Antonie-Vodă (din Popești) m. Domnul Munteniei, fu răsturnat prin intrigile Grecilor (1669-1672).

ANTONIE (251-356), călugăr ascet egiptean. Fondatorul monahismului creștin; canonizat. Este pomenit la 17 ian.

ANTONIE lat. antonius. I. 1. Anton; -a f., olt. (Sur VI); -aș (Tec II); -e, -escu; -ică (Sd XXII); -iică f. (17 AV 378); -ița f. (Aș Br 204); -oe (Gorj 10); -oiu (Cand 106);-u (Sd XI 176); Antoana f.. olt. (Cand 106; D Buc). 1 bis. Cu sufixe grecești; Anton/iada f. (17 A III 82); -ida f. (Băl JI), -iu fam. Cu schimbarea părții finale; a) Antul, sec. XIV (DR IV), cf. srb-cr. Antul (Rad voi. 82 p. 127); Antha (P¹¹); Anta, Ioța, din Șiria (BA ung 8); b) *Antule > Tule (17 A V 298); Tulești (Sd XVI); Antula Hagiica, f. (Aș Br 203); – prezvitera (AO XII 95); -f., olt. (Sd VII28); c) Antița (Var 21; Arh. 170; RI X 266); + -in: Antinescu, Z., prof., 1890; cf. ucr. Антин. Antina s*) v. și Antim; d)+ -ache: Antache, act.; e) Anteș (Ard); f) + -oc: Antoce, act.; Antoci, C., mold., ar.; g) Antochi, Șt., act.; formele e, f și g se pot referi și la Antioh II 3. Cf. și srb. -cr Ante. 3. Cu afer.: Ton, 1766 (Paș); ar.(Ant Ar); a) Ton/a b. (16 B VI154); f. (17 A IV 271); -ea b. (ib. 112); -e frecv. actual; -ea s.> Toneanu, act.; -i act.; -ie (Paș); -ița pictor; -u, act.;, -ul fam., mold. b) + -ca, -cu: Antonca f. (Bezv XVII p. 15); Tonca (Dm); Toncu, Ioan (Cat gr. I). c) din fem. *Toanca (cf. Antoana și Doanca) s-a format un plural feminin: Toancele, toponim pentru cheile Bistriței, nume luat probabil după stăpînele locului pe vremuri; cf. forme similare citate în Introducere, cap. VII E, F § 4 n. 7; greșită explicația < toană (Gh. Pascu, Sufixe, etc.) d) + -cea, -ciu: Ton/ce (Dm); -escu, act., -ești neam brașovean (BCI XII 88); Tonciu b. (Ard) 2 ss ard; -lescu, act.; Toncian, act. II. Din magh. Antal: 1. Antal (Sd; XXI); -ă fam., mold.; 2. Cu disimilare n > l: Altălești s. (17 A III 87). III. Cu fon. grec. nt > nd: Andonie (Syn 23 febr), formă ce apare și în doc. slavo-romîne din sec. XIV și în vechile sinaxare din ambele țări, paralel cu Antonie. 1. Andon (Has); olt. (Sd VI 504; 17 B IV 4); -i (Arh); -ie (13-15 B; Ștef; Băl II; etc.); -iu (Arh). 2. Sincopat: *Adone > Adonoaia (DR I 458) sau < ◊ al Donoaiei; Donoaia, M. (Băl VI). 3. Cu afer.: Ndona b., ar. (Fărș). 4. Ipocoristice: prin afer.: Don, care primește aceleași sufixe ca și Ton: a) Don Cotoară (Met 290); Don Duca Supil și Don Todor Stănescul (Div 80); Donul, V. (Sur XVII); Dona b., 1646 (An C 746; 17 B II 80; P⁸); – F. (16 A III 117); călăraș, 1655 (Sd V; b. ar. (An Ar); – f., 1646 (16 A I 232); Doană b., olt. (Cand 107), Donă, Marin 1804, olt. (AO XXI 172); c) Don/e (C Ștef; Arh; Ant. Ar; A Gen 106); -ea b. (C. Ștef); -ea ard. (Paș); -ea f) (16 A I 327); -escu fam.; -ești s. d) Doneci pah., 1790 mold. (BCI IV 127); e) Doni, Pan 1641 (D Buc); Donie (R Gr; Fil 42; Băl VI); vistier, 1755 (BAP II207); – I., munt. (Fil 42); f) Donic pren. (Isp VI²; -a, G., 1668 (Sur XVI); Donici, 1619 (BiA 56; Sd XVI 391); -comis (17 A I 57); Nicoară părcălab (17 A II 96); fabulistul Al. -; prenume, (17 A I 100); Doniga, Z. (IS 274); Donoiu și Donțu olt. (Cand 107); Doniță, Donițoiu (ib). g) Donca b. (16 A I 225; Moț); Doncă, olt. (RI VI 263). h) Donce t.; Donc/escu S., act; -ești s.(Ștef); -ea, P., ard (Var 35); Donciu (Dm); Doncioiu, Gr.(Puc). IV. 1. Formă veche rom. cu suf. -ie: Întonie (Ard II 154). 2. Contam, cu Atanase: Antînas, 1587(Sur XVI). 3. Antănăsiile, zile nefaste, 16 – 17 ian.(Has). 4. + -uț: Andănuț; -ă, olt. (Cand 106).^[1]

Antonie cel Mare (250-356 d. Hr.), sfânt cuvios, sărbătorit la 17 ianuarie. La vârsta de 20 de ani și-a împărțit săracilor averea și s-a retras în deșertul Egiptului, ducându-și viața în preajma monahilor. De la vârsta de 35 de ani a trăit ca schimnic, atrăgând în preajma lui o mare mulțime de ucenici.

Antonie de la Iezerul, sfânt preacuvios, n. într-un sat de munte din jud. Vâlcea, cunoscut ca unul din marii sihaștrii ai Carpaților. Monah la schitul Iezerul din jud. Vâlcea, în 1690 s-a retras într-o peșteră mică aproape de schit, lângă care a săpat în stâncă o bisericuță, lucrând singur cu dalta și ciocanul timp de trei ani, sfințită de episcopul Ilarion al Râmnicului. Aici a dus o aspră viață de schimnic, trăind în post și neîncetată rugăciune. Credincioșii din părțile locului și din Transilvania care veneau să-i ceară sfaturi îl numeau „sfântul Antonie sihastrul”. A murit după 28 de ani de sihăstrie, fiind înmormântat în gropnița săpată de el în piatră de lângă bisericuță. A fost canonizat la 20 iunie 1992 și este sărbătorit la 23 noiembrie.

ANTONIE PLĂMĂDEALĂ (1926-2005, n. Stolniceni, Basarabia), teolog român. Mitropolit al Ardealului (din 1982). Lucrări: „Biserica slujitoare în Sfînta Scriptură, Sfînta Tradiție și în teologia contemporană”, „Dascăli de cuget și simțire românească”, „Tradiție și libertate în spiritualitatea ortodoxă”).

ANTONIE-VODĂ din Popești, domn al Țării Românești (1669-1672). Impus de partida boierească a Cantacuzinilor.