologul, istoricul și scriitorul Bogdan Petriceicu Hasdeu.

arată toate definițiile

Intrare: bogdan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bogdan
  • bogdanul
  • bogdanu‑
plural
  • bogdani
  • bogdanii
genitiv-dativ singular
  • bogdan
  • bogdanului
plural
  • bogdani
  • bogdanilor
vocativ singular
  • bogdanule
  • bogdane
plural
  • bogdanilor
Intrare: Bogdan
Bogdan nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bogdan
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bogdan

etimologie:

  • nume propriu Bogdan (din limba slavă veche Bogudanu).
    surse: DLRM