2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

bălăbăni vtr [At: BĂRAC, T. 7/1 / V: (rar) ~bun~ / Pzi: ~nesc / E: ns cf bălălăi, bănănăi] 1-2 vtr (D. persoane și d. membrele sau o parte a corpului uman) A (se) mișca (reflex) (într-o parte) și într-alta, (oscilând cu șovăială sau) legănându-se Si: a (se) bălăngăni (3-4), (reg) a (se) bălăngăi (1-2), (reg) a (se) bălălăi, a bănănăi (1-2). 3 vr (Reg) A tremura. 4 vt (Reg) A trăncăni. 5-6 vt A face pe cineva (fără voia lui) să se miște sau să se aplece (într-o parte sau în alta) Si: a hurduca, a scutura, a zgâlțâi. 7 vr A se clătina greoi încoace și încolo (ca omul beat) Si: a șovăi. 8 vr (Fam) A se îmbrânci în luptă dreaptă (în glumă). 9 vr (Fig; fam) A se certa. 10 vr (Îrg; îf ~buni) A se învârti în pat. 11 vr (Îaf) A avea insomnie. 12 vi (Reg) A petrece în voie, flecărind.

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică.

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică.

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre oameni) A se clătina, a se legăna greoi, în mers, încoace și încolo (ca un om beat). Se ridică. Mergea bălăbănindu-se. N-o să ajungă prea departe. STANCU, D. 158. [Scamatorul] se bălăbănea... nesigur, și pe urmă... căzu alături. SAHIA, N. 69. Cîntînd, cu pălăria pe ceafă, se oprea la fiecare colț, bălăbănindu-se și vorbind singur. DUNĂREANU, N. 17. 2. Tranz. (Despre părți ale corpului sau despre obiecte care atîrnă) A mișca într-o parte și într-alta, a face să oscileze, a legăna. Se pomenise fugind prin mijlocul drumului, bălăbănind în întuneric mîinile. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 68. Trifon Gugu bălăbănea o pușcă în aer și chiuia și striga cu o vioiciune ce nu se potrivea de loc cu fața lui morocănoasă. REBREANU, R. II 153. Pedelul a ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni înspre cele patru puncte cardinale. SADOVEANU, N. F. 151. ◊ Refl. I se bălăbănea capul într-o parte și în cealaltă. PAS, L. I 7. ◊ Intranz. Picioarele îi erau așa de lungi, încît bălăbăneau de-a lungul coastelor catîrului, mai pînă la pămînt. ALECSANDRI, la TDRG. ♦ (Rar) A face pe cineva să se miște sau să se aplece, fără voia lui, cînd într-o parte cînd într-alta; a hurduca, a zgîlțîi, a scutura. Cîte giupînese cu testemeluri, cîți logofiței... tot Piciu îi bălăbănește, hurduz-hurduz, prin toate rătăcăniile. ALECSANDRI, T. 530. 3. Refl. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A se trudi în fel și chip, pierzînd mult timp pentru a învinge o greutate; a se zbate, a se lupta; a se ciorovăi, a se ciondăni cu cineva (pentru ceva). Cîteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. ISPIRESCU, L. 121. În sfîrșit, cît s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas! CREANGĂ, 17.

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca într-o parte și într-alta; a (se) legăna, a (se) clătina. A ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni (SADOVEANU). 2. Refl. Fig. A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. Cât s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas (CREANGĂ).

A SE BĂLĂBĂNÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A merge nesigur, legănându-se și poticnindu-se; a se clătina. 2) rar A se certa ușor pentru lucruri mărunte; a se ciorovăi; a se ciondăni. /Orig. nec.

bălăbănì v. Mold. 1. a hurduca: bricicarul îl bălăbănește prin toate rătăcăniile AL.; 2. a huțăi, a bănănăi: picioarele bălăbăniau dealungul coastelor AL. [Formă amplificată din bălălăi].

bălăbănì v. a se lupta cu ceva mare și greu, cu ceva mai presus de puterile sale (sens special Munteniei): câteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor Isp. [Lit. a se lupta șoimește (v. balaban)].

bălăbănésc (mă) v. refl. (ung. belebolondúlni, a munci nebunește, a te nebuni, a te bălăbăni, d. bolond, bolînd, nebun, prost. Cp. și cu rus. balabónitĭ, a flecărĭ, a trăncăni, a troncăni. Cp. și cu strepezesc). Fam. Mă zbucĭum, mă chinuĭesc mult cu’n lucru. V. mocoșesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bălăbăní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăbănésc, imperf. 3 sg. bălăbăneá; conj. prez. 3 să bălăbăneáscă

bălăbăní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăbănésc, imperf. 3 sg. bălăbăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăbăneáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BĂLĂBĂNÍ vb. v. certa, clătina, hâțâi, hâțâna, hodorogi, hurduca, hurducăi, hurui, învrăjbi, scutura, supăra, zdroncăni, zdruncina, zgâlțâi, zgudui.

