bălța vt [At: DEX² / Pzi: ~țéz / E: bălțat (drr)] (Fam) 1 A vopsi în culori țipătoare și nearmonizate. 2 A tărca.

bălțat², ~ă [At: BIBLIA (1688), 22¹/5 / V: (reg) bal~ / Pl: ~ați, ~e / E: ml balteatus, -a, -um] 1-2 smf, a (Animal) care are părul de culori diferite. 3-4 smf, a (Animal) cu dungi sau cu pete de altă culoare Si: (rar) florean. 5 a (D. oameni) Deosebit². 6 a (Înv) Colțat². 7 a (D. haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori țipătoare. 8 a Colorat fără gust. 9-10 a (Rar; îe) A fi cu mațele ~e A fi (rău sau) fățarnic. 11-12 a (Irn) Îmbrăcat (fără gust și) neasortat. 13 a (Pop) Îmbrăcat în haine orășenești. 14 a (Fig; d. noroc, lume etc.) În care nu te poți încrede.

bălțát¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: bălța] (Fam) 1 Bălțare (1). 2 Tărcare.

BĂLȚÁ, bălțez, vb. I. Tranz. (Fam.) A vopsi în culori stridente (și nearmonizate); a tărca. – Din bălțat (derivat regresiv).

BĂLȚÁT, -Ă, bălțați, -te, adj. (Despre animale) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de altă culoare. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori țipătoare; colorat fără gust. ♦ (Ir.) Îmbrăcat fără gust; îmbrăcat în haine orășenești. – Lat. balteatus.

BĂLȚÁ, bălțez, vb. I. Tranz. (Fam.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate); a tărca. – Din bălțat (der. regr.).

BĂLȚÁT, -Ă, bălțați, -te, adj. (Despre animale) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de altă culoare. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu multe culori țipătoare; colorat fără gust. ♦ (Ir.) Îmbrăcat fără gust; (pop.) îmbrăcat în haine orășenești. – Lat. balteatus.

BĂLȚÁT, -Ă, bălțați, -te, adj. 1. (Despre boi, vaci și alte animale, mai rar despre păsări) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau pete de altă culoare (de obicei mai deschise sau albe). V. pestriț. Grupe de vaci greoaie, bălțate negru și alb, se ridică la trecerea trenurilor, în marginea pășunilor, și au aerul că salută. SADOVEANU, O. A. II 186. Erau unsprezece bursucei... unii negri, alții murgi și alții bălțați. ODOBESCU, S. III 42. D-apoi un vițel bălțai? A rupt funea ș-a scăpat. TEODORESCU, P. P. 335. Ia voi, turcilor, să-mi dați Vro cincizeci de boi bălțați Cu vărgi negre pe spinare, Rotogoale Pe sub poale. TEODORESCU, P. P. 481. 2. (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu prea multe culori; colorat fără gust. Basma bălțată. ♦ (Popular, ironic, despre persoane) Îmbrăcat în haine boierești sau de oraș. Frunzuliță lemn uscat Aoleo, ciocoi bălțat, Sînt trei ani de cînd te cat. TEODORESCU, P. P. 293.

BĂLȚÁT, -Ă, bălțați, -te, adj. (Despre animale, rar despre păsări) Care are părul sau penele de culori diferite; cu dungi sau cu pete de altă culoare. V. pestriț. ♦ (Despre haine, stofe, tablouri etc.) Cu prea multe culori; colorat fără gust. ♦ (Ir., despre oameni) Îmbrăcat fără gust; (pop.) îmbrăcat în haine orășenești. – Lat. balteatus.

BĂLȚÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre părul sau penajul animalelor) Care are pete sau dungi de altă culoare; tărcat. 2) (despre animale) Care are asemenea păr; tărcat. 3) fam. (despre haine, stofe, țesături etc.) Care este colorat fără gust, în prea multe culori țipătoare. Basma ~tă. ◊ A umbla după boi ~ți a umbla fără rost. /<lat. balteatus

bălțat a. 1. cu pete albe sau închise de mare întindere în mijlocul corpului (de vite); 2. fig. nestatornic, confuz: în lumea noastră bălțată EM. [Lat. BALTEATUS, încins cu un balț (= vărgat)].

bălțát, -ă adj. (lat. balteatus, încins, adică „vărgat”. V. balț). Cu pete marĭ albe pe trup: cal bălțat. Multicolor și fără gust: îmbrăcăminte bălțată. Fig. Iron. Amestecat, neomogen: societate bălțată. Moțat, breaz, distins în rău: nu fi așa de bălțat! V. breaz și peag.

bălțát adj. m., pl. bălțáți; f. bălțátă, pl. bălțáte

!șoárece-bălțát (animal) s. m., pl. șoáreci-bălțáți

bălțá vb., ind. prez. 1 sg. bălțéz, 3 sg. și pl. bălțeáză

bălțát adj. m., pl. bălțáți; f. sg. bălțátă, pl. bălțáte

șoárece-bălțát s. m.

BĂLȚÁ vb. a (se) tărca. (Ce te-ai bălțat așa?)

BĂLȚÁT adj. v. capricios, inconstant, instabil, neconstant, nestabil, nestatornic, schimbăcios, schimbător, variabil.

BĂLȚÁT adj. 1. împestrițat, pătat, pestriț, tărcat, (pop.) prian, (înv. și reg.) pistrui, (reg.) pric, priu, tărcuș, (Transilv. și Bucov.) alaciu, (prin Transilv.) cheș, (Ban.) șar, (prin Ban.) șălean, (prin Olt. și Ban.) șerguiat, (prin Transilv.) șvaițăr. (Animal, păr ~.) 2. v. vărgat.