18 definiții pentru Andrei

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANDREIU, ANDRIIU (SF.) npr. m. 📆 Ziua de 30 Noemvrie cînd se sărbătorește acest sfînt; după credințele poporului trebue să ne ferim, în noaptea care precedă această sărbătoare, de fiare sălbatice și mai ales de strigoi, cari se zice că ies atunci în cete pe la răspîntii; pentru a alunga strigoii, se ung ușile cu usturoiu [vsl. Andreja].

Andreiu m. numele a trei regi unguri: ANDREIU I, sub care se creștinară Ungurii (1046-1058); ANDREIU II, promulgă în 1222 Bula de aur, antica lege fundamentală a Ungariei (1205-1236); ANDREIU III, ultimul dintre Arpazi (1290-1301).

Andreiu (St.) m. apostol, fratele sfântului Petru (30 Noemvrie). V. Andrea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Andrei, sfânt, cel dintâi chemat dintre apostoli, împreună cu fratele său Petru, de către Iisus Hristos. De meserie pescar, a fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul, iar după Cincizecime a predicat în Ierusalim, Iudeea, Galileea, Samaria și Asia Mică, ajungând până în Sciția (Dobrogea de azi). A suferit martiriul în orașul Patras din Ahaia, fiind răstignit pe o cruce în forma X. Este sărbătorit la 30 noiembrie.

ANDREI (sec. 17-18), zugrav român. A lucrat la mănăstirile Hurezi, Polovragi ș.a. Exponent al stilului brîncovenesc.

ANDREI, unul dintre cei 12 apostoli, fratele lui Petru. A predicat „Evanghelia” în Pont, Tracia, Scythia, inclusiv Scythia Minor (Dobrogea). A fost răstignit pe o cruce în formă de X (Crucea Sf. A.) la Patras. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 30 nov.

ANDREI, Petre (1891-1940, n. Brăila), sociolog, filozof și om politic român. Prof. univ. la Iași. Reprezentant al aripii de stînga a Partidului Național-Țărănesc; în mai multe rînduri ministru. Persecutat de legionari, s-a sinucis. Sistemul său sociologic este bazat pe o concepție integralist-deterministă („Sociologie generală”). Contribuții în domeniul axiologiei, eticii și al sociologiei cunoașterii („Filozofia valorii”, „Problema fericirii”, „Die soziologische Auffassung der Erkenntniss”). M. post-mortem al Acad. (1991).

ANDREI, numele a trei regi unguri din dinastia arpadiană. Mai important: A. II (1205-1235). A inițiat Cruciada a V-a, a așezat pe cavalerii teutoni în Țara Bîrsei, și a dat bula „Bula de Aur” (1222).

ANDREI gr. ’Aνδρέας < ἀνδρεῖας „bărbătesc”. 1. Andre, -i (C Bog); -a (Rel; C Ștef; Sur V; 17 B I 283); -escu; -ești s.; Ndrea, b, ar. (Fărș); formă mold. Andriĭ; -escul (Ștef); 2. + -aș: Andrilaș (Rel); Andriáș și Andriĭeș (Ștef; C. Bog; Paș); -escul, I., prof.; Andriĭșanul, I. (Isp I2); Andreiaș, act. 3. Andrae, I., act.; cu afer.: Draia (Moț); Drăești (17 B III 73). 4. + -ica: Andric/a, olt. (Gorj p. XX); – ard.; cf. gr. Áνδρίϰος (But); -ă, Angăl (17 B III 212); -u, olt. (AO XIV 275); -u, Pan (G Ștef). 5. Andriț/a (Ștef); olt. (Cand 101); -oiu (Ștef.). 6. Andriu, dobr. (RI XI 206); (Sur VIII); -ță, olt., 1690 (Sur VI); Andriiu (C. Bog). 7. Androae (Sur; Andreoiu, olt. (Cand 101). 8. Andru, S., act.; -l (17 A V 193); -țu, A., act.; cu afer.: Druțul (Sur XXIV); Druțe, I. și -a diac (Sur IX); Formele de la 7-8 pot veni și de la Alexandru sau de la Andronic. 9. Andriș (Cand); -or (Paș). 10. Andrii/ca b., mold.; cu (Ștef). 11. Andrici, Z., munt. (BCI X. 115). 12. Andreucă (Paș). 13. Cf. Andreidar b. (D Buc). II. Sub influența magh. András: 1. Andraș (BA ung. 7 – 8). 2. Andreș, (Cand); -ăști s. (R Gr). 3. Ondraș, ard. < magh. András. 4. Andora b. ard. (Viciu 31) și + -ca: Andorca b., ard. (Paș); + Nae: Andornae fam. mold. act. III. Sub infl. slavă: 1. Andrei/ca b. (Ștef; Bog; 16 A I 63); f. (AO XV 276); -că pah. 1489 (Isp I1); -co (Ștef; C Bog). 2. Andreicuță 1474 (ib). 3. Andreea, olt. (Cand 101) și cu metat.: Anderca (Moț; M Mar) sau < ung. Anderko. 4. Andrușco (Ștef); – Hîrlău (C Ștef). IV. Forma veche rom. A. Cu în- 1. Îndreiu, 1676. mold. (Sur XXII); – de Tătăreani (Sur XVI); Îndreiasa f., marital (Ard II 191). 2. Îndriĭu (Ard). 3. + -eș: îndreeșĭ (Ard. II 142). 4. Îndrieș (Mar), 5. + -ca: îndreica (Ard); v. și Pușcariu (DR III p. 387). B. Cu in- 1. Indre spătarul (Cand 102); -a, 1469 (14 – 15 A 365); -a, N. (Met 129). Cf. Undreá, numele popular al lunii Decembrie; v. și Petrovici (DR IX p. 339 seqq). 2. Indrei (Met 146 și Mar); indriĭ (Ard II 191). 3. Indrieș (Moț); Indreș (Ard II 130). 4. Indrul, 1579 (16 A III 117). C. + Adrian; Andreian; -a (RA I 57); sau gr. fie neogr. Contaminare cu Idrea și Udrea < Adrian avem în cazul spătarului Indrea (D Gorj Ia 1549), scris Idru (ib, 1552) și Iudrea în doc. munt. din 24 aug. 7059 (1551).

