6 intrări

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

basc2, ~ă [At: V. ROM. octombrie 1934, p. 19 / Pl: ~sci, ~sce, ~uri, băști / E: fr basque] 1-2 smf, a (Persoană) care aparține unei populații din Pirineii occidentali, în Franța și în Spania. 3-4 a Care aparține (sau este caracteristic) bascilor (1).

báscă1 sf [At: DEX2 / V: basc sn / E: fr [beret] basque] Beretă cu marginile îndoite înăuntru.

báscă4 sf [At: H III, 119, 311 / Pl: ~sce, băști / E: nct] (Reg) 1 Poalele unei bluze sau jachete de damă. 2 Bluză cu bască4 (1). 3 Ilic de stambă nevătuit (socotit, în trecut, ca îmbrăcăminte de lux, de modă nouă).

BASC2, bascuri, s. n. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: báscă (pl. băști) s. f.] – Din fr. [beret] basque.

BASC1, bascuri, s. n. Parte a unei jachete (sau fuste) care, pornind din talie, acoperă șoldurile. – Din fr. basque.

BASC4, -Ă, basci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Țara Bascilor, regiune situată în Pirinei, în Franța și Spania. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor (1), privitor la basci. ♦ (Substantivat, f.) Limba izolată neindo-europeană, vorbită de basci. – Din fr. basque.

BASC2, -Ă, basci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară din Țara Bascilor, regiune așezată în Pirinei, în Franța și Spania. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor2 (1), privitor la basci2. – Din fr. basque.

BASC1 s. n. v. bască.

BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Din fr. [beret] basque.

BASC3, -Ă, basci, -e, s. m. și f. Persoană aparținînd unei populații care locuiește în Pirineii occidentali (în Franța și în Spania) și de-a lungul țărmului învecinat al oceanului.

BASC2, -Ă, basci, -e, adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor3. Limba bască.

BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. O dată cu zorii, pe șesul întins, O tînără fată s-arată, Cosițele negre cu grijă le-a prins Sub bască, ștrengara de fată. FRUNZĂ, S. 18. Își potrivi pe cap basca de vînător. CAMILAR, N. II 143. – Variantă: basc, bascuri (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, n-. 108, 3/3), s. n.

BASC2, -Ă, basci, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații care locuiește în Pirineii occidentali. 2. Adj. Care aparține sau este caracteristic bascilor (1). – Fr. basque.

BÁSCĂ, băști, s. f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Var.: basc s. n.] – Fr. [beret] basque.

BASC s.n. 1. V. bască. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acoperă șoldurile. [< fr. basque < it. basca]

BÁSCĂ s.f. Beretă cu marginile îndoite înăuntru. [Pl. băști, var. basc s.n. / < fr. (beret) basque].

BASC1 s. n. parte a unei jachete (fuste) care acoperă șoldurile. (< fr. basque)

BASC2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Pirinei. ◊ (s. f.) limbă aglutinantă vorbită de basci. (< fr. basque)

arată toate definițiile

Intrare: Bascu
Bascu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bascu
Intrare: basc (adj.)
basc3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A15)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • basc
  • bascul
  • bascu‑
  • bască
  • basca
plural
  • basci
  • bascii
  • basce
  • bascele
genitiv-dativ singular
  • basc
  • bascului
  • basce
  • bascei
plural
  • basci
  • bascilor
  • basce
  • bascelor
vocativ singular
plural
Intrare: basc (jachetă)
basc1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • basc
  • bascul
  • bascu‑
plural
  • bascuri
  • bascurile
genitiv-dativ singular
  • basc
  • bascului
plural
  • bascuri
  • bascurilor
vocativ singular
plural
Intrare: basc (pers.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • basc
  • bascul
  • bascu‑
plural
  • basci
  • bascii
genitiv-dativ singular
  • basc
  • bascului
plural
  • basci
  • bascilor
vocativ singular
  • bascule
  • basce
plural
  • bascilor
Intrare: basc(ă) (beretă)
basc1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • basc
  • bascul
  • bascu‑
plural
  • bascuri
  • bascurile
genitiv-dativ singular
  • basc
  • bascului
plural
  • bascuri
  • bascurilor
vocativ singular
plural
bască1 (pl. -i) substantiv feminin
substantiv feminin (F84)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bască
  • basca
plural
  • băști
  • băștile
genitiv-dativ singular
  • băști
  • băștii
plural
  • băști
  • băștilor
vocativ singular
plural
Intrare: Bâșcu
Bâșcu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bâșcu
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

basc (adj.)

etimologie:

basc(ă) (beretă) basc bască

  • 1. Beretă cu marginile îndoite înăuntru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • O dată cu zorii, pe șesul întins, O tînără fată s-arată, Cosițele negre cu grijă le-a prins Sub bască, ștrengara de fată. FRUNZĂ, S. 18.
      surse: DLRLC
    • Își potrivi pe cap basca de vînător. CAMILAR, N. II 143.
      surse: DLRLC

etimologie:

basc, -ă (persoană) basc bască

  • 1. Persoană originară sau locuitor din Țara Bascilor, regiune situată în Pirinei, în Franța și Spania.
    surse: DEX '09 DLRLC MDN '00

etimologie:

basc (jachetă)

  • 1. Parte a unei jachete (sau fuste) care, pornind din talie, acoperă șoldurile.
    surse: DEX '09 DN

etimologie: