bairám sn [At: CONDICA (1694-1704), ap. HEM 2365 / P: ba-i-, bai-ram / V: (înv) baer-, baiar-, -aiam, bariam / Pl: ~e, -uri / E: tc bayrâm] 1-2 Numele a două mari sărbători la musulmani, care se celebrează după postul Ramadanului. 3 (Îc) -peșcheș Dar pe care îl trimeteau domnii români cu ocazia bairamului (1) Cf bairamlâc, ramazanlâc. 4 (Fam) Petrecere.

bairám s.n. 1 (relig.) Numele a două mari sărbători religioase musulmane, care se celebrează după postul Ramadanului. ◇ Compus: bairam-peșcheș = dar pe care îl trimiteau domnii români cu ocazia acestor sărbători. 2 (fam.) Petrecere, chef mare. Mergem seara asta la un bairam. • pl. -uri. și (înv.) baerám, baierám, baiarám, bairaiám, bariám s.n./<tc. bayram.

BAIRÁM, bairamuri, s. n. 1. (Turcism rar) Numele a două mari sărbători religioase musulmane. ◊ Ploconul bairamului = darul pe care domnii romîni erau obligați să-l trimită la Poarta otomană cu ocazia acestor sărbători. Ei au plătit în tot anul haraciul, ploconul bairamului, văcăritul. BĂLCESCU, O. I 17. 2. (Familiar) Petrecere, chef mare, zaiafet. – Pronunțat: ba-i-ram și (mai rar) bai-ram.

BAIRÁM, bairamuri, s. n. 1. (Turcism) Numele a două mari sărbători religioase musulmane. 2. (Fam.) Petrecere; chef mare. [Pr.: bai-] – Tc. bayram.

BAIRÁM ~uri n. 1) (nume generic) Două mari sărbători la musulmani. 2) fam. Petrecere mare; chef. [Sil. bai-ram] /<turc. bayram

BAIRAM s.n. (Mold., ȚR) Mare sărbătoare religioasă la musulmani. A: Dară numai trei-patru zile de ar fi mai fost vezir Topal-Pașa, era baraiamul turcilor, și atunce poate ar fi perit și el. NECULCE. Duminecă au făcut bairamul acolea la Anapoli. IM 1754, 142^v; cf. PSEUDO-AMIRAS (gl.); PSEUDO-AMIRAS. B: N-au putut să strîngă haraciul, ca să-l trimiță la vreame la bairam, după obiceiu. R. POPESCU; cf. IM 1730, 202^r. Variante: baraiam (NECULCE), bariam (PSEUDO-AMIRAS). Etimologie: tc. bayram. Vezi și bairamlîc.

bairam n. 1. sărbătoare cu care Mahomedanii termină ramadanul sau postul lor; cu acea ocaziune Domnii români trimiteau daruri Sultanului și altor Turci cu vază (așa numitul poclon de bairam ori bairamlâc): e bairamul vesel, Stambul e în picioare AL.; 2. fam. petrecere, chef: ce mai bairam o sa facem! [Turc. BAIARAM].

baĭrám n., pl. urĭ (turc. baĭram, d. pers. pop. bariam, sărbătoare). Sărbătoare cu care musulmaniĭ îșĭ termină postu cel mare numit ramadan. Fig. Fam. Mare chef: a trage un baĭram.

băi¹ vtr [At: CONTEMPORANUL I, 205 / V: băia / P: bă-i / Pzi: ~esc / E: baie¹ + -i] (Rar) A (se) scălda. corectată

băi² [At: LB / P: bă-i / Pzi: ~esc / E: din baie² + -i] 1 vi (Îrg) A lucra la o mină. 2 vt (Trs) A exploata o mină.

BĂÍ, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie; a se îmbăia, a se scălda. (Fig.) [Burghezii] trîndavi, lacomi, mîndri se scald și se băiesc în lacrimi de-a mulțimii. CONTEMPORANUL, I 205.

BĂ͹, băiesc, vb. IV. Refl. (Rar) A face baie. – Din baie¹.

BĂͲ, băiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A lucra în mină. – Din baie².

BARAIAM s.n. v. bairam. substantiv neutru

BARIAM s.n. v. bairam. substantiv neutru

Bairám (numele unor sărbători musulmane) (Bai-) s. propriu n.

bairám (fam.) (bai-) s. n., pl. bairámuri