BLECHNUM L. BLEHNUM, SCĂRIȚA MUNTELUI, fam. Polypodiaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale, cca 210 specii, terestre, majoritatea erbacee, iar restul arborescente, uneori tîrîtoare sau agățătoare, acoperite cu solzi liniari, tari, negrii sau cu nervuri negre. Toate cu rizom viguros. Frunze convolute, la început penate, uneori penat-crestate, rar dublu-penate sau nesegmentate, pieloase și glabre, dentate sau nedentate. Pe partea inferioară a frunzelor sînt numeroși sori formați din gruparea sporilor, înșirați în apropierea nervurilor mediane, protejați de o membrană deschisă spre marginile nervurii. Protal cordiform, foliaceu, verde.

Blechnum brasiliense Desv. Specie cu trunchi gros, cca 80 cm înălțime, avînd în vîrf palee de culoare brună. Pețioli cu solzi, cca 35 cm lungime. Frunze (cca 90-100 cm lungime, 25-30 cm lățime) ovat-lunguiețe, în 1/3 superioară mai late, penate. Frunzele tinere de culoarea bronzului. Frondele unite într-un mănunchi, destul de numeroase, cele sterile de obicei mai mari decît cele fertile. Sorii se află aproape de nervura centrală.

Blechnum moorei C. Chr. (syn. Lomaria Ciliata Moore). Specie cu rizom subțire, cca 25 cm înălțime. Frunze (cca 25-30 cm lungime) scurt-pețiolate, lat-ovate. Frondele în număr mai mic, mai late și mai distanțate, cu vîrf bont, lobate și cu peri aspri pe margine. Frondelele sterile, îngust-liniare.

Blechnum penna-marina (Poir.) Kuhn. Specie cu rizom tîrîtor, formează covoare. Frunze lung-pețiolate cu frondele mai scurte și mai late.