MIRUȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu¹.

miruță s. f., g.-d. art. miruței; pl. miruțe

ANCHUSA L., LIMBA BOULUI, fam. Boraginaceae. Gen originar din Africa, estul Asiei și Europa, pînă la 42 specii, erbacee, anuale, bienale sau vivace, cu creștere voluminoasă, cu peri rigizi sau lînoși. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă tubuloasă cu 5 lacinii, la bază cu solzi papiloși și 5 stamine) albastre, violete, albe, rar galbene-ocru. Frunze simple, alterne, nedivizate, lunguiețe pînă la lanceolate, lipsite de stipele. Fruct format din 4 nucule.

Anchusa barrelieri (All.) Vitm. Specie care înflorește vara. Flori (caliciul cu 5 lacinii cu vîrf bont) albastre, în interior, la bază, roz sau gălbui, în ciorchine rar. Frunze mari, ovat-lanceolate, puțin dentate, cele caulinare lanceolate, amplexicaule. Plantă bienală sau perenă, aspru-pubescentă, pînă la cca 75 cm înălțime.

Anchusa capensis Thunb. Specie care înflorește vara. Flori (caliciu cu 5 dinți, cu vîrf bont) albastre, cu gîtul corolei albicios. Frunze lanceolate, păroase pe margini. Plantă înaltă pînă la 60 cm.

Anchusa italica Retz. (syn. A. azurea Mill.) Specie care înflorește vara-toamna. Flori (caliciul partit pînă la bază, lacinii liniare cu vîrf ascuțit, aspru-pubescente) albastre-deschis, pedunculate, dispuse într-o inflorescență cimoasă, mare, foarte ramificată. Frunze lungi pînă în 30 cm, lanceolate, ondulate, îngustate în pețiol, cele dinspre vîrf mai mici, nepețiolate. Plantă bienală, înaltă pînă la 150 cm, cu peri ascuțiți, lipsiți de flexibilitate, îndepărtați. Tulpină ramificată in treimea superioară.

MIRUȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.

miruță s.f. (bot.) 1 Anchusa officinalis; limba-boului (v. limbă), otrățel, <reg.> boroanță, iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului-cea-mică, roșii (v. roșu). 2 Anchusa italica; limba-boului (v. limbă), orcanetă.