2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bleg, ~ea [At: COSTINESCU / V: -ec, ~ea a, -ea sf / Pl: ~egi, -ege / E: ns cf srb bleka] 1 a (D. animale) Cu urechi care atârnă Si: (fam) blegit2, clăpăug. 2-3 a (D. urechi) Care atârnă sau sunt depărtate de cap. 4 a (D. oameni) Cu urechi blegi (3). 5-6 a (D. oameni) Moale (și cam prost). 7 a (Pop; îe) Cu capul ~ Cu mintea slabă. 8 av (Fig) Toropit. 9 av (Fig) Trist. 10 smi (Reg; prt; îf bleahă) Prost.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug, blegit; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. sb. bleka.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -ge, adj. 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; clăpăug; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos; (despre oameni) cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos). 2. Lipsit de energie, de voință (și prost). – Cf. scr. bleka.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre urechile animalelor) Care atîrnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit; pleoștit, fi (Despre unele obiecte) Cu marginile atîrnînd în jos; pleoștit. La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66. 2. (Despre ființe) Moale, molatic, molîu; (numai despre oameni) prost, tont, nătărău. Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266. Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157. Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31. ◊ (Adverbial) Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225. ◊ (Substantivat) Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.

BLEG, BLEÁGĂ, blegi, -e, adj. 1. (Despre ființe) Moale, molâu; (despre oameni) prost, nătărău. 2. (Despre urechile animalelor) Care atârnă moale în jos; (despre urechile oamenilor) îndepărtat de cap și îndoit. – Comp. sb. bleka „prost”.

BLEG bleágă (blegi, blége) 1) (despre animale) Care are urechi mari, lăsate în jos; clăpăug. 2) (despre urechi) Care este moale și atârnă în jos; pleoștit. 3) fig. fam. (despre persoane) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; tont; nătâng. /cf. sb. bleka

bleg a. 1. (despre câini sau porci) cu urechile mari și lăsate în jos; 2. fig. molatic, nătărău, prost. [Origină necunoscută].

bleg, bleágă adj., pl. blegĭ (cp. cu germ. welk, veșted, saŭ rus. blèklyĭ, veștejit, palid, d. germ. bleich. Cp. și cu fleac și vgr. blax, blakös, bleg). Moleșit, clăpăug, care atîrnă în loc să stea drept; urechĭ blegĭ. Fig. Prost, gogoman. – Și blec (Șez, 3, 151). În Olt, și bleonc, bleoancă, și flenc, fleancă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bleg adj. m., pl. blegi; f. bleágă, pl. blége

bleg adj. m., pl. blegi; f. sg. bleágă pl. blége


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLEG adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. indolent, lălâu, moale, molatic, molâu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~eagă.) 3. adj. v. clăpăug.

BLEG adj., s. 1. adj., s. nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai este!) 2. adj. indolent, lălîu, moale, molatic, molîu, mototol, (reg.) tofolog, (fig.) băligos, mălăieț, mămăligos. (O ființă ~.) 3. adj. atîrnat, blegit, clăpăug, lăsat, pleoștit, (pop.) blegoșat, (prin Olt.) bleonc, (Mold. și Transilv.) dăbălăzat, (Transilv.) plecozat, (fam.) bleojdit. (Cu urechile ~.) erată

Bleg ≠ deștept, căpățănos, căpos, cuminte, înțelept, isteț, mintios


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bleg (bleágă), adj.1. Buhăit, molatic, puhav. – 2. Cu urechile căzute. – 3. (S. m.) Paiață. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 182), cf. bleandă, bleau, bleot. S-a explicat uneori prin sl. blagŭ „bun”, sb. blag „bun, pașnic” (Berneker 58; Bogrea, Dacor., IV, 794; Procopovici, RF, II, 133); cf. și sb. blek „tont”, cu care coincide întîmplător. – Der. blegi (var. bleji), vb. (a înmuia, a fleșcăi); bleojdi, vb. (a fleșcăi, a decădea; a face ochii cît cepele; a-și aținti privirea spre ceva), cf. pleoști (DAR se gîndește la o der. din sl. blistati „a străluci”, „a vedea”, ipoteză ce pare inutilă; cf. mai curînd sl. bljusti „a vedea”; dar mijloacele expresive ale rom. explică suficient această formație); bleoncos, adj. (cu urechile căzute), der. cu infix nazal; bleoncăni, vb. (a clătina, a legăna). Probabil aceleiași rădăcini expresive îi aparține bloj, adj. (murdar, pătat; mascat, travestit, deghizat), care se folosește în Banat; der. bloji, vb. (Maram., a murdări); blojori, vb. (a calomnia), folosit de Cantemir.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLEGU, D., 1800 (RI I 21); Blegea Sandu (în literatura băn.) < adj. bleg.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

bleagă, blege s. f. 1. femeie proastă. 2. femeie molâie / lălâie.

bleg, blegi s. m. 1. (peior.) cap. 2. om naiv. 3. bărbat impotent.

pulă bleagă expr. individ neînsemnat / fără personalitate

Intrare: Blegu
Blegu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Blegu
Intrare: bleg
bleg adjectiv
adjectiv (A58)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bleg
  • blegul
  • blegu‑
  • blea
  • bleaga
plural
  • blegi
  • blegii
  • blege
  • blegele
genitiv-dativ singular
  • bleg
  • blegului
  • blege
  • blegei
plural
  • blegi
  • blegilor
  • blege
  • blegelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bleg

  • 1. (Despre animale) Cu urechi care atârnă în jos; (despre urechile animalelor) care atârnă în jos.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: blegit clăpăug pleoștit
    • 1.1. (Despre oameni) Cu urechile îndepărtate de cap; (despre urechile oamenilor) îndepărtate de cap (și atârnând în jos).
      surse: DEX '09 DLRLC sinonime: pleoștit
    • 1.2. (Despre unele obiecte) Cu marginile atârnând în jos.
      surse: DLRLC sinonime: pleoștit un exemplu
      exemple
      • La un semn al baghetei sale magice, [scamatorul] făcea să apară din pălăria lui bleagă doi porumbei albi. SAHIA, N. 66.
        surse: DLRLC
  • 2. Lipsit de energie, de voință (și prost).
    exemple
    • Te-ai gîndit că ți-ar fi tare rușine dacă te-ar vedea, așa bleg și speriat... prietenii tăi. PAS, Z. I 266.
      surse: DLRLC
    • Fără să pricep cum dintr-un pui auriu și micuț poate să iasă o găină bleagă și pestriță. CAMIL PETRESCU, T. II 157.
      surse: DLRLC
    • Al treilea, spînatec, mai plin decît ei, însă bleg și cu privirile adormite: era cel mai bogat om din sat. SADOVEANU, P. M. 31.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca de loc a erou, umblînd bleg, trăgîndu-și picioarele după el. D. ZAMFIRESCU, R. 225.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Noi stăm ca blegii în cafenele. CARAGIALE, O. II 138.
      surse: DLRLC

etimologie: