3 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

augustín, ~ă smf, a [At: DA / P: au-gus~ / Pl: ~i, ~e / E: lm augustinus] 1-2 (Călugăr) din ordinul Sf. Augustin.

AUGUSTÍN s.m. Călugăr din ordinul sf. Augustin. [Pron. au-gus-, pl. -ni. / < lat. med. augustinus < Augustinus – teolog și filozof idealist].

AUGUSTÍN, -Ă s. m. f. augustinian. (< lat. augustinus, fr. augustin)

Augustin (Sf.) m. cel mai vestit dintre Părinții Bisericii, episcop la Hipona, în Africa, filozof și teolog, celebru prin scrierile sale: Confesiuni, Cetatea lui Dumnezeu (354-430).

*augustín, -ă adj. și s. Călugăr saŭ călugăriță din ordinu sfîntuluĭ Aŭgustin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

augustín (au-) adj. m., s. m., pl. augustíni; adj. f., s. f. augustínă, pl. augustíne

*Augustín/(lat.) Augustínus (Au-) (filosof) s. propriu m.

augustín adj. m., s. m. (sil. au-), pl. augustíni; f. sg. augustínă, pl. augustíne


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Augustin (Fericitul Augustin) (354-430), teolog creștin, episcop în Africa de nord, părinte și doctor al Bisericii apusene, filozof neoplatonic, retor și adversar al maniheismului. Prin lucrările sale (Cetatea lui Dumnezeu, Confesiuni ș.a.) a încercat să concilieze creștinismul cu neoplatonismul, iar prin doctrina sa despre predestinație și grația divină a influențat calvinismul, jansenismul și scolastica timpurie.

AUGUSTIN (Aurelius Augustinus) (354-430), teolog, filozof și scriitor latin. Episcop de Hippona. Unul dintre părinții latini ai bisericii, canonizat de biserica catolică. A considerat cunoașterea umană ca participare la cunoașterea divină și și a făcut din ideile platoniciene idei ale înțelegerii lui Dumnezeu („Cetatea lui Dumnezeu”, „Confesiuni”). Doctrina sa despre păcatul originar, despre grația divină și predestinare a avut un rol hotărîtor în constituirea dogmei catolice și a concepției creștin-medievale despre om.

Augustin Actualele prenume Augustin și Augustina, destul de frecvente în epoca noastră, reproduc numele pers. lat. Augustinus, Augustina, după cum ușor se poate bănui, derivate adjectivale cu valoare de cognomen de la Augustus, nume celebru în istoria romană. În terminologia religioasă și probabil chiar magică, augustus însemna „cel care trezește viața, cel care împarte binefaceri”, probabil un derivat din *augus „puterea de a face să crească” (vb. augere „a crește”). Cele două cuvinte sînt strîns înrudite cu augur și augurium, lucru sesizat chiar de antici (Quintus Ennius, 240 – 169 î.e.n., unul dintre primii poeți latini și autorul Analelor; Festus și Suetoniu, care consideră, parțial corect, că augustus derivă din augurium, Ovidiu ș.a.); augurul (după o altă ipoteză etimologică, cuvîntul ar fi probabil compus din avis „pasăre” și gerere „a umbla, a se purta”), era preotul care putea prezice viitorul după zborul (specia, numărul și direcția din care vin), cîntecul și chiar măruntaiele păsărilor, interpretarea acestor elemente numindu-se augurium sau auspicium – din avis „pasăre” și spic- „a privi” (de aici expresiile „de bun augur” sau „sub bune auspicii”). Cu timpul, augustus începe să fie folosit și cu sensul „consacrat de auguri, pus sub bune auspicii”, la început numai cu referire la lucruri. O serie de evenimente social-politice din viața romanilor au ca urmare aplicarea acestui termen și unei persoane. În 13 – 14 ianuarie 27 î.e.n., Caius Iulius Caesar Octavianus cedează senatului și poporului toate puterile cu care fusese învestit la moartea tatălui său adoptiv, inclusiv guvernarea provinciilor. Apreciindu-i atitudinea democratică, senatul îi încredințează în continuare guvernarea provinciilor expuse războaielor și comanda armatei și hotărăște (probabil la 16 ianuarie) să i se acorde coroana civică, să i se împodobească porțile palatului cu frunze de laur etc., să i se dea supranumele de Augustus și la fel să se numească și luna în care s-a născut. Începînd cu Octavian, alături de titlul de imperator și de gentilicul Caesar, supranumele onorific de augustus (legat probabil și de calitatea de augur a împăratului) intră în titulatura tuturor împăraților romani, fiind reluat mai tîrziu de numeroși monarhi și principi din apusul Europei, cu noul său sens de „împărat, cezar”. Într-o epocă relativ tîrzie, sec. 3, încep să fie folosite și supranumele Augustinus, Augustina, derivate cu sufixul -inus (-ina), care inițial indica relația sau referirea (augustin „locuitor din localitatea Augusta”; sibilin „ceea ce se referă la → Sibila etc.); astăzi, dintre diferitele valori ale sufixului, remarcăm pe cea diminutivală (în unele limbi romanice) și onomastică (și în română cu acest sufix se pot forma nume de persoane, masculine sau feminine, dar numai de la teme sau nume personale). Devenite independente și pătrunzînd în onomastica creștină, Augustin și Augustina încep să se răspîndească în Europa prin intermediul bisericii (cel mai cunoscut este cultul unui episcop, filozof și scriitor creștin care a trăit între 354 – 430). Preluat de greacă, fostul cognomen roman ajunge la slavi și la români, dar sub forma Avgustin, atestată începînd cu sec. 16, care redă pronunția grecească, sau Agustin. Hipoc. Gusti este cunoscut și ca nume de familie. În sec. 19 începe să se manifeste în Transilvania un puternic curent de preluare a vechilor nume romane generat de activitatea reprezentanților ”Școlii Ardelene„, care în lupta pentru libertate națională a românilor din Transilvania, folosesc cu succes și argumentele lingvistice. Probabil după 1848, încep să fie folosite ca nume de botez Augustin, Augustina și mai rar August, Augusta, forme savante care le înlocuiesc pe cele vechi. Mai ales primele două nume devin din ce în ce mai frecvente, la aceasta contribuind și strînsa legătură (dar nu coincidența totală) cu numele lunii august (toate limbile moderne care continuă calendarul roman au păstrat noul nume al lunii Sextilis ”a șasea" – înainte anul începea în martie – Augustus, sub formă cultă în engl., germ., rom., sau sub formă populară, lat. augustus, agostus, în it., port., sp. – agosto, în fr. août, în rom. august; în limbile slave și româna veche sau populară, avgust reproduce pronunția grecească). ☐ Engl. Austin, Austen, fr. Auguste, Augustin, Austin și Autin (forme populare, vechi), germ. August, Augusta, Augustinus, Augustina, it. Augusto, Augusta, Augustino, Augustina, Agostino (formă populară moștenită din latină), sp. Augusto, Augusta, Augustin, Augustina, magh. Agost, Agoston, Augusztina, Auguszta (cu hipoc. Guszta, Guszti etc.), bg., rus. Avgust, Avgusta, Avgustin, Avgustina etc. ☐ Lingvistul și istoricul transilvănean August Treboniu Laurian, poetul și criticul August Wilhelm von Schlegel, criticul și scriitorul Charles Augustin Sainte Beuve, sculptorul Auguste Rodin, pictorul Auguste Renoir, dramaturgul August Strindberg etc.

