barángă sf [At: HEM 2484 / V: baragă / Pl: ~nge / E: nct] 1 Lup bătrân care începe primul să urle într-o haită. 2 (Reg) Taurul cel mai mare și cel mai puternic care conduce cireada și căruia i se atârnă clopotul. 3-4 Vită (stearpă) care merge înaintea cirezii. 5 (Reg) Persoană căreia îi place să facă scandal.

BARÁNGĂ s. f. (Reg.) 1. Lup bătrân care conduce o haită și urlă înaintea celorlalți. 2. Taurul cel mai puternic care conduce cireada și căruia i se pune clopotul. 3. Poreclă dată unui om care strigă tare. – Din balang.

barágă și barángă f. pl. e și bărăgĭ, bărăngĭ (cp. cu harang și cu ung. beregni, a mugi, saŭ cu barang, nomad, haimana). Munt. Mold. Rar. Tauru care poartă talanga (V. și balangă) și conduce cireada. Lupu care conduce haĭta și dă semnalu urletelor.

barángă V. baragă.

BARANGA, Aurel (1913-1979, n. București), dramaturg și publicist român. Versuri avangardiste („Poeme cu orbi”), un volum de proză reportericească („Ninge peste Ucraina”), drame și farse satirice, inspirate din actualitate („Opinia publică”, „Viața unei femei”). Mici fabule în versuri.

BARANGA subst. (lup bătrîn, cap de haită, zis și baragă (Has și Tiktin). 1. Baranga, V., 1679 (Has); – răzeș, munt., 1781 (BCI XI 81). 2. Băranga, St. (Has); Bărenga, Gh., munt. (BCI VIII 34). Bărăngii, în genitiv (cf. Viața Rom. 1916 p. 214; Scriban în Arhiva XXII 291; Bogrea în Omagiu Iorga p. 58). 3. Bărangi s. 4. Băraga olt. (Sd XXII); Baranca t. Cf. Bărăgești t. (Î Div). cf. etim. lui V. Bogrea baranga < gr. -bizantin βαράγγοι „Varegii” (Omagiu lui N. Iorga).

Băra/ga, -nga v. Baranga 2, 4.