Berna f. cap. Elveției, pe râul Aar cu 69.000 loc. Patria lui Haller. Aci se fundă, în 1874, Uniunea poștală de 27 de țări.

bernă sf [At: LTR / E: fr berne] 1-2 (Îs) Pavilion (sau drapel) în ~ Pavilion (sau drapel național) coborât pe jumătate în semn de doliu.

bernă s.f. Pavilion (sau drapel) în bernă = pavilion (național) coborît pe jumătate, în semn de doliu. • /<fr. berne.

BERNĂ s. f. (Numai în expr.) Pavilion în bernă = pavilion național coborît pe jumătate în semn de doliu.

BERNĂ s. f. (În expr.) Pavilion în bernă = pavilion național coborît pe jumătate, în semn de doliu. – Fr. [Pavillon en] berne.

BERNĂ s.f. Pavilion în bernă = pavilion național coborît pe jumătate, în semn de doliu sau de pericol. [Pl. -ne. / < fr. berne].

BERNĂ s. f. în ~ = (despre steaguri) coborât pe jumătate, în semn de doliu. (< fr. berne)

BERNĂ f: Pavilion (sau drapel) în ~ pavilion sau drapel național coborât pe jumătate, în semn de doliu. /<fr. berne

bernă s. f. (în: drapel în ~)

bernă (în expr. în ~) s. f.

bernă s. f.

BERNA (germ. BERN, fr. BERNE) 1. Canton în partea central-vestică a Elveției; 6,1 mii km²; 928,8 mii loc. (1988). Centrul ad-tiv: Berna. Cereale, pomicultură, creșterea bovinelor. 2. Cap. federală a Elveției, în V țării, pe Aare, centru ad-tiv al cantonului cu același nume; 298,8 mii loc. (1987, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Pr. centru politic al țării. Centru financiar și ind. (metalurgie, textile, produse chimice, mobilă, ciocolată). Universitate (1528). Muzeul Alpilor. Mănăstire gotică (sec. 13), primărie (începutul sec. 15), catedrală (sec. 15-16), biserica Heiliggeist (sec. 18). Întemeiat în 1191, orașul s-a unit cu Confederația Helvetică în 1353. Capitala federală a țării din 1848, Sediul Uniunii Poștale Universale. – Convenția de la ~, convenție internațională referitoare la protecția drepturilor de proprietate literară, științifică și artistică, încheiată în 1886, modificată și amendată în 1896 la Paris, în 1908 la Berlin, în 1928 la Roma, în 1948 la Bruxelles și 1967 la Stockholm.

BERNA cf., etim. puțin probabilă din iran. bernă „tînăr” (O Dens T 161). 1. – Sauca, mold. (Sd VI 151). 2. Bern/ea, -escu, act. 3. + -agă: Berneagă, P., act. 4. + -ac, -el: Bernăcel, St., mold., act. Vezi și Bernard IV (Partea I).