beuță sf [At: LB / V: bău~, ~unță, ~ție / A: beuță / Pl: ~țe / E: srb bioce (bijelac)] (Min; Trs; Ban) 1 Pietricică (albă și rotundă, din râu). 2 Cremene. 3 Cuarț.

beuță s.f. (reg.) 1 Pietricică albă și rotundă, ce se găsește prin rîuri. 2 Cremene. 3 Cuarț. • pl. -e. /<srb. bioce.

BEUȚĂ, BĂUȚĂ, BOUȚĂ (pl. -țe) sf. Trans. Băn. 💎 Cuarț; pietricică albă și rotundă, care se găsește în rîuri: aurul întru bouțe s’au prefăcut (ȚICH.).

BEUȚĂ, beuțe, s. f. (Transilv., Ban.) Pietricică albă și rotundă care se găsește în rîuri. Monedele îi păreau bucăți de tinichea, iar pietrele scumpe beuțe din albia TÎului. SLAVICI, O. I 358.

BEUȚĂ, beuțe, s. f. (Reg.) Pietricică albă și rotundă care se găsește prin rîuri. – Din sl. bioce.

beunță sf vz beuță

beuție sf vz beuță

❍BĂUȚĂ 👉 BEUȚĂ.

beuță (desp. beu-) (reg.) s. f., g.-d. art. beuței; pl. beuțe

beuță (beu-) s. f., g.-d. art. beuței; pl. beuțe

beuță s. f. (sil. beu-), g.-d. art. beuței; pl. beuțe

BEUȚĂ s. v. cremene, silex.

beuță s. v. CREMENE. SILEX.

beuță (beuțe), s. f.- Piatră, pietricică de rîu. Sb. bioce „alb, albeață” (DAR). Se folosește în Trans.