bir s.n. 1 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Impozitul principal perceput de domnie de la țărani și meșteșugari; gener. (pop.) impozit; taxă. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a) a dispărea; b) a fugi într-un mod laș dintr-un loc. 2 (înv.) Tribut. Dau ca bir [mamei-pădurilor] tot al zecelea din copiii supușilor mei (EMIN.). 3 (reg.) Leafa. 4 (pop.) Birul miresei = banii sau darurile care se strîng de la meseni pentru noii căsătoriți. 5 (pop.) Biru(-i) greu = numele unui dans țărănesc. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -uri. /<magh. bér.

Bir/a, -an, -escu v. Biro 1, 4.