8 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bártă sf [At: DA ms / V: beartă, boartă, bortă, poartă / Pl: borte / E: ger Borten] 1 (Trs; Ban) Podoabă în formă de cunună, împodobită cu flori sau cu mărgele. 2 Panglică împletită din paie, care, pe la sate, se pune pe pălărie sau cu care se încing fetele peste brâu. 3 (Trs; îf bortă și boartă) Frunza de pe pălărie. 4 (Îs; șîf bortă) – de mireasă Panglică împodobită pe care o purtau, altădată, fetele în ziua nunții, peste cununa de flori. 5 (Îs; șîf boartă) – de flori Cunună de flori pe care și-o pun fetele în păr. 6 (Prin apropiere de cuvântul bată) Tivitura de sus a izmenelor (sau a rochiei), prin care trec brăcinarul, baiera etc. Si: betelie, bantă, bată.

bárță sf [At: COMAN, GL. / Pl: ~țe / E: nct] (Reg) Cupon.

bártă s.f. (reg.) 1 Podoabă în formă de cunună, împodobită cu flori sau cu mărgele. 2 Panglică împletită din paie, care se pune pe pălărie sau cu care se încing fetele peste brîu. 3 Panglică împodobită purtată de fete în ziua nunții, peste cununa de flori. • pl. -e. /<germ. Borten.

BARTĂ s.f. (Ban., Trans. N) Cunună cu care fetele își împodobesc capul. Partĕ. AC, 358. Îi în loc greu depărtată Și cu gînduri încercată. Îi cu bartă, nu-i cepsată, Fie-i gura sărutată. CÎNTECE, 3r. Variante: partă (AC, 358). Etimologie: germ. Borten, magh. párta. substantiv feminin

bârsă (bârță) f. bucată de lemn sau de fier ce leagă plazul cu grindeiul plugului. [Origină necunoscută].

búrtă și (nord) bî́rtă f., pl. țĭ (met. d. sîrb. trba a.î. V. tîrban, bîrdan). Fam. saŭ iron. Pîntece.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

bártă, bérte, s.f. (reg.) 1. cunună. 2. bordură la pălărie

bártă, barte, s.f. – (reg.) Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul: „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu, 2001: 111; Oncești). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Apșa de Jos). – Din germ. Borten „bordură, tresă” (MDA).

bárță, barțe, s.f. – (reg.) Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop, 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i avé” (Lenghel, 1985: 593). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).

bártă, -e, s.f. – Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul (Bilțiu): „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu 2001: 111; Oncești). – Din germ. Borten (MDA).

bárță, -e, s.f. – Adeverință, dovadă, act oficial. „Act eliberat de Consiliul Popular pomicultorilor pentru a-și putea fierbe țuica” (D. Pop 1970): „Poți cosî pă unde-i vre / Numai barță de-i avé” (Lenghel 1985: 593). Atestat în Maramureșul din dreapta Tisei, cu sensul de „chitanță”. – Et. nec. (MDA).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Bart/a, -an, -e, -ilă, -oe, -uș v. Bartholomeu I 2.

Bart, -a, -ă, -ic etc. v. Bartholomeus I 1.

Bîrt/a, -an v. Bartholomeu I 2, 3 și II 2.

Intrare: Barta
Barta nume propriu
nume propriu (I3)
  • Barta
Intrare: Bartă
Bartă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bartă
Intrare: bartă
substantiv feminin (F17)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bartă
  • barta
plural
  • berte
  • bertele
genitiv-dativ singular
  • berte
  • bertei
plural
  • berte
  • bertelor
vocativ singular
plural
Intrare: barță
barță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Bărță
Bărță nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bărță
Intrare: Bârta
Bârta nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bârta
Intrare: bârtă
bârtă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bârță
bârță
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.