3 intrări

Articole pe această temă:

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BLANC1 s. n. 1. Piele de bovine sau de porcine, tăbăcită vegetal, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.

BLANC2, blancuri, s. n. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. – Din fr. blanc.

blanc1 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: ger Blank] 1 Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2 Fâșie de material insensibil la lumină, de protecție, la capetele bobinelor de film sau ale bandei magnetice.

blanc2 sn [At: DEX2 / Pl: ~uri / E: fr blanc] Spațiu alb între două cuvinte sau rânduri tipărite.

BLANC1 s. n. 1. Piele tăbăcită, suplă și elastică, folosită în marochinărie. 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja. – Din germ. Blank.

BLANC1 s.n. 1. Piele tăbăcită vegetal, colorată sau cu fața naturală, folosită pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. Fâșie de material insensibil care apără capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. [< germ. Blank].

BLANC2 s.n. 1. (Poligr.) Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. Pauză albă și tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzația că „s-a rupt filmul”. [< fr. blanc].

BLANC1 s. n. 1. piele tăbăcită, suplă și elastică, (colorată) pentru curelărie, harnașamente și articole tehnice. 2. fâșie de material insensibil care protejează capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică. (< germ. Blank)

BLANC2 s. n. 1. spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite. 2. (inform.) zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări. 3. pauză albă și tremurătoare care apare uneori în emisiunile tv. (< fr. blanc)

blanc a. se zice de monedele de aur ce cântăresc drept la cumpănă: galben cu blanc. [Sas. BLANK].

Blanc m. 1. (Muntele), cel mai înalt pisc muntos al Europei în Alpi: 4810 m.; 2. (Capul), în Africa, pe coasta occidentală a Saharei.

blanc, -ă adj. (sas. blank, neted). Care cîntărește cît trebuĭe (vorbind de banĭ): galbenĭ blancĭ. S.n. Pele tăbăcită lăsată la culoarea naturală: un toc de pistol de blanc, nu negru. Adv. În întregime: la alegerĭ a ĭeșit blanc lista luĭ Popescu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

blanc2 (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri

blanc1 (piele tăbăcită, material insensibil) s. n.

blanc (spațiu alb) s. n., pl. bláncuri

blanc (piele tăbăcită, material insensibil) s. n., pl. bláncuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BLANC s. (TIPOGR.) albitură. (~ul completează spațiile albe dintre cuvinte.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BLANC [blã], Louis (1860-1903), arhitect elvețian stabilit în România. În spiritul Renașterii franceze, a elaborat planurile pentru clădirea Facultății de Medicină, a institutului „V. Babeș” din București, a Universității din Iași.

BLANC [blã], Louis (1811-1882), istoric și om politic francez. Socialist utopist. Membru al guvernului provizoriu în 1848; inițiatorul „Atelierelor naționale”.

arată toate definițiile

Intrare: Blanc
Blanc nume propriu
nume propriu (I3)
  • Blanc
Intrare: blanc (piele, material)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blanc
  • blancul
  • blancu‑
plural
  • blancuri
  • blancurile
genitiv-dativ singular
  • blanc
  • blancului
plural
  • blancuri
  • blancurilor
vocativ singular
plural
Intrare: blanc (spațiu)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • blanc
  • blancul
  • blancu‑
plural
  • blancuri
  • blancurile
genitiv-dativ singular
  • blanc
  • blancului
plural
  • blancuri
  • blancurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

blanc (piele, material)

  • 1. Piele de bovine sau de porcine, tăbăcită vegetal, folosită în marochinărie.
    surse: DEX '09 DN
  • 2. Fâșie de material insensibil adăugată la capetele bobinelor de film sau de bandă magnetică pentru a le proteja.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

blanc (spațiu)

  • 1. Spațiu alb care desparte două cuvinte tipărite.
    surse: DEX '09 DN sinonime: albitură
  • 2. Pauză albă și tremurătoare care apare uneori la emisiunile de televiziune, dând senzația că „s-a rupt filmul”.
    surse: DN
  • 3. informatică Zonă dintr-un suport de date care nu conține înregistrări.
    surse: MDN '00

etimologie: