2 intrări

45 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

arfă sf vz harpă

harpă1 sf [At: ANON. CAR. / V: arfă, arpă, ~rfă / Pl: ~pe / E: fr harpe, ger Harfe] 1 Instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime și acordaj, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini. 2 (Înv; îs) ~ eoliană Harpă construită astfel încât, fiind suspendată în aer, să scoată sunete annonioase când e atinsă de vânt. 3 Ciur dreptunghiular pentru cereale.

HÁRPĂ, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [Var.: hárfă, árpă, árfă s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.

ÁRFĂ s. f. V. harpă.

ÁRPĂ s. f. V. harpă.

HÁRFĂ s. f. V. harpă.

HÁRPĂ, harpe, s. f. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [Var.: hárfă, árpă, árfă s. f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.

HÁRPĂ, harpe, s. f. (Și în forma harfă) Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară pe care sînt fixate coarde neegale puse în vibrație cu degetele de la ambele mîini. V. liră. Deodată harfele și tamburele, alăutele, dairelele începură o cîntare îngerească de care Abu-Hasan rămase atins pînă la suflet. CARAGIALE, P. 133. Mai zi aceste vorbe! Ele răsună la urechile mele ca harpele antice! BOLINTINEANU, O. 334. În tot Bucureștiu nu se aflau decît un singur piano și o harpă. GHICA, S. 43. ◊ (Poetic) Și-a întins pe lanuri harfa Vîntul. Potolită-i zarva... Luna-și leagă fruntea rece Cu tulpane străvezii. JEBELEANU, P. 72. Țărînă frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă. EMINESCU, O. I 38. – Variante: hárfă, árpă (NEGRUZZI, S. II 42), árfă (EMINESCU, N. 69) s. f.

ÁRFĂ s. f. v. harpă.

ÁRPĂ s. f. v. harpă.

!hárfă (înv.) s. f., g.-d. art. hárfei; pl. hárfe

!hárpă s. f., g.-d. art. hárpei; pl. hárpe

arată toate definițiile

Intrare: harpă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular harpă harpa
plural harpe harpele
genitiv-dativ singular harpe harpei
plural harpe harpelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular harfă harfa
plural harfe harfele
genitiv-dativ singular harfe harfei
plural harfe harfelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arpă arpa
plural arpe arpele
genitiv-dativ singular arpe arpei
plural arpe arpelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arfă arfa
plural arfe arfele
genitiv-dativ singular arfe arfei
plural arfe arfelor
vocativ singular
plural
Intrare: Arfa
nume propriu (I3)

harpă arfă arpă harfă

  • 1. Instrument muzical format dintr-o ramă mare triunghiulară, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime și ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanță și o consolă) și care sunt puse în vibrație prin ciupire cu degetele de la ambele mâini.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cinghie 5 exemple
    exemple
    • Deodată harfele și tamburele, alăutele, dairelele începură o cîntare îngerească de care Abu-Hasan rămase atins pînă la suflet. CARAGIALE, P. 133.
      surse: DLRLC
    • Mai zi aceste vorbe! Ele răsună la urechile mele ca harpele antice! BOLINTINEANU, O. 334.
      surse: DLRLC
    • În tot Bucureștiu nu se aflau decît un singur piano și o harpă. GHICA, S. 43.
      surse: DLRLC
    • poetic Și-a întins pe lanuri harfa Vîntul. Potolită-i zarva... Luna-și leagă fruntea rece Cu tulpane străvezii. JEBELEANU, P. 72.
      surse: DLRLC
    • poetic Țărînă frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă. EMINESCU, O. I 38.
      surse: DLRLC

etimologie: