3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bernardin1 sm [At: ENC. VET. 684 / V: ~adin / Pl: ~i / E: ger Bernhardiner] Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea celor rătăciți în munți Si: Saint-Bernard.

bernardín2, ~ă smf [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: fr bernardin] Călugăr sau călugăriță catolică, din ordinul Sfântului Bernard.

BERNARDÍN2, -Ă, bernardini, -e, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele Sf. Bernard. – Din fr. bernardin.

BERNARDÍN1, bernardini, s. m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.

BERNARDÍN1, bernardini, s. m. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saint-bernard. – Din germ. Bernhardiner.

BERNARDÍN2, -Ă, bernardini, -e, s. m. și f. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele sfântului Bernard. – Din fr. bernardin.

BERNARDÍN, bernardini, s. m. Cîine de talie mare, de culoare albă cu pete roșii, originar din Elveția și dresat pentru a descoperi călătorii rătăciți iarna în munți.

BERNARDÍN, bernardini, s. m. Câine mare de culoare albă cu pete roșcate, cu părul lung și ondulat, originar din Elveția și dresat pentru descoperirea călătorilor rătăciți iarna în munți. – Fr. bernardin.

BERNARDÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor, printr-o reformă făcută de Bernard de Menthon în sec. X. [< fr. bernardin].

BERNARDÍN s.m. Câine mare, de culoare albă cu pete roșii, originar din Alpii elvețieni, folosit mai ales pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. [< germ. Bernhardiner].

BERNARDÍN2, -Ă s. m. f. călugăr(iță) dintr-o congregație desprinsă din ordinul benedictinilor. (< fr. bernardin)

BERNARDÍN1 s. m. câine de talie mare, viguros și musculos, alb cu pete roșii, dresat special pentru salvarea drumeților rătăciți în munți; saint-bernard. (< germ. Bernhardiner)

BERNARDÍN1 ~i m. 1) Specie de câini de talie mare, de culoare albă cu pete roșcate, dresat pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. 2) Câine din această specie. /<germ. Bernhardiner

BERNARDÍN2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Călugăr (călugăriță) catolic din ordinul înființat, în sec. X, de Bernard. /<fr. bernardin

bernardin m. 1. călugăr din tagma St. Benedict, reformată de St. Bernard; 2. câine mare cu părul lung, dresat de călugării dela St. Bernard să umble în munți după călătorii rătăciți și să-i aducă la ospiciul de acolo.

*bernardín, -ă adj. și s. Din irdinu sfîntului Bernard (care a reformat ordinu sfîntului Benedict) saŭ de la muntele sfîntului Bernard (Elveția) saŭ originar de acolo: călugăr bernardin; cîne bernardin (de talie foarte mare și deprins să umble pin zăpadă ca să descopere călătoriĭ rătăcițĭ orĭ ostenițĭ).

Bernardin de St.-Pierre m. celebru scriitor francez, autorul romanului Paul și Virginia (1737-1814).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bernardín s. m., pl. bernardíni

bernardín s. m., pl. bernardíni


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BERNARDÍN s. (ZOOL.) saint-bernard.

BERNARDIN s. (ZOOL.) saint-bernard.

arată toate definițiile

Intrare: Bernardin
Bernardin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bernardin (câine)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bernardin
  • bernardinul
  • bernardinu‑
plural
  • bernardini
  • bernardinii
genitiv-dativ singular
  • bernardin
  • bernardinului
plural
  • bernardini
  • bernardinilor
vocativ singular
  • bernardinule
  • bernardine
plural
  • bernardinilor
Intrare: bernardin (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bernardin
  • bernardinul
  • bernardinu‑
plural
  • bernardini
  • bernardinii
genitiv-dativ singular
  • bernardin
  • bernardinului
plural
  • bernardini
  • bernardinilor
vocativ singular
  • bernardinule
  • bernardine
plural
  • bernardinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bernardin, -ă (persoană) bernardin bernardină

  • 1. Călugăr sau călugăriță catolică din ordinul care poartă numele Sfântului Bernard.
    surse: DEX '09 DN

etimologie:

bernardin (câine)

  • 1. Câine mare, cu părul lung, de culoare albă cu pete roșcate, originar din Elveția, dresat pentru găsirea persoanelor rătăcite în munți; saint-bernard.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: