2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. ♦ Fript (cu aburi sau cu apă fierbinte). 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.

ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere, de spaimă, de indignare). ♦ Carbonizat în parte sau integral; distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. Mâncare arsă. Stofă arsă. ♦ Care a fost supus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre oameni) Care are pielea înroșită, pârlită sau bășicată de soare; (despre pielea oamenilor) înroșit, pârlit sau bășicat de soare. 2. (Adesea fig.) Uscat, pârjolit (de soare, de secetă etc.). 3. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, distrus. – V. arde.

ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. E liniște pe dealuri Ca-ntr-o mînăstire arsă. COȘBUC, P. 1 222. Fără de a zice o vorbă, el apucă pe Făt-Frumos și-l azvîrli în nourii cei negri și plini de furtună ai cerului... Ars de fulgere – nu căzu din el decît o mînă de cenușă. EMINESCU, N. 15. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. Un mutilat cu obrazul ars... se sprijină de mine. SAHIA, N. 20. ♦ Care a fost expus la acțiunea focului (cu un scop anumit). Cărămizi arse.Zahăr ars v. z a h ă r. ♦ Stricat de un foc prea iute. În loc să facă bucatele bune și potrivite... le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292. ♦ (Despre un obiect de lemn, de metal etc.) Pe care s-au trasat, cu un instrument încălzit, anumite linii ori s-au gravat motive decorative; pirogravat. ♦ Înnegrit (de foc și. fum). ◊ (Substantivat) Scurto-groaso, Und’te duci? – Arso-n fund. De ce mă-ntrebi? (Căldarea și donița). TEODORESCU, P. P. 218. ♦ Înnegrit (de soare, de vînt); pîrlit, bronzat. Omul... ridică... ochii, albi și crînceni, în obrazul ars de soare, negru în umbra serii. DUMITRIU, N. 234. Era o zi de caldă primăvară... prin geam căzură rasele de soare Pe chipul ars al fetei de la țară. D. BOTEZ, în POEZ. N. 76. ♦ Decolorat (de soare, de vînt). Un păr ars de soare, des... îi făcea umbră frunții și ochilor. SADOVEANU, N. F. 54. 2. Fript. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede, sub impulsul surprinderii sau al spaimei. Hamură sări ars din pat. SADOVEANU, O. I 501. Da ce-i acolo? strigă baba... Nurorile atunci sar arse în picioare, și cele mari încep a tremura ca varga, de frică. CREANGĂ, P. 11. 3. Ofilit, uscat. La dreapta și la stînga, pe muchii, copaci cu frunzele arse stăteau nemișcați în lumina tainică. SADOVEANU, O. I 366. Vîntul iar se curmase, pădurea pe margini stătea încremenită, arsă. GÎRLEANU, L. 30. ◊ Fig. (Despre obraz, buze etc.) O lacrimă stingheră se scurse din ochiul uscat al Surei. Simon își lipi portocala de obraz, înviorîndu-se. Spuse și el încet, cu buzele arse: «Tata ciștigă». SAHIA, N. 106. De lacrimi n-aș băga seamă, Că le șterg cu-a mea năframă, Da mi-i milă de obraz Că rămîne fript și ars. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. 4. Fig. (Mai ales despre inimă sau suflet) Zdrobit, pustiit. Arsă mi-i inima, risipite gîndurile... SADOVEANU, O. I 518. Ionel mergea Negru și sfărmat, Ars de supărat. COȘBUC, P. II 162. Și pe noi să ne lași tocma acum, străini, cu inima arsă și fără nici un sprijin? CREANGĂ, P. 79. Cine-a scornit doina Arsă i-a fost inima, Ca și mie acuma. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 211. Inima mi-i friptă, arsă După cel ce-i dus de-acasă, Inima mi-i arsă scrum După cel ce-i dus la drum. SEVASTOS, C. 79. ♦ (Neobișnuit, despre bătrînețe) Trist, întunecat; adînc. El, din dalbe Tinerețe, Pîn’la arse Bătrînețe, Fiu dintr-însul n-a făcut. TEODORESCU, P. P. 616. 5. Fig. Arzător, fierbinte. ◊ Expr. A-i trece sau a-i da (cuiva) un fier ars prin inimă = a simți dintr-o dată o mare tulburare sufletească. Fata, cum văzu furca, îi trecu un fier ars prin inimă. ISPIRESCU, L. 92.

ARS, -Ă, arși, -se, adj. 1. Distrus, mistuit de foc. ◊ (Substantivat) Miroase a ars. ♦ Care prezintă o arsură. ♦ Stricat prin expunere prea îndelungată la acțiunea focului. Friptură arsă. ♦ Care a fost expus acțiunii focului (cu un scop anumit). Cărămidă arsă. ♦ (Despre obiecte) Pe care s-au trasat, cu un instrument încălzit, linii, desene etc. ♦ Înnegrit de foc, de fum etc.; pârlit, bronzat. 2. Fript. ◊ Expr. A sări (ca) ars = a sări repede (de surprindere sau de spaimă). 3. (Adesea fig.) Ofilit, uscat. 4. Fig. (Despre inimă, suflet etc.) Zdrobit, pustiit. ♦ Fierbinte, arzător. Ea șoptește vorbe arse (EMINESCU). ◊ Expr. A-i trece (sau a-i da cuiva) un fier ars prin inimă = a simți deodată o mare tulburare sufletească. – V. arde.

árs1 sn [At: CORESI, PS. 46 / Pl: ~uri, -e / E: arde] 1 Distrugere prin foc. 2 Incendiere. 3 (Rar) Defectare a unui aparat electric. 4 Consumare. 5 Incinerare. 6 Însemnare cu fierul înroșit în foc. 7 Încălzire cu combustibil. 8 (Înv; șîs -ul soarelui) Dogorire. 9 Strălucire. 10 Consumare de combustibil pentru a produce lumină. 11 Pârlire. 12 înnegrire. 13 Bronzare excesivă. 14 Stricare din cauza expunerii la foc. 15 Cauterizare. 16 Dezinfectare. 17 Distrugere printr-o reacție chimică. 18 Expunere la foc în procesul de fabricare. 19 Opărire. 20 Șfichiuire. 21 Lovire. 22 Expunere la acțiunea focului. 23 (Iuz, lpl) Jertfire Cf ardere de tot.

ars2, -ă [At: CORESI, PS. 352 / Pl: ~rși, -e / E: arde] 1 a (D. obiecte, orașe etc.) Distrus de foc. 2 a (Cdpț „de” care indică focul) Pârlit. 3 a (Cdpț poziția „de” care indică fulgerele) Fulgerat. 4-5 smf a (Ființă) care are arsuri sau care a murit într- un incendiu. 6 a (D. diferite obiecte, ace, cuțite) Care a fost trecut prin foc pentru dezinfectare. 7 a (Înv, fig) Pur Cf lămurit. 8 a Incendiat. 9 a Fierbinte. 10 a (D. curentul electric, lemne, gaze etc) Consumat. 11 a Incinerat. 12 a (D. animale) înfierat. 13 a Întărit prin foc. 14 a (Îs) Oțel - Oțel care prin supraîncălzire a devenit sfărâmicios. 15 a Înnegrit. 16 a Bronzat excesiv. 17 a (D. piele, buze etc.) Crăpat de vânt, de ger. 18 a (D. răni) Cauterizat. 19 a Supus acțiunii focului. 20 a (D. becuri, siguranțe) Stricat de un curent electric prea puternic. 21 a (Spc; d. obiecte de lemn) Pirogravat. 22 a Distrus sub acțiunea unui agent corosiv, a unui acid etc. 23 a (D. oameni) Torturat cu foc sau cu obiecte incandescente. 24 a (D. gură, gât) Care are senzația de uscăciune, de arsură din pricina setei. 25 a (D. mâncare) Care s-a stricat pentru că a stat prea mult la foc. 26 a Pârjolit de secetă. 27-28 a (Îe) A sări (sau a striga ca) ~ A reacționa instantaneu (sau a țipa). 29 a (Îe) A trece ca ~ A trece repede, ca fulgerul Cf glonț, pușcă. 30 a (îe) A mirosi a ~ A avea un miros specific materiilor arse. 31a (Gmț; îe) A mirosi a creier ~ Atmosfera denotă o intensă activitate intelectuală. 32 a (Fig; mai ales d. inimă și suflet) Zdrobit. 33 a (Fig; d. obraji) Ofilit. 34 a (Fig; d. limbă) încărcat. 35 a (Fig; pop; îs) Bătrânețe -ă Bătrânețe tristă. 36 a (Îs) Fier - Fier înroșit în foc. 37 a (Îe) A-i trece (sau a-i da) un fier ~ prin inimă A-i pricinui cuiva pe nepregătite o mare durere, o mare spaimă.

ARS s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, fierbințeală, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, toropeală, zăduf, zăpușeală.

ÁRSE s. pl. v. dar, holocaust, jertfă, ofrandă, prinos, sacrificiu.

ÎNTREG-DE-ÁRS s. v. holocaust.

ars a. 1. trecut sau nimicit prin foc: casă arsă; 2. prea încălzit, prea înnegrit de căldură: fața arsă; 3. fig. nenorocit, dezolat: inimă arsă.

rachiu n. alcool combinat cu apă, se face din vin sau bucate, din prune ori cireșe, etc.: rachiul se numește în Mold. holercă, iar în Tr. palincă și vin-ars; varietăți: basamac, boștină sau prăștină, țuică. [Turc. RAKI].

ars, -ă adj. Nimicit de foc. Pîrlit de soare. Fig. Întristat, dezolat, fript: inimă arsă. Miroase a ars, miroase a lucru ars orĭ pîrlit, a incendiŭ. S. f. Vechĭ. Olocaust. Cu arsa (Trans. Rar), cu toptanu. A sări arsa, a sări grabnic (la auzu uneĭ veștĭ).