Andrei Răspîndit și frecvent, de veche tradiție la români, Andréi reproduce numele pers. gr. Andréas, bine atestat în epoca greco-romană. În mod obișnuit explicat prin subst. andreia „bărbăție, curaj” (adj. andreios „curajos”), Andréas pare mai degrabă un hipocoristic în -as- (la origine, probabil sufix cu valoare hipocoristică) a unui nume pers. compus cu anér, gen. andrós „bărbat” (în vechea onomastică greacă asemenea compuse, atestate încă de la Homer, erau foarte numeroase și frecvente: Androgénes, Androdámas, Androklés, Androkrátes, Andrólaos, Andrómahos și Andromáhe „Andrómaca”, Androméda, Andrónikos -> Andrónic etc.). Numele grecesc, pătruns în latină (Andréas sau Andréa) și chiar în ebraică, se răspîndește rapid în lumea creștină datorită faimei unuia dintre cei 12 apostoli ai lui lisus. Probe lingvistice incotestabile dovedesc vechimea și popularitatea cultului lui Andrei și la români, bulgari, sîrbi, croați, albanezi. La noi, cultul creștin s-a grefat pe o serie de elemente păgîne vechi, credințe și rituri magice cunoscute și altor popoare europene. Cum 30 noiembrie este „cap de iarnă”, Andrei este considerat la noi mai mare peste lupi și alte fiare sălbatice (credințele și practicile legate de lupi, cei mai temuți dușmani ai turmelor, ocupă un loc deosebit în cadrul sărbătoririlor populare românești sau străine; de aici și numele de „lună a lupilor” pentru decembrie, ca în ceh. vlčenec mesic, lit. vilka menesis, germ. dialectal wolfmonat etc.). Noaptea de 30 noiembrie, un fel de jubileu al lupilor și strigoilor, este prilejul multor vrăjitorii și farmece dintre care interesant ni se pare, prin legătura cu semnificația inițială a numelui Andrei, obiceiul „făcutului de ursit” (tinerele fete încearcă să-și afle „ursitul” sau viitorul soț ori să-l determine, prin mijloace magice, pe flăcăul dorit să le ia de soție). Andréas a intrat în română în mai multe rînduri în perioade istorice diferite, astfel explicîndu-se diversele forme sub care este cunoscut la noi. Înainte de venirea slavilor, populația romanizată din Dacia a preluat numele din latina balcanică, unde circula cu siguranță printre creștini; din acea epocă ne-au rămas pînă astăzi, formele Îndréa și Undreá, ca denumiri populare ale lunii decembrie (interesant de amintit că nume asemănătoare apar și în multe alte limbi: în dialectele sarde Santandria și în unele regiuni din Spania Sanandrés, ambele pentru luna noiembrie, în albaneza de sud Shëndre sau Shënëndré, în slavonă Andreisciak, în dialectele germ. Andreismaint etc.). În general se consideră că onomastica românească nu a păstrat nimic din latină, în acest caz însă Îndréa și Undreá infirmă regula. Corespondente românești perfecte ale lat. Andréa, formele amintite au circulat cu siguranță și la noi ca nume de persoană o bună bucată de vreme, argumentul hotărîtor fiind însuși existența cuv. îndreá – decembrie „luna lui Andrei”, lucru clar în conștiința populară. Cum se explică atunci absența acestor nume în vechile noastre documente? Răspunsul ni se pare simplu: prin însăși natura acestor documente. Scrise în slavonă, de buni cunoscători ai acestei limbi, primele noastre acte nu puteau să includă o formă Îndreá din cel puțin două motive: numele personale românești erau redate în forma bisericească oficială, adică cea slavonă, iar pe de altă parte, numele oamenilor din păturile de jos ale poporului apar ceva mai tîrziu în documente (reamintim că *Îndreá a putut circula numai ca nume al onomasticii populare). Totuși urme au rămas în antroponimia noastră documentară; Îndreiu și Îndriiu erau probabil în sec. 17 forme populare hibride, în care prima parte corespunde formei vechi, iar finalul, celei slavone oficiale. Necunoscînd poziția accentului, nu putem lua în discuție formele ardelenești Indrea (din 1469), Indre etc. Pentru a doua oară, numele grecesc intră la noi prin influența slavă (slavona bisericească sau contactul direct cu popoarele slave vecine, bulgari, sîrbi, croați, ucraineni), întîi amestecîndu-se cu formele vechi, apoi înlocuindu-le definitiv. Luînd în considerație și influența maghiară manifestată în Transilvania sau creațiile românești, ajungem la un număr destul de mare de nume care aparțin „familiei” lui Andrei: Andrii, Andriaș, Andrieș, Andreiaș, Draia, Andrica, Andricu (și nume de familie), Andriță, Andriuță, Andru(1), Andruțu, Druțul, Andrișor, Andreucă, Andraș, Andreș, Ondraș, Andora, Andreica, Andreicuță, Andreca, Anderca, Andrușca etc.; influența occidentală modernă a adus formele fem. Andreina și Andreea. ☐ Engl. Andrew, fr. André, Andrée, germ. Andreas, Endres, fem. Andréa, it. Andréa (masc.), sp. Andres, Andrea, magh. András, Andor, Endre, fem. Andrea, bg., rus. Andréi, scr. Andriia etc. Hipoc. engl. Dandy [dendi] a devenit cuvînt comun (era la modă în vremea lui Byron), a ajuns și în română, unde este folosit cu sensul „tînăr elegant, de o eleganță uneori exagerată”. ☐ Revoluționarul Andrei Șaguna, poetul Andrei Mureșanu, scriitorii André Chénier, André Gide, André Maurois, Ády Endre, pictorii Andrei Rubliov, Andrea del Sartro (sub alt nume devenit eroul unei drame de A. de Musset), Andrea di Cione sau Verrocchio, fizicianul André Marie Ampère etc. ☐ Poemul eminescian Andrei Mureșanu; Andrei Bolkonski, unul dintre eroii celebrului roman Război și pace de Lev Tolstoi, Andrea Chénier din opera cu același nume de Umberto Giordano (eroul este poetul francez amintit), Andrew din romanul lui W. Scott, Rob Roy, Andrée din ciclul proustian În căutarea timpului pierdut.

Andrei Criteanul (660-740 d. Hr.) sfânt cuvios, episcop de Gortina (Creta), n. în Damasc. Monah în m-rea Sf. Mormânt din Ierusalim și apoi diacon la Constantinopol. La începutul sec. 8 ajunge episcop. În tinerețe a fost un iconoclast hotărât. Este creatorul canoanelor compuse din 8-9 ode, cu strofe mai numeroase. Opera sa clasică este Canonul cel mare, alcătuit din 250 de strofe, care se cântă în postul Paștilor. Bis. îl sărbătorește la 4 iulie.

Andrei Șaguna (1809-1873), mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria (din 1864), n. la Miskolc, Ungaria, de origine macedoromân. Studii de filozofie și drept la Pesta și de teologie ortodoxă la Vârșeț. A fost tuns în monahism în 1833, arhimandrit și egumen al m-rilor Hopono (1842) și Covil (1845), ambele sârbești vicar al episcopiei Sibiului (1846-1848), episcop (1848-1864) și mitropolit (1864-1873) prin reînființarea Mitropoliei Sibiului. A organizat biserica prin Statutul organic (1868), a reeditat cărțile de cult și a înființat Institul teologic-pedagogic din Sibiu și revista „Telegraful român” (1853), fiind primul președinte al „Astrei” (1861). A condus împreună cu episcopul unit Ioan Lumeni marea adunare populară de la Blaj din 1848, fiind ales în fruntea delegației care a prezentat Curții din Viena hotârârile și doleanțele românilor. Membru de onoare al Academiei Române (7 sept. 1871). Este înmormântat lângă bis. din Rășinari.

ANDRIEȘ, Andrei Mihai (n. 1933, Chișinău), fizician român. M. al Acad. Rep. Moldova. Cercetări privind proprietățile electrice și optice în semiconductori amorfi, în vederea aplicării lor în sistemele de înregistrare și prelucrare a informației optice. M. de onoare al Acad. Române (1991).

AVRAM 1. Andrei A. (n. 1930, Turda), lingvist român. Specialist în fonetică și fonologie („Cercetări asupra sonorității în limba română”, „Contribuții la interpretarea grafiei chirilice a primelor texte românești”, coordonator al „Antologiei fonetice a limbii române”). 2. Mioara A. (1932-2004, n. Tulcea), lingvistă română. Soția lui A. (1). Specialistă în gramatică, ortografie, lexicologie („Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în lima română”, „Gramatica pentru toți”, „Probleme ale exprimării corecte”).

BÂRSEANU, Andrei (1858-1922, n. Dîrste, Brașov), folclorist și poet român. Acad. (1908). Președinte al ASTREI (1911-1922). Culegeri de colinde („Cincizeci de colinde”), snoave și, împreună cu J. Urban Jarnik, o colecție de poezii populare („Doine și strigături din Ardeal”). Versuri epigonice. Traduceri.

BLAIER, Andrei (1933-2011, n. București), regizor român de film. Preocupat îndeosebi de problemele actualității („A fost prietenul meu”, „Apoi s-a născut legenda”, „Diminețile unui băiat cuminte”, „Ilustrate cu flori de cîmp”, serialul tv „Lumini și umbre”).

CARACOSTEA 1. Dumitru C. (1879-1964, n. Slatina), critic, istoric literar și folclorist român. Acad. (1938), prof. univ. la București. A utilizat metoda comparativă, formulînd teoria expresivității limbii și conceptul creativității artistice („Creativitatea eminesciană”, „Expresivitatea limbii române”). Întemeietorul școlii istorico-geografice în folcloristica românească („Poezia tradițională română”). 2. Andrei C. (n. 1908, București), inginer constructor român. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la București. Studii și lucrări în domeniul rezistenței materialelor și al calculului construcțiilor. A introdus sudura și plăcile ortotrope la podurile Cîineni (1963) și Giurgeni-Vadul Oii (1970).

Intrare: Andrei
Andrei nume propriu
nume propriu (I3)
  • Andrei