BUNEA, Augustin (1857-1909, n sat Vad, jud. Brașov), prelat și istoric român. Acad. (1909). Unul dintre apărătorii fruntașilor politici români implicați în procesul „Memorandumului”. Contribuții privind istoria românilor în evul mediu, cu deosebire viața socială, politică și culturală din sec. 18 („Din istoria românilor”, „Episcopul Ioan Inocențiu Klein (1728-1751)”, „Încercare de istoria românilor pînă la 1382”).

BUZURA, Augustin (n. 1938, sat Berința, jud. Maramureș), prozator român. Acad. (1992). Romane de analiză a dilemelor morale („Absenții”, „Orgolii”), cu o largă deschidere spre problematica socială postbelică („Fețele tăcerii”, „Refugii”, „Drumuri cenușii”), lăsând impresia de fină intuire a psihologiei oamenilor și mediilor.

AVGUSTIN lat, Augustinus cognomen roman < Augustus. 1. – cu soția Frenghita (16 B IV 188). 2. Agustin din Buzău (17 B II 235); 3. Agăstin t. și cu fon. magh. s < ș: Agoștin t.; cu afer. Gostin, Hannes, sas (Mag. Br); Gostinu s, munt.: cf. și sl. gostĭ „oaspe” + in, v. Gost (Partea II-a). 4. Avgusti, Sofia (Aș Br 204). 5. Cu afer. Gust, Martin sas (Mag. Br); Gust fam., Gustea (Arh; Sur XVI); v. și Gus (Partea a II-a). 6. Prob. Stineru, C., din Bacău, act. cu afer. < germ. Augustiner „călugăr din ordinul Augustinilor”.

Intrare: Augustin
Augustin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Augustin
Intrare: augustin (adj.)
augustin adjectiv
  • silabație: au-
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • augustin
  • augustinul
  • augustinu‑
  • augusti
  • augustina
plural
  • augustini
  • augustinii
  • augustine
  • augustinele
genitiv-dativ singular
  • augustin
  • augustinului
  • augustine
  • augustinei
plural
  • augustini
  • augustinilor
  • augustine
  • augustinelor
vocativ singular
plural
Intrare: augustin (s.m.)
  • silabație: au-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • augustin
  • augustinul
  • augustinu‑
plural
  • augustini
  • augustinii
genitiv-dativ singular
  • augustin
  • augustinului
plural
  • augustini
  • augustinilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)