2) arz, ars, a árde, V. ard.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARSUL (16 B I 99); din 1635 (Hris I 229), < adj.

ars s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FIERBINȚEALĂ. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.

ARS adj. dogorit, pîrlit, (înv. și reg.) prigorít. (Pustiul ~ al Africii.)

árse s. pl. v. DAR. HOLOCAUST. JERTFĂ. OFRANDĂ. PRINOS. SACRIFICIU.

întreg-de-árs s. v. HOLOCAUST.

Ars Antiqua (cuv. lat., „artă veche”), termen adoptat de istoria muzicii pentru desemnarea perioadei premergătoare celei numite Ars Nova* și cuprinsă între cca. 1160-1325. Încă spre sfârșitul sec. 11 pe teritoriul Franței începuseră a se forma, în cadrul importantelor așezăminte ecleziastice (mănăstirile Sf. Martial și Sf. Victor), adevărate școli muzicale. Tradiția astfel creată a cunoscut înflorirea prin Școala de la Notre Dame. Faima acesteia, considerată ulterior adevăratul centru al A. s-a datorat străluciților membri ce au alcătuit-o și ale căror nume sunt primele păstrate în istoria muzicii culte europene: Albert(us), Léonin (Leoninus) și Pérotin (Pérotinus) (supranumit de contemporani, pentru prodigioasa activitate și uimitorul talent, Pérotin le Grand). A. se caracterizează prin dezvoltarea genurilor liturgice polifonice* într-un proces paralel, de interdeterminare, cu evoluția notației* muzicale, de la reperele alfabetice și prin neume-accent (1) până la scrierea pe portativul* cu 4 linii. Dezvoltarea formelor* a avut la bază tendința firească a vocilor (2) superioare tenorului (3) de a se mișca tot mai liber, în valori de durată (1) mai scurte. Genurile respective s-au constituit prin adăugarea succesivă a vocilor, „în straturi”, având la bază fie o melodie de Cantus planus* (în organum* și motetus*), fie un cânt lat. liturgic netradițional (în conductus*). Numărul de voci, considerând și tenorul, le conferea denumirea duplum, triplum* sau quadruplum*. Organum pe vocalize (1) sau ornamentat* se alcătuia din tenorul liturgic riguros care-și augmenta* mult valorile pentru sincronizarea cu vocea (vox organandi, căreia i se putea adăuga o a doua voce și rareori o a treia) îmbogățită mult cu melisme*. În funcție de caracterul solemn al marilor sărbători bis., soliștii și corul (uneori susținut instr.) interpretau lucrări de genul organum. Cele compuse de Pérotin, de ample proporții (depășind adesea durata de 25 min.) denotă un excepțional simț al formei prin contrastul și echilibrul pe suprafețe muzicale mari, realizate cu ajutorul unor procedee simple, ca: imitația*, variațiunea (1) ritmică și dezvoltarea melodică a celulelor tematice de bază. Dintre cele mai interesante, rămân până azi: Alleluia Nativitas (triplum), Viderunt (quadruplum) și Sederunt (quadruplum). Organum s-a păstrat, ca gen, în cadrul ecleziastic și stă la originea motetului, dispărând spre sfârșitul sec. 13. Spre deosebire de acesta, motetus s-a transformat perpetuu, creând condițiile favorabile tranziției spre Ars Nova și constituind adevărata origine a polifoniei renascentiste. Conductus, inițial cu text pios, va tinde spre laicizarea subiectelor, păstrând însă lb. lat. Important este cazul în care autorul polif. nu preia melodia tenorului, ci o alcătuiește el însuși, astfel compozitorul aflându-se, pentru prima oară în istoria muzicii, în fața colii albe de hârtie în momentul începerii lucrului. Pe la 1260, Pérotin, colegii și elevii săi au alcătuit un repertoriu muzical vast, ce a cunoscut o rezonanță universală. Manuscrise-copii ale acestei culegeri s-au păstrat în Anglia, Scoția, Italia și Spania, iar mărturii de interpetare a lucrărilor conținute au fost găsite la mai mult de un secol de la moartea lui Pérotin.

Intrare: Arsul
Arsul
nume propriu (I3)
Intrare: ars
ars adjectiv
adjectiv (A4)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ars arsul arsă arsa
plural arși arșii arse arsele
genitiv-dativ singular ars arsului arse arsei
plural arși arșilor arse arselor
vocativ singular
plural