ARNICĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

arnică sf [At: HEM 1720 / A și: -ică / Pl: ~ice / E: ger Arnika] 1 Plantă erbacee medicinală cu flori galben-portocalii și fructe achene negricioase, întrebuințată pentru vindecarea rănilor Si: carul pădurilor, carul zânelor, ciudă, cujdă, iarba soarelui, poclbal, podbal de munte, roit, tabacii câmpului, țâța oilor (Amica montana). 2 (Bot; reg) Solovârvață (Inula britanica). 3 (Bot; reg) Cununiță (Spirarea ulmifolia). 4 (Bot; reg) Tâlhărea (Mycelis muralis).

*ARNICĂ (pl. -ice) sf. 🌿 = PODBEAL-DE-MUNTE: făcîndu-și... cataplasme cu cîrpe muiate în ~ (GRIG.) [lat.].

ARNICĂ s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

ARNICĂ, arnici, s. f. Plantă erbacee medicinală, cu flori galbene-portocalii și fructe achene negricioase (Arnica montana). – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.

ARNICĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-portocalii și fructe negricioase (Arnica montana). – Lat. lit. arnica.

ARNICĂ f. Plantă erbacee cu flori galbene-portocalii și cu fructe negricioase achene, cu întrebuințări medicinale. /

arnică f. plantă tonică și stimulentă a cării tinctură e bună pentru vindecarea rănilor (Arnica montana).

*árnică f., pl. ĭ (mlat. arnica, d. lat. ptármica, care vine d. vgr. ptarmiké, [plantă] care te face să strănuțĭ). O plantă din familia compuselor cu proprietățĭ stimulante, febrifuge, tonice și vulnerare (árnica montána). – Pop. podbeal de munte.

arnică (plantă) s. f., g.-d. art. arnicii; pl. arnici

arnică (plantă) s. f., g.-d. art. arnicii; pl. arnici

arnică s. f., g.-d. art. arnicii; pl. arnici

ARNICĂ s. (BOT.; Arnica montana) podbal-de-munte, (reg.) carul-pădurilor, carul-zânelor, țâța-oii, (prin Transilv.) roit.

ARNICĂ s. (BOT.; Arnica montana) podbal-de-munte, (reg.) carul-pădurilor, carul-zînelor, țîța-oii, (prin Transilv.) roit.

arnică (-ci), s. f. – Plantă (Arnica montana). Nume științific, răspîndit de farmaciști. Sec. XIX.

ARNICA L., ARNICA, fam. Compositae. Gen originar din zona continentală a emisferei nordice, 32 specii, erbacee, perene. Flori galbene, cu capitule mari, lung-pedunculate. Foliolele involucrului 1-2-seriate. Involucru scurt, tubulos (florile radiale, feminine, într-un singur rînd, cele ale discului tubuloase, fertile, stil ramificat). Frunzele radicale 5-nerve, cele ale tulpinilor, opuse. Tulpină ramificată, erectă, deseori cu mai multe capitule. Fruct, achenă liniară, cu pînă la 10 coaste. Perii papusului sînt rigizi și dispuși într-un singur rînd.

ARNIC/A, b. (17 B III 619), < subst.; -ea, Ioan (Meșt Cr).

Arnica alpina Olin (syn. A. angustifolia Vahl). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori galbene, în capitule solitare sau cîte 3. Foliolele involucrului lanceolate, aspru-pubescente. Frunzele rozetei pe sol, sesile, lanceolate, nedentate, pubescente, cele tulpinale îngust-lanceolate, de asemenea sesile, opuse. Tulpină (cca 25 cm înălțime) erbacee, aspru-pubescentă, neramificată.

Arnica lanceolata Nutt. Specie care înflorește vara. Florile discului galbene-închis, cele radiale galbene-deschis, dispuse în capitule campanulate, înconjurate de un involucru cu foliolele îngust-lanceolate, pe un singur rînd. Papus gri-maroniu. Frunze erecte, lanceolate, îngustîndu-se în pețiol, slab-dentate, cele tulpinale opuse, sesile, îngust-lanceolate, dentate. Plantă înaltă de cca 45 cm, erbacee, de obicei cu o singură tulpină cu 1-3 capitule.

Arnica montana L. Specie care înflorește vara. Flori galbene-oranj (cele radiale sînt ligulate, femele, cele ale discului tubuloase, hermafrodite, petale lanceolate cu peri glanduloși în calatidii), 1-3 pe o tulpină erectă cu peri aspri, cilindrică. Frunze pieloase, netede, în rozete bazale sau pe pămînt, ascuțit-ovate, sesile, întregi, peri scurți, cele caulinare ceva mai mici, sesile. Plantă înaltă pînă la 0,50 m, miros aromatic. Fruct, achenă ovată, neagră.