4 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

băláci sm [At: PAMFILE, DUȘM. 299 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pescar.

bălăcí [At: ODOBESCU, S. III, 157 / Pzi: -cesc / E: bg балакам] 1 vr A se zbengui în apă (la scăldat) Si: (rar) a se bălăcări2. 2 vt A tulbura apa (sau alt lichid) cu mâinile. 3-4 vtr A(-și) muia mâinile într-un lichid, într-o mocirlă, murdărindu-se. 5-6 vtr (Fig) A se tăvăli (în mizerie).

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și (mai rar) intranz. A se mișca în apă producînd un plescăit; a se scălda în apă (murdară) puțin adîncă; a se tăvăli. Cînd apele intrau din nou în albia veche, ei, în grădină, încă se bălăceau în mîl. GALAN, Z. E. 45. Mai la larg se bălăceau gîștele și rațele. PAS, L. I 69. Copii desculți și numai în cămăși groase... bălăceau prin șuvițele de apă. DELAVRANCEA, T. 204. Se dusese la eleșteul din apropiere și, după ce bălăcise în mocirlă, prinsese două broscuțe. CARAGIALE, S. 46. Parcă văd colo pe un biet vînător, bondoc și pîntecos, bălăcind ca vai de dînsul, pe ploaie și pe sloată, într-o luncă noroioasă. ODOBESCU, S. III 157. Fig. O, vînturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți, Nu vedeți în ce mocirlă de prostii vă bălăciți? VLAHUȚĂ, P. 86. ◊ Tranz. Cum de v-ați furișat în parc și ați ajuns la iaz și ce gînd v-a venit... să vă bălăciți picioarele în el. PAS, Z. I 48. Fig. [Acest ziarist] își bălăcește condeiul în toate. VLAHUȚĂ, la TDRG.

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Adesea fig.) A (se) mișca, a (se) scălda în apă producând un plescăit. – Bg. balakam.

A SE BĂLĂCÍ mă ~ésc intranz. A face mișcări (cu mâinile și cu picioarele), jucându-se prin apă în timpul scăldatului. /<bulg. balakam

bălăcì v. a se tăvăli în noroiu, a umbla cu mâinile sau cu ciocul în apă murdară. [Bulg. BALAKAM].

balî́c m. (din turc. kalkan-balyghy, kalkan-balyk, adică „pește ca un scut”). Sud. Calcan. S.n., pl. urĭ (d. rus. balýk). Batog de nisetru.

bălăcésc (mă) v. refl. (bg. balákam, mă bălăcesc; rus. balákatĭ, a flecări. Rudă cu balamut). Mă lincĭuresc, mă joc în apă (ca gîștele, ca copiiĭ). – Și mă bălăcăresc. (Cp. cu clătăresc).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

balấc1 (pește) (reg.) s. m., pl. balấci

bălăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 să bălăceáscă

bălăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăceáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂLĂCÍ vb. (reg.) a (se) știobâlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tâlbâcâi. (Se ~ toată ziua la râu.)

BĂLĂCI vb. (reg.) a (se) știobîlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tîlbîcîi. (Se ~ toată ziua la rîu.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

balîc (balấci), s. m. – Calcan (Rhombus maximus). Tc. (kalkan) balik (DAR). – Var. balîc, s. n. (conservă sărată de sturion), coincide cu rus. balyk. -Der. balîcdiș, s. n. (fanon de balenă, înv.) din tc. balik diși „dinte de pește” (Hasdeu 2376; DAR), introdus în sec. XVIII, ieșit din uz.

bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coincide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BALACI, Alexandru (1916-2002, sat Aurora, jud. Mehedinți), italienist român. M. coresp. al Acad. (1965), prof. univ. la București. Monografii dedicate scriitorilor italieni clasici („Dante”, „Petrarca”, „Boccaccio”), eseuri dominate de biografism, analize și studii comparatiste („Studii italiene”). Traduceri.

arată toate definițiile

Intrare: Balaci
Balaci
substantiv propriu (SPM001S)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Balaci
  • Balaciul
plural
genitiv-dativ singular
  • Balaci
  • Balaciului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: balâc (calcan)
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • balâc
  • balâcul
  • balâcu‑
plural
  • balâci
  • balâcii
genitiv-dativ singular
  • balâc
  • balâcului
plural
  • balâci
  • balâcilor
vocativ singular
plural
Intrare: bălaci
bălaci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: bălăci
verb (VT406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bălăci
  • bălăcire
  • bălăcit
  • bălăcitu‑
  • bălăcind
  • bălăcindu‑
singular plural
  • bălăcește
  • bălăciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bălăcesc
(să)
  • bălăcesc
  • bălăceam
  • bălăcii
  • bălăcisem
a II-a (tu)
  • bălăcești
(să)
  • bălăcești
  • bălăceai
  • bălăciși
  • bălăciseși
a III-a (el, ea)
  • bălăcește
(să)
  • bălăcească
  • bălăcea
  • bălăci
  • bălăcise
plural I (noi)
  • bălăcim
(să)
  • bălăcim
  • bălăceam
  • bălăcirăm
  • bălăciserăm
  • bălăcisem
a II-a (voi)
  • bălăciți
(să)
  • bălăciți
  • bălăceați
  • bălăcirăți
  • bălăciserăți
  • bălăciseți
a III-a (ei, ele)
  • bălăcesc
(să)
  • bălăcească
  • bălăceau
  • bălăci
  • bălăciseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bălăci

  • 1. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări, bleotocări.
    exemple
    • Cînd apele intrau din nou în albia veche, ei, în grădină, încă se bălăceau în mîl. GALAN, Z. E. 45.
      surse: DLRLC
    • Mai la larg se bălăceau gîștele și rațele. PAS, L. I 69.
      surse: DLRLC
    • Copii desculți și numai în cămăși groase... bălăceau prin șuvițele de apă. DELAVRANCEA, T. 204.
      surse: DLRLC
    • Se dusese la eleșteul din apropiere și, după ce bălăcise în mocirlă, prinsese două broscuțe. CARAGIALE, S. 46.
      surse: DLRLC
    • Parcă văd colo pe un biet vînător, bondoc și pîntecos, bălăcind ca vai de dînsul, pe ploaie și pe sloată, într-o luncă noroioasă. ODOBESCU, S. III 157.
      surse: DLRLC
    • figurat O, vînturători de fraze, scripcari sarbezi și smintiți, Nu vedeți în ce mocirlă de prostii vă bălăciți? VLAHUȚĂ, P. 86.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Cum de v-ați furișat în parc și ați ajuns la iaz și ce gînd v-a venit... să vă bălăciți picioarele în el. PAS, Z. I 48.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv figurat [Acest ziarist] își bălăcește condeiul în toate. VLAHUȚĂ, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie: