4 intrări

57 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANIN s. m. v. arin.

ANIN sm. 🌿 1 Arbore cu frunze ovale, ascuțite la vîrf, dedesubt albicioase și acoperite cu peri moi, cu flori verzui-roșietice, dispuse în amente; crește prin luncile și pe malurile torentelor și rîurilor de la munte, atingînd o înălțime de 8-10 metri; scoarța lui, de coloare cenușie, e întrebuințată în industrie ca tinctorială; e numit și ~ ALB, ~-CENUȘIU, ~-ROȘU (Alnus incana) (🖼 134,135): iazul umbrit de sălcii și de ~i (BR.-VN.) 2 Arbore de 20-30 metri înălțime, cu frunze rotunde, cuneiforme la bază, foarte obtuze la vîrf și neegal dințate pe margine, cu flori verzui-roșietice dispuse în amente, cu lemnul alb și greu; crește pe malurile apelor și prin pădurile umede din șesuri; scoarța lui conține mult tanin și e întrebuințată în industrie pentru coloarea cea neagră durabilă, obținută prin amestecul cu sulfatul de fier; e numit și ~-NEGRU (Alnus glutinosa) (🖼 136).

anin m. arbore ce crește prin locuri umede și a cărui scoarță e întrebuințată în industrie ca tinctorială (Alnus). [Lat. *ALNINUS din ALNUS, de unde și Mold. arin].

1) anín și arín m. (lat. alnínus, d. alnus, anin). Un arbore din familia mesteacănuluĭ. Scoarța aninuluĭ alb (alnus incana) e tinctorială. Cel negru (alnus glutinosa) crește răpede și e bun p. împădurirea terenurilor umede. Cu scoarța și amentele luĭ, numite anine, văpsesc țărancele lîna în negru.

2) anín, a v. tr. (rudă cu it. ninnare, log. anninnare, a legăna. Cp. cu mrom. alinari, a sui, lat. allevinare, a ridica). Atîrn, spînzur: a anina haĭna’n cuĭ. Aduc vînatu la strîmtoare. V. refl. Mă atîrn. Fig. Mă leg (mă aleg) de cineva: ce te aninĭ de mine?

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

ARIN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anin s. m.] – Probabil lat. *alninus (< alnus).

ainin[1] sm vz arin

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall

ainine[1] sm vz arin

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală, unde figurează anine. — gall

alina3[1] vtr vz anina

  1. La intrarea principală varianta este consemnată arina. — gall

anina [At: NECULCE, ap. LET. II, 244 / V: (îvp) arina[1] / Pzi: anin / E: ml *anninare] (Pop) 1 vt A agăța. 2 vr (Fig; rar) A se lega de cineva, căutând ceartă.

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală, dar figurează anina. — gall

arin [At: NECULCE, ap., LET. II, 244 / V: (reg) anin, arim, arime, anine,[1] ~de, ~e / Pl: ~i, arinde, ~inzi, (4-7) ~e / E: ml *alnius] 1 Arbore din familia betulaceelor, cu frunze ovale, lipicioase pe partea superioară și păroase pe partea inferioară, cu flori verzui-roșietice, în formă de spic, care crește pe malurile râurilor de munte și prin păduri umede de șes și este întrebuințat pentru împădurirea terenurilor umede (Alnus glutinosa) Si: alin, alin negru, aninaș, lipicios, arinaș. 2 (Îc) ~ alb, ~ roșu, ~ cenușiu, ~ de munte Plantă din familia betulaceelor, foarte asemănătoare cu arinul (1), cultivată uneori ca plantă ornamentală (Alnus incana). 3 (Îc) ~ de munte, ~ verde Planta Alnus viridis Si: liliac de munte. 4 Fructul arinului (1). 5 Lăstăriș. 6 Lăstar. 7 (Pop) Pădure tânără.

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală, unde figurează ainine. — gall

ANINA (-in) I. vb. tr. 1 A pune un lucru într’un loc așezat sus, a prinde de ceva, a acăța: am aninat pălăria în cuiu; anină armele la oblînc (CRG.) 2 A ridica, a sui pe ceva 3 A pune pe lîngă ceva: Orientalii n’au obiceiu să anine pe „parole d’honneur” la promiterile lor (I.-GH.) 4 Bucov. A spînzura: i-au rădicat spînsurătoarea și era acuma numai să-l anine (SE). II. vb. refl. 1 A rămînea prins, acățat, într’un loc așezat sus: s’a aninat bățul în pom 2 A se prinde, a se apuca de ceva (ținîndu-se cu mîinile): Cu brațele-amîndouă de gîtul meu te-anini (EMIN.) 3 A se prinde cu mîinile de cineva, a se amesteca printre alții, a intra în joc: Duminica nu ne aninam în horă decît toți patru la rînd (VLAH.); proverb: Amin, amin. Și eu m’anin, se zice despre cineva care vine nepoftit unde sînt alții, la masă, la petrecere, sau iron. cînd vrea să spună cineva că e de aceeași părere cu acela care a vorbit înaintea lui 4 A se prinde din nebăgare de seamă de un cuiu, de un mărăcine, etc. 5 A se lega de cineva, a sări asupra cuiva: Și pe loc ei s’aduna Și de Grue s’anina (ALECS.-P) 6 A se ținea mereu de cineva, a nu-i mai da pace, a-l urmări mereu, a se alega: se anină de mine ca scaiul de oaie [lat. *allevinare < levare].

ARINDE, ARINE Trans. sm. 🌿 = ANIN.

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A agăța (1). 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

ARIN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate, și cu flori verzui-roșiatice, grupate în amenți (Alnus). [Var.: anin s. m.] – Probabil lat. * alninus (< alnus).

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a agăța, a prinde (ușor) de ceva. Aninai frîul la intrare într-o așchie mai răsărită de stîncă; în alta, și tot la intrare, acățai mantaua. HOGAȘ, M. N. 163. Ivan leagă turbinca la gură... ș-o anină într-un copac. CREANGĂ, P. 312. ◊ Fig. S-adun flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72. ◊ Refl. Femeia trece înainte; o creangă uscată i se anină de fustă și se zbate pe jos,- parcă ar fi un șarpe care o urmărește. SADOVEANU, O. III 243. O lacrimă curată ca un mărgăritar îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. GÎRLEANU, L. 44. În drum e o căscioară Închisă, părăsită... Dar pe ferestre încă Iedera s-anină. MACEDONSKI, O. I 18. ◊ Fig. E dimineață ca-n povești, Cu cerul clar ca o fîntînă, Cu soare proaspăt în ferești, Cu limpezi fluiere la stînă, Și-n depărtări cu o lumină De care sufletul se-anină. DEȘLIU, M. 17. Luna, alunecînd în jos pe luciul cerului, se aninase într-un vîrf de stejar pe dealul Priporului. DAN, U. 188. 2. Refl. Fig. A se lega, a se agăța de cineva, a nu-i da pace. Să nu-i zici nimică de rău [fetei], nici să nu te anini de dînsa. SBIERA, P. 150. ◊ A provoca pe cineva, a-i căuta pricină. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia... Și pe loc ei se-aduna Și de Gruie s-anina. ALECSANDRI, P. P. 144. ♦ A se vîrî (nepoftit) undeva, a se amesteca (în vorbă). Aș vrea să știu și eu, se anină cu întrebarea Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 158. S-anină printre acești [copii] mici și cîte-un handralău de cei mari. ȘEZ. III 179.

ARIN, arini, s. m. Arbore cu frunze rotunde și flori verzui-roșiatice dispuse în formă de ament; crește pe malurile rîurilor de munte și prin pădurile umede de la șes (Alnus glutinosa). Stăteam tolăniți ca zeități mărunte Pe nisipul arzător împestrițat cu tufe de arini și răchite. BENIUC, V. 23. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. – Variantă: anin s. m.

ANINA, anin, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) atîrna, a (se) agăța de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. (Rar) A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină. ♦ A se vîrî (nepoftit), a se amesteca (în vorbă). – Lat. *anninare (< ad + *ninna „leagăn”).

ARIN, arini, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze rotunde și cu flori verzui-roșietice, care cresc pe malurile rîurilor de munte și prin pădurile umede de la șes (Alnus). [Var.: anin s. m.] – Lat. alinus (= alnus).

A ANINA anin tranz. 1) (obiecte) A prinde în sau de ceva, lăsând să atârne liber în jos; a agăța; a suspenda; a spânzura; a atârna. ~ geanta în cui. 2) (obiecte de îmbrăcăminte, țesături etc.) A prinde întâmplător într-un obiect ascuțit, rupând sau găurind; a agăța; a prinde. 3) fig. (persoane) A deranja căutând motiv de ceartă. /<lat. anninare

A SE ANINA mă anin intranz. (despre ființe) A se apuca strâns (cu mâinile, cu ghearele sau cu labele); a se agăța; a se prinde. /<lat. anninare

ARIN ~i m. Arbore sau arbust ce crește în locuri umede și are frunze ovale, dințate, flori verzui-roșietice, dispuse în amenți. /<lat. alninus

aninà v. 1. a atârnà (cu ușurință): a anina flori în casă; 2. termen de vânătoare: a aduce la strâmtoare (v. aninătoare); 3. a se agăța, a se prinde de ceva: cum s’anină despre ziori roua limpede pe flori AL.; 4. fig. a se lega de: te anini de proprietatea altuia AL. [Origină necunoscută].

arin m. Mold. V. anin: un cârd pletos de zimbri ’n codrii de arini AL.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

anina (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. anin, 3 ani; conj. prez. 1 sg. să anin, 3 să anine

anina (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 ani

anina vb., ind. prez. 1 sg. anin, 3 sg. și pl. ani

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ANINA vb. v. agăța, apuca, atârna, prinde, spânzura, suspenda, ține.

ARIN s. (BOT.; Alnus) (prin Transilv.) arinde.

anina vb. v. AGAȚA. APUCA. ATÎRNA. PRINDE. SPÎNZURA. SUSPENDA. ȚINE.

ARIN s. (BOT.; Alnus) (prin Transilv.) arinde.

A anina ≠ a se desprinde, a deznina

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

anin (anini), s. m. – Specie de arbore. – Var. anine, arin(e).Mr. arin, megl. rin. Lat. *alninus, de la alnus (Hasdeu 1205; Densusianu, Hlr. 119; Candrea, Conv. lit., XXXIX, 1120; Pușcariu 90; REW 375a; DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20). Pentru cuvîntul lat., cf. Meillet, s. v. alnus. Alternanța arin – anin pare să arate că trebuie plecat de la o formă disimilată *alinusarin, care ulterior s-ar fi asimilat arinanin. Ambele forme rom. se bucură de mare circulație, anin mai ales în Munt. și Banat. Schimbarea de accent trebuie să fie proprie lat. Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 147, Hasdeu și Densusianu consideră forma anin anterioară lui arin. Der. anină, s. f. (fruct de arin); aninaș, s. m. (liliac sălbatic); aninet, aniniș, s. n. (pădurice de arini); ariniște, (var. aniniște), s. f. (ariniș).

anina (anin, aninat), vb.1. A agăța. – 2. a apuca, a (se) prinde de ceva. Lat. *annināre „a legăna”, de la *ninna „leagăn” (Pușcariu 81; REW 5817; DAR); cf. nineri și nani, și it. ninna-nanna „nani-nani!”, alb. ninuljë „leagăn”, engad. niner „a legăna”, prov. nina „a dormi”. Transformarea semantică pare a se explica prin faptul că anina indică acțiunea de a agăța un obiect fără a-l fixa, de a-l atîrna liber, astfel încît prin simplul fapt că este suspendat se mișcă și se balansează – aceasta fiind principala diferență între anina „a atîrna” și acăța „a suspenda fixînd”. După Pușcariu, schimbarea se explică prin confuzia termenului care indică acțiunea de a lega leagănul, cu cel care indica acțiunea de a lega sau atîrna în general. Pascu, Beiträge, 11, propune ca etimon lat. *allevinare, contaminat cu levare.Der. aninăcios, adj. (care atîrnă); aninătoare, s. f. (loc fără ieșire, ultimul refugiu al cerbului vînat; agățătoare, gaică).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

anina, anin, v.t.r. A (se) agăța, a (se) prinde, a (se) apuca. – Lat. *anninare „a legăna” (Pușcariu, MDA).

anina, anin, vb. tranz., refl. – A (se) agăța, a (se) prinde, a (se) apuca. – Cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu); lat. *anninare „a legăna” (< ad + *ninna „leagăn”) (Pușcariu, DMA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ANIN sau ANINA (DH) gr. Áνίνας 1. Anina (Syn); b., olt. (Sd VI 472); Aninu, mold., fiul lui Dămăcuș (G Bog.) Cf. și subst. anin; Aninoiu, olt. (RI VI 262). 2. Cu afer.: Ninu, dobr. (RI XI 208); Flori (Ard II 94); Ninea pren. (Meșt Gr); afereza vădește originea calendaristică a formelor de la § 1; cf. și Nin.

ARÍN (lat. *alninus) s. m. Nume dat speciilor de arbori sau arbuști din genul Alnus, familia betulaceelor, cu flori în amenți; anin. ♦ A. alb = arbore înalt pînă la 20 m, cu frunze ovate, dințate, pe dos cenușiu-păroase (Alnus incana) A. negru = arbore înalt pînă la 28 m, cu frunze aproape rotunde, lipicioase (Alnus glutinosa) A. de munte = arbust înalt pînă la 4 m, cu frunze mici, ovate sau eliptice, dințate (Alnus viridis).

ALNUS Gaertn. ANIN, fam. Betulaceae. Gen originar din regiunile emisferei nordice, cca 45 specii, arbori și arbuști rezistenți la ger. Mugurii sînt așezați pe o codiță lungă, flori unisexuat-monoice în amenți fasciculați (cei femeii scurți, cca. 0,5 cm, grupați în raceme, cei masculi lungi, cca 8 cm). Fructele, achene mici, turtite, aripate, negre ca niște mici conuri, lungi pînă la 3 cm (Pl. 5, fig. 26).

Alnus glutinosa Gaertn. « Anin negru ». Specie cu flori unisexuat-monoice, în amenți (cei femeii cu pedicele lungi, verzui, cei masculi lungi, pînă la 12 cm, maro-închis-violet). Fructe, samare cu aripi, conulețe de 2 cm lungime, pînă la 5 în raceme. Tulpină dreaptă, cilindrică, înaltă pînă lă 27 m. Frunze (rotund-obovate) pînă la 10 cm lungime, pețiolate, la vîrf emarginate sau rotunjite, la bază cuneate, pe margini inegal-dublu-serate. Lujeri și muguri fără peri, la început lipicioși.

Alnus incana (L.) Moench, « Anin alb ». Specie care înflorește în febr. înainte de înfrunzire. Conulețe pînă la 10 mm, dispuse pînă la 8 în ciorchine. Fruct, samară pentagonală, aripată. Tulpină pînă la 22 m, cu scoarță netedă, cenușie, lucioasă. Lujeri și muguri păroși, nelipicioși. Frunze (pînă la 10. perechi de nervuri, late-ovat-eliptice, lungi pînă la 10 cm, vîrf acut, baza rotunjită sau cordată) verzi-cenușii-închis pe față, pe dos albe-cenușii-pubescente.

Alnus viridis (Chaix) DC. (syn. Alnus alnobetula Hartig). Arbust pînă la 2 m înălțime, cu tulpini, uneori, tîrîtoare. Lujeri măslinii, muguri fără pedicel. Frunze de la ovate pînă la eliptice, cu vîrf acut, pînă la 10 perechi de nervuri, serate pe margini și cu smocuri de perișori, ca și la celelalte specii, la baza nervurilor de pe partea inferioară.,

Intrare: Anin
nume propriu (I3)
  • Anin
Intrare: anin
anin
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: anina
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • anina
  • aninare
  • aninat
  • aninatu‑
  • aninând
  • aninându‑
singular plural
  • ani
  • aninați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • anin
(să)
  • anin
  • aninam
  • aninai
  • aninasem
a II-a (tu)
  • anini
(să)
  • anini
  • aninai
  • aninași
  • aninaseși
a III-a (el, ea)
  • ani
(să)
  • anine
  • anina
  • anină
  • aninase
plural I (noi)
  • aninăm
(să)
  • aninăm
  • aninam
  • aninarăm
  • aninaserăm
  • aninasem
a II-a (voi)
  • aninați
(să)
  • aninați
  • aninați
  • aninarăți
  • aninaserăți
  • aninaseți
a III-a (ei, ele)
  • ani
(să)
  • anine
  • aninau
  • anina
  • aninaseră
Intrare: arin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arin
  • arinul
  • arinu‑
plural
  • arini
  • arinii
genitiv-dativ singular
  • arin
  • arinului
plural
  • arini
  • arinilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anin
  • aninul
  • aninu‑
plural
  • anini
  • aninii
genitiv-dativ singular
  • anin
  • aninului
plural
  • anini
  • aninilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ainin
  • aininul
plural
  • ainini
  • aininii
genitiv-dativ singular
  • ainin
  • aininului
plural
  • ainini
  • aininilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ainine
  • aininele
plural
  • ainini
  • aininii
genitiv-dativ singular
  • ainine
  • aininelui
plural
  • ainini
  • aininilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arim
  • arimul
plural
  • arimi
  • arimii
genitiv-dativ singular
  • arim
  • arimului
plural
  • arimi
  • arimilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arime
  • arimele
plural
  • arimi
  • arimii
genitiv-dativ singular
  • arime
  • arimelui
plural
  • arimi
  • arimilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M47)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arinde
  • arindele
plural
  • arinzi
  • arinzii
genitiv-dativ singular
  • arinde
  • arindelui
plural
  • arinzi
  • arinzilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arine
  • arinele
plural
  • arini
  • arinii
genitiv-dativ singular
  • arine
  • arinelui
plural
  • arini
  • arinilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

anina, aninverb

    • format_quote Aninai frîul la intrare într-o așchie mai răsărită de stîncă; în alta, și tot la intrare, acățai mantaua. HOGAȘ, M. N. 163. DLRLC
    • format_quote Ivan leagă turbinca la gură... ș-o anină într-un copac. CREANGĂ, P. 312. DLRLC
    • format_quote figurat S-adun flori în șezătoare, De painjen tort să rumpă, Și anină-n haina nopții Boabe mari de piatră scumpă. EMINESCU, O. I 72. DLRLC
    • format_quote reflexiv Femeia trece înainte; o creangă uscată i se anină de fustă și se zbate pe jos, – parcă ar fi un șarpe care o urmărește. SADOVEANU, O. III 243. DLRLC
    • format_quote reflexiv O lacrimă curată ca un mărgăritar îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. GÎRLEANU, L. 44. DLRLC
    • format_quote reflexiv În drum e o căscioară Închisă, părăsită... Dar pe ferestre încă Iedera s-anină. MACEDONSKI, O. I 18. DLRLC
    • format_quote reflexiv figurat E dimineață ca-n povești, Cu cerul clar ca o fîntînă, Cu soare proaspăt în ferești, Cu limpezi fluiere la stînă, Și-n depărtări cu o lumină De care sufletul se-anină. DEȘLIU, M. 17. DLRLC
    • format_quote reflexiv figurat Luna, alunecînd în jos pe luciul cerului, se aninase într-un vîrf de stejar pe dealul Priporului. DAN, U. 188. DLRLC
  • 2. reflexiv figurat rar A se lega de cineva, a nu-i da pace; a căuta pricină (cuiva). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să nu-i zici nimică de rău [fetei], nici să nu te anini de dînsa. SBIERA, P. 150. DLRLC
    • format_quote Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia... Și pe loc ei se-aduna Și de Gruie s-anina. ALECSANDRI, P. P. 144. DLRLC
    • 2.1. A se vârî (nepoftit) undeva, a se amesteca (în vorbă). DLRLC
      sinonime: vârî
      • format_quote Aș vrea să știu și eu, se anină cu întrebarea Neculăieș. SADOVEANU, P. M. 158. DLRLC
      • format_quote S-anină printre acești [copii] mici și cîte-un handralău de cei mari. ȘEZ. III 179. DLRLC
etimologie:
  • limba latină *anninare (din ad + *ninna „leagăn”). DEX '09

arin, arinisubstantiv masculin

  • 1. Nume dat mai multor specii de arbori cu frunze ovale, dințate și cu flori verzui-roșietice, grupate în amenți (Alnus). DEX '09 DLRLC
    sinonime: arin
    • format_quote Stăteam tolăniți ca zeități mărunte Pe nisipul arzător Împestrițat cu tufe de arini și răchite. BENIUC, V. 23. DLRLC
    • format_quote Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin, Dintre ramuri de arin Melancolic cornul sună. EMINESCU, O. I 206. DLRLC
    • diferențiere Arbore din familia betulaceelor, cu frunze ovale, lipicioase pe partea superioară și păroase pe partea inferioară, cu flori verzui-roșietice, în formă de spic, care crește pe malurile râurilor de munte și prin păduri umede de șes și este întrebuințat pentru împădurirea terenurilor umede (Alnus glutinosa); alin negru, arinaș. MDA2
  • 2. Fructul arinului. MDA2
  • 3. Lăstăriș. MDA2
    sinonime: lăstăriș
  • 4. Lăstar. MDA2
    sinonime: lăstar
  • 5. popular Pădure tânără. MDA2
  • chat_bubble compus Arin alb, arin roșu, arin cenușiu, arin de munte = plantă din familia betulaceelor, foarte asemănătoare cu arinul, cultivată uneori ca plantă ornamentală (Alnus incana). MDA2
  • chat_bubble compus Arin de munte, arin verde = planta Alnus viridis; liliac de munte. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.