baraba sf [At: I. CR. XIII, 152 / E: ns cf bărăbări] 1-2 (Reg; îe) A fi tot de-o ~ (cu cineva) A fi de același fel cu cineva.

barabá f. (turc. barabar, d. pers. ber-a-ber, de o potrivă. V. bărăbar). Suc. (rev. I, Crg. 13, 152). Teapă, categorie: amîndoĭ îs de-o baraba (de ex., hoți).

barabă sf [At: DA ms / Pl: ~be / E: Barabas] (Reg) Hoț.

BARABA sau BARBARA (în „Noul Testament”), tîlhar iudeu, căpetenie de răzvrătiți și ucigași. Eliberat cu ocazia sărbătorilor de Paști, cînd poporul, pus să aleagă între el și Hristos, a preferat ucigașul nevinovatului.