aramă

  • 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX (numai) singular sinonime: cupru 3 exemple
    exemple
    • Vocile noastre... Vor despica țările albastre Cu cîntece noi Ca niște goarne de aramă. BENIUC, V. 128.
      surse: DLRLC
    • Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă. EMINESCU, O. I 203.
      surse: DLRLC
    • De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85.
      surse: DLRLC figurat
    • 1.1. A-și da arama pe față sau a-și arăta arama = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX Argou expresie 2 exemple
      exemple
      • Lasă-l să vie, să-și arate arama, și pe urmă i-om zice-o. PAS, L. I 50.
        surse: DLRLC
      • [Zeul] își dete arama pe față, căci prinse a mai prigoni lumea o toană. ISPIRESCU, U. 87.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (În metonimii) Clopot.
      surse: DLRLC figurat un exemplu
      exemple
      • Lung intonă arama cobitoare Sonorul imn funebru al celor care mor. MACEDONSKI, O. I 254.
        surse: DLRLC
    • 1.3. (În metonimii) Tun.
      surse: DLRLC figurat un exemplu
      exemple
      • Și cînd auzii glasul aramei tunătoare, Și cînd văzui silitra de fulger purtătoare... Electrică schinteie simții. ALEXANDRESCU, P. 144.
        surse: DLRLC
    • 1.4. (În metonimii) Monede.
      exemple
      • Anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149.
        surse: DLRLC
  • 2. Obiect făcut din aramă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX mai ales la plural 2 exemple
    exemple
    • Zgomotul sec al roatelor fără șini, bălăngăitul arămurilor ca niște clopote dogite împrăștie deznădăjduirea în lungul ținuturilor [la venirea turcilor]. DELAVRANCEA, S. 202.
      surse: DLRLC
    • Șaluri, bani, argintării, arămuri, haine muiate numai în fir... căzură în stăpînirea oștirilor lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 15.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină *aramen (= aeramen).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRM NODEX

11 definiții

arámă sf [At: PSALT. SCH. 358/18 / V: (înv) -me / Pl: ~me, arămi, arămuri, (înv) areme / E: ml *aramon (= aeramen)] 1 (Pfm) Cupru. 2 (Pfm) Aliaj de aramă (1) cu alte metale. 3 (Pfm; îe) A-și arăta (sau da) ~ma pe față A-și dezvălui prin fapte și fară voie caracterul (urât). 4 (Pfm; îe) A bate (la cineva) ca la ~ A bate zdravăn. 5 (Pfm; pm) Clopot. 6 (Înv; pm) Pușcă. 7 (Înv) Tun (de bronz). 8 (Înv; îf arămi) Bani de aramă (1) Si: arămărie (5), arămet (2). 9 (Pfm; îf arămuri) Vase de aramă (2) Si: arămărie (6), arămet (3). 10 (Pfm; lpl) Obiecte din aramă (2). 11 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 12 (Bot; reg) Firicea (Poa bulbosa).

arámă s. f.1. Cupru. – 2. Fel, soi; fire, natură. – Mr. aramă. Lat. *aramen, formă pop. asimilată de la aeramen (Diez, Gramm., I, 5; Candrea, Éléments, 61; Pușcariu 107; Candrea-Dens., 73; DAR; Rosetti, I, 65); cf. alb. rëm, it. rame (piem., engad. aram), fr. airain (‹ v. fr. arain), v. prov., cat. aram, v. sp. arambre, port. arame. Sensul 2 se explică prin obiceiul vechi de a bate monede de aramă, suflate cu un strat de argint sau de aur; prin folosință începea să se ivească fondul de aramă, trădînd calitatea proastă a monedei. Der. arăma, vb. (a arămi); arămar, s. m. (căldărar); arămărie, s. f. (căldărărie); arămeasă, s. f. (vas de aramă); arămi, vb. (a acoperi cu un strat de aramă); arămie, s. f. (căldare de aramă), pe care DAR îl derivă de la bg., sb. aranija „ceaun”, cuvinte care provin mai probabil din rom.; arămioară, s. f. (înv., monedă de aramă); arămiu, adj. (de culoarea aramei); arămos, adj. (bogat în cupru).

aramă f. 1. metal roșatic din care se fac vase de bucătărie, căldări, sârme de telegraf; 2. (poetic) ban de aramă: anticarul culege vechea aramă, ce nu mai are curs GR. AL; clopot: răsunetul aramei sacre NEGR.; tun: și când auzii glasul aramei tunătoare GR. AL.; 3. fire ascunsă, caracter prost (metaforă luată dela banii de aramă odinioară căptușiți cu un strat subțire de argint sau de aur: când se rodea această pătură, se vedea arama banului): arama omului la beție s´arată PANN; 4. pl. arămuri, vase de aramă. [Lat. AERAMEN].

arámă f., pl. e și ămĭ (vrom. și azĭ Ban. arame, d. lat. aerámen, d. aes, aeris, metal; it. rame, pv. cat. aram, fr. airain, sp. alambre, pg. arame, aramă). Cupru (V. cupru). Fig. Ațĭ arăta arama, a-ți trăda defectele. (V. aspru 1). Pl. n. arămurĭ, vase culinare de aramă.

