3 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Beda (Venerabilul) m. învățat teolog și istoric englez (673-735).

be sf [At: PALIA, ap. DHLR II 503 / V: (înv) beadă, bida, bidă, (reg) biedă, bideu sm / Pl: ~de / E: vsl бега, bg бега, ucr бига[1]] 1 (Înv) Pată. 2 (Fig; reg) Necaz. 3 (Fig, Ban) Bănuială Si: (îvp) prepus. 4 (Reg) Drac. 5 (Ban) Netrebnic. 6 (Mar) Om isteț, vioi, sârguincios.

  1. etimoane ortografiate greșit, fiind vorba de бѣда́, беда́ respectiv біда́ Ladislau Strifler

BÉDĂ, bede, s. f. (Înv. și reg.) Necaz, pacoste. – Din sl. beda.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BÉDĂ s. v. aghiuță, bănuială, belea, bucluc, dandana, demon, diavol, drac, încornoratul, încurcătură, naiba, năpastă, neajuns, necaz, necuratul, neîncredere, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, satană, supărare, suspiciune, tartor.

be s. v. AGHIUȚĂ. BĂNUIALĂ. BELEA. BUCLUC. DANDANA. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. ÎNCURCĂTURĂ. NAIBA. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NECURATUL. NEÎNCREDERE. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SATANĂ. SUPĂRARE. SUSPICIUNE. TARTOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

bédă (béde), s. f. – Necaz, supărare, grijă. Sl. bĕda, cf. bg. bĕdá, sb. bijeda, rut. bidá. Puțin obișnuit, se folosește în Trans., cu der. bedarnic, adj. (neomenos); bedarniță, s. f. (călău, zbir); bidi, vb. (a se chinui, a pătimi). Cf. obidă.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bédă, bede, s.f. – 1. Nevoie, necaz, pacoste. 2. Drac. 3. Om isteț. – Din sl. běda, cf. bg. bědá, ucr. bida (DER, MDA); (în Maram.) din ucr. bidá „necaz, nevoie” (Frățilă, 2000: 22).

bédă, -e, s.f. – 1. Nevoie, necaz, pacoste. 2. Drac. 3. Om isteț. – Din sl. bega, ucr. biga (MDA).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BEDA VENERABILUL (672/673-735), istoric și teolog englez. Autor a numeroase scrieri, dintre care cea mai valoroasă este „Historia Ecclesiastica Gentis Anglorum”, importantă sursă istorică a epocii.

BEDĂ subst. ard. „pacoste”, „mizerie”. 1. Beda V. (Vr C 200; Viciu 32); Bedea, ard. (ib). 2. Bedeu b., frecv. în Maramureș (M mar). Numirea satelor: Bedei, Bedeni, Bedeciu ar semnifica „nevoiașii, sărmanii”, idee exprimată în Muntenia prin „Afumații, Pîrlițîi” etc. 3. Diminutiv: Bediuță (17 B II 70); Bădăuțâ ard., act. 4. Cf. Bedecan ard.

Intrare: Beda
nume propriu (I3)
  • Beda
Intrare: Bedă
Bedă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bedă
Intrare: bedă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • be
  • beda
plural
  • bede
  • bedele
genitiv-dativ singular
  • bede
  • bedei
plural
  • bede
  • bedelor
vocativ singular
plural