BELCIUGAT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop.; despre coarnele animalelor) Încârligat, încovoiat (în formă de spirală). – Belgiug + suf. -at.

belciugat, ~ă [At: DAMÉ, T. 28 / Pl: ~e / E: belciug + -at] 1 a (Pop, d. coarnele animalelor) încârligat. 2-3 sf, a (Înv) (Oaie) cu coarnele belciugate.

belciugat, -ă adj. (pop.; despre coarnele animalelor) Care este încovoiat (în formă de spirală). • pl. -ți, -te. /belciug + -at.

BELCIUGAT adj. Încovoiat în formă de belciug: Cu coarnele belciugate, Cu aur suflate (TEOD.).

BELCIUGAT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop.; despre coarnele animalelor) Încârligat, încovoiat (în formă de spirală). – Belciug + suf. -at.

BELCIUGAT, – Ă, belciugați, -te, adj. (Popular, despre coarnele animalelor) Întors cu vîrful înăuntru, încîrligat, încovoiat (ca un belciug); bîrligat. Plecarăm... Cu plugul cu doisprece boi: Boii dinainte. Cu coarnele poleite... Boii de la roate, Cu coarnele belciugate. TEODORESCU, P. P. 139. – Variantă: îmbelciugat,-ă adj.

ÎMBELCIUGAT, -Ă adj. v. belciugat.

BELCIUGAT, -Ă, belciugați, -te, adj. (Pop., despre coarnele animalelor) Încîrligat, încovoiat. – Din belciug + suf. -at.

BELCIUGAT ~tă (~ți, ~te) (despre coarnele animalelor) Care este încovoiat (în formă de belciug); adus unul spre altul. /belciug + suf. ~at

belciugat a. încovoiat, rotund: coarne belciugate.

belcĭugát, -ă adj. (d. belcĭug). Încovoiat, încolăcit (mai ales vorbind despre coranele berbecilor). – Și îmb-. În Olt. și încĭubelcat (Arh. Ian. 1924, 28).

belciugat (pop.) adj. m., pl. belciugați; f. belciugată, pl. belciugate

belciugat (pop.) adj. m., pl. belciugați; f. belciugată, pl. belciugate

belciugat adj. m., pl. belciugați; f. sg. belciugată, pl. belciugate

belciugat, -ă, belciugați, -te, adj. 1. Îndoit, încovoiat. ■ (Oaie) „cu coarnele cârligate așa de tare, încât i se bagă în ochi” (Precup, 1926: 24). 2. Creț. – Din belciuga „a încovoia”.

belciugat, -ă, belciugați, -te, adj. – Îndoit, încovoiat. (ref. la oi) „Cu coarnele cârligate așa de tare, încât i se bagă în ochi” (Precup, 1926: 24). – Din belciug + suf. -at.

belciugat, -ă, adj. – Îndoit, încovoiat. (ref. la oi) „Cu coarnele cârligate așa de tare, încât i se bagă în ochi” (Precup 1926: 24). – Din belciug + -at.

BELCIUGATELE, com. în jud. Călărași; 2.228 loc. (1991).

belciugată, belciugate s. f. (d. fete) virgină.