BĂLĂBĂNÍ vb. a (se) clătina, a (se) legăna, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăni, a (se) tingăli. (Se ~ când merge.)

bălăbăni vb. v. CERTA. CLĂTINA. HÎȚÎI. HÎȚÎNA. HODOROGI. HURDUCA. HURDUCAI. HURUI. ÎNVRĂJBI. SCUTURA. SUPĂRA. ZDRONCĂNI. ZDRUNCINA. ZGÎLȚÎI. ZGUDUI.

BĂLĂBĂNI vb. a (se) clătina, a (se) legăna, (pop.) a (se) bălăngăni, a (se) bănănăi, (reg.) a (se) bălălăi, a (se) bălăngăi, a (se) tingăli. (Se ~ cînd merge.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BĂLĂBĂNEȘTI, com. în jud. Galați; 4.186 loc. (1991).

Intrare: Bălăbănești
Bălăbănești
substantiv propriu (SPM074SP)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Bălăbănești
  • Bălăbăneștiul
plural
  • Bălăbăneștii
genitiv-dativ singular
  • Bălăbănești
  • Bălăbăneștiului
plural
  • Bălăbăneștilor
vocativ singular
plural
Intrare: bălăbăni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • bălăbăni
  • bălăbănire
  • bălăbănit
  • bălăbănitu‑
  • bălăbănind
  • bălăbănindu‑
singular plural
  • bălăbănește
  • bălăbăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • bălăbănesc
(să)
  • bălăbănesc
  • bălăbăneam
  • bălăbănii
  • bălăbănisem
a II-a (tu)
  • bălăbănești
(să)
  • bălăbănești
  • bălăbăneai
  • bălăbăniși
  • bălăbăniseși
a III-a (el, ea)
  • bălăbănește
(să)
  • bălăbănească
  • bălăbănea
  • bălăbăni
  • bălăbănise
plural I (noi)
  • bălăbănim
(să)
  • bălăbănim
  • bălăbăneam
  • bălăbănirăm
  • bălăbăniserăm
  • bălăbănisem
a II-a (voi)
  • bălăbăniți
(să)
  • bălăbăniți
  • bălăbăneați
  • bălăbănirăți
  • bălăbăniserăți
  • bălăbăniseți
a III-a (ei, ele)
  • bălăbănesc
(să)
  • bălăbănească
  • bălăbăneau
  • bălăbăni
  • bălăbăniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

bălăbăni

  • 1. tranzitiv reflexiv A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a se bănănăi.
    exemple
    • Se ridică. Mergea bălăbănindu-se. N-o să ajungă prea departe. STANCU, D. 158.
      surse: DLRLC
    • [Scamatorul] se bălăbănea... nesigur, și pe urmă... căzu alături. SAHIA, N. 69.
      surse: DLRLC
    • Cîntînd, cu pălăria pe ceafă, se oprea la fiecare colț, bălăbănindu-se și vorbind singur. DUNĂREANU, N. 17.
      surse: DLRLC
    • Se pomenise fugind prin mijlocul drumului, bălăbănind în întuneric mîinile. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 68.
      surse: DLRLC
    • Trifon Gugu bălăbănea o pușcă în aer și chiuia și striga cu o vioiciune ce nu se potrivea de loc cu fața lui morocănoasă. REBREANU, R. II 153.
      surse: DLRLC
    • Pedelul a ieșit în ogradă cu clopotul cel mare și a prins a-l bălăbăni înspre cele patru puncte cardinale. SADOVEANU, N. F. 151.
      surse: DLRLC
    • I se bălăbănea capul într-o parte și în cealaltă. PAS, L. I 7.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Picioarele îi erau așa de lungi, încît bălăbăneau de-a lungul coastelor catîrului, mai pînă la pămînt. ALECSANDRI, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar A face pe cineva să se miște sau să se aplece, fără voia lui, când într-o parte când într-alta.
      exemple
      • Cîte giupînese cu testemeluri, cîți logofiței... tot Piciu îi bălăbănește, hurduz-hurduz, prin toate rătăcăniile. ALECSANDRI, T. 530.
        surse: DLRLC
  • 2. reflexiv figurat familiar A se trudi, a se zbate, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: certa ciondăni ciorovăi 2 exemple
    exemple
    • Cîteva zile se bălăbăni ea așa cu valurile apelor. ISPIRESCU, L. 121.
      surse: DLRLC
    • În sfîrșit, cît s-a bălăbănit mama cu tata din pricina mea, tot pe-a mamei a rămas! CREANGĂ, A. 17.
      surse: DLRLC

etimologie: