bir s.n. 1 (în Ev. Med., în Țările Rom.) Impozitul principal perceput de domnie de la țărani și meșteșugari; gener. (pop.) impozit; taxă. ◊ Expr. A da bir cu fugiții = a) a dispărea; b) a fugi într-un mod laș dintr-un loc. 2 (înv.) Tribut. Dau ca bir [mamei-pădurilor] tot al zecelea din copiii supușilor mei (EMIN.). 3 (reg.) Leafa. 4 (pop.) Birul miresei = banii sau darurile care se strîng de la meseni pentru noii căsătoriți. 5 (pop.) Biru(-i) greu = numele unui dans țărănesc. ♦ Melodie după care se execută acest dans. • pl. -uri. /<magh. bér.

MAINE DE BIRAN [men də birã], François Pierre Gontier (1766-1824), filozof francez. A formulat o filozofie a voinței prin care a propus un program de afirmare a reflexivității: eul nu mai este efectul acțiunii obiectelor, ci condiția sub care se constituie experiența exterioară cu acestea („Memoriu asupra obișnuinței”, „Memoriu asupra descompunerii gândirii”, „Memoriu asupra apercepției nemijlocite”, „Eseu asupra fundamentelor psihologiei”). Ultimele scrieri sunt dominate de filozofia religiei.

Bir/a, -an, -escu v. Biro 1, 4.