SULFAT DE ARÁMĂ s. v. calcantit, sulfat de cupru.

Baia-de-Aramă f. 1. comună urbană în județul Mehedinți, plaiul Cloșani: 2000 loc. Târg săptămânal. Poziție pitorescă. Mine de aramă, redeschise în timpul din urmă; 2. schit în comuna cu acelaș nume.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARAMĂ, Constantin (1919-2003, n. Iași), inginer român. M. coresp. al. Acad. (1963), prov. univ. la București. A elaborat teoria supracomprimării motorului cu benzină. Lucrări privind teoria și exploatarea motoarelor cu ardere internă. Acad. (1991).

sulfat de arámă s. v. SULFAT DE CUPRU.

BAIA DE ARAMĂ, oraș în jud. Mehedinți, pe valea Bulbei, afl. al Motrului, în N Pod. Mehedinți; 5.807 loc. (1991). Expl. de pirite cuprifere. Ind. de expl. și prelucr. a lemnului (mobilă), mat. de constr., textilă (conf.) și alim. (produse alcoolice și de panificație). Centru pomicol. Pe terit. satului Bratilovu, care aparține de oraș, a existat un vechi centru minier, unde s-a exploatat aramă încă din vremea lui Mircea cel Bătrîn (1392), pînă în sec. 18. Localit. apare menționată documentar în 1581. Declarat oraș în 1968. Biserică (1699).

REZ (sau DEALUL ARAMEI), masiv deluros în Subcarpații Transilvaniei, alcătuit din nisipuri, argile, conglomerate și tufuri andezitice, care străjuiește depr. Odorhei. Alt. max.: 933 m (vf. Aramei).


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Baia de Aramă, oraș în jud. Mehedinți cu o biserică a fostei mânâstiri ctitorite de Milco Băiașul, vătaful minerilor din localitate, cu ajutorul banului Cornea Brăiloiu (1699). Picturile murale au fost realizate în 1708 de zugravii Neagoe și Partenie de la Tismana și sunt caracteristice perioadei baroce a stilului brâncovenesc.

Intrare: aramă
substantiv feminin (F36)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ara arama
plural arămuri arămurile
genitiv-dativ singular arame aramei
plural arămuri arămurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Aramă
Aramă
nume propriu (I3)

10 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. Obiect făcut din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen).

ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, extrem de maleabil, de ductil și foarte bun conductor electric; cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta adevăratul caracter (nemairespectând conveniențele sociale, politețea). 2. (La pl.) Obiecte făcute din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen).

ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Metal de culoare roșiatică, foarte maleabil, bun conducător de căldură și de electricitate, folosit în cazangerie, în galvanizare, la confecționarea firelor electrice și în aliaje; cupru. Vocile noastre... Vor despica țările albastre Cu cîntece noi Ca niște goarne de aramă. BENIUC, V. 128. Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă. EMINESCU, O. I 203. ◊ Fig. De treci codrii de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. ◊ Expr. A-și da arama pe față sau a-și arăta arama = a-și arăta fondul ascuns al firii sale. Lasă-l să vie, să-și arate arama, și pe urmă i-om zice-o. PAS, L. I 50. [Zeul] își dete arama pe față, căci prinse a mai prigoni lumea o toană. ISPIRESCU, U. 87. ◊ Fig. (În metonimii) a) Clopot. Lung intonă arama cobitoare Sonorul imn funebru al celor care mor. MACEDONSKI, O. I 254. b) Tun. Și cînd auzii glasul aramei tunătoare. Și cînd văzui silitra de fulger purtătoare... Electrică schinteie simții. ALEXANDRESCU, P. 144. c) (Cu sens colectiv) Monede. Anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs. ALEXANDRESCU, P. 149. 2. (La pl.) Obiecte, mai ales vase, făcute din aramă (1). Zgomotul sec al roatelor fără șini, bălăngăitul arămurilor ca niște clopote dogite împrăștie deznădăjduirea în lungul ținuturilor [la venirea turcilor]. DELAVRANCEA, S. 202. Șaluri, bani, argintării, arămuri, haine muiate numai în fir... căzură în stăpînirea oștirilor lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 15.

ARÁMĂ, (2) arămuri, s. f. 1. Cupru. ◊ Expr. A-și da arama pe față = a-și arăta fondul ascuns (și rău) al firii. 2. (La pl.) Obiecte făcute din aramă (1). – Lat. *aramen (= aeramen).

arámă s. f., g.-d. art. arámei; (obiecte) pl. arắmuri

arámă s. f., g.-d .art. arámei; (obiecte) pl. arămuri

ARÁMĂ arămuri f. 1) Metal de culoare roșiatică, maleabil, ductil, bun conducător de căldură și de electricitate, întrebuințat în industrie; cupru. ◊ A-și da ~a pe față (sau a-și arăta ~a) a-și arăta adevăratul caracter, adevărata fire (rea). 2) la pl. Obiecte făcute din aramă. [G.-D. aramei] /<lat. aramen


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARÁMĂ s. (CHIM.) cupru. (Obiecte din ~.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a-și da arama pe față expr. a-și dezvălui adevăratul caracter.