5 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

boántă1 sf [At: I. CR. III, 251 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Bătaie.

boánță1 sf [At: CV, 1949, nr. 8, 32 / Pl: ~țe / E: nct] (Ljcp) 1 Punct pierdut. 2 (Îe) Joc la ~țe Joc în care se numără punctele pierdute.

boánță2 sf [At: CHEST. V A, 72 / Pl: ~țe / E: nct] (Reg; pbl) 1 Vezica urinară. 2 Organ genital feminin.

boánță3 sf vz boață

boáță sf [At: ȘEZ. VI, 4 / V: -anță / Pl: ~țe / E: nct] (Reg; fam) 1 Boroboață. 2 (Mol; îe) A i se întâmpla cuiva (sau a da peste) o ~ A da peste un necaz.

bont2, boántă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg. și fam.) Poznă, năzbâtie, boroboață. – Din boroboață.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg. și fam.) Poznă, năzbâtie, boroboață. – Din boroboață.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BOÁNȚĂ s. f. v. boață.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Mold.) Poznă; lucru sau faptă nepotrivită; năzbîtie. V. boroboață. (În forma boanță) Fără îndoială că și ele făceau din cînd în cînd cîte ceva, cîte vro boață... dar o făceau tot pe furiș. CONTEMPOPANUL, IV 502. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a da peste) boață = a da peste o belea, peste un necaz neprevăzut. Și s-apucă... de tăte poznele, făr-a se gîndi c-ar da peste vro boață. ȘEZ. VI 4. – Variantă: boánță s. f.

BONT2, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg.) Poznă, năzbâtie. – Din boroboață.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.

BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

boață (boanță) f. Mold., boroboață. [V. boț].

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].

boroboață f. întâmplare rea sau faptă prostească ce face mare sgomot: mi s’a întâmplat o mare boroboață. [Cf. boloboț; varianta Mold. boață (boanță), din boț cu acelaș sens de «boroboață», confirmă raportul semantic între cocoloș de «mămăligă» și «pățanie», metaforă primitiv ciobănească ce o întâlnim deja la Zilot Românul («Măria sa mai făcu un boț»)].

boáță (oa dift.) f., pl. e. Est. Boroboață.

arată toate definițiile

Intrare: Boanta
Boanta nume propriu
nume propriu (I3)
  • Boanta
Intrare: boantă
boantă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: boanță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boanță
  • boanța
plural
  • boanțe
  • boanțele
genitiv-dativ singular
  • boanțe
  • boanței
plural
  • boanțe
  • boanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: boață
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boață
  • boața
plural
  • boațe
  • boațele
genitiv-dativ singular
  • boațe
  • boaței
plural
  • boațe
  • boațelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boanță
  • boanța
plural
  • boanțe
  • boanțele
genitiv-dativ singular
  • boanțe
  • boanței
plural
  • boanțe
  • boanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: bont (adj.)
bont1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
  • boantă
  • boanta
plural
  • bonți
  • bonții
  • boante
  • boantele
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
  • boante
  • boantei
plural
  • bonți
  • bonților
  • boante
  • boantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

boață boanță

etimologie:

  • boroboață
    surse: DEX '09 DEX '98

bont (adj.)

  • 1. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt.
    exemple
    • Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118.
      surse: DLRLC
    • Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20.
      • Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de câini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

etimologie: