AMALGAM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. [Pl.: și amalgamuri] – Din fr. amalgame, lat. amalgama.

amalgam sn [At: HASDEU, I. C. I / Pl: ~e, -uri / E: fr amalgame, lat amalgama] 1 (Chm) Aliaj de mercur cu alte metale. 2 (Fig) Amestec de elemente eterogene, disparate.

*AMALGAM (pl. -amuri, -ame) sn. 1 🔬 Aliaj format din mercur cu un alt metal: ~ul de staniu servește la fabricarea oglinzilor ¶ 2 fig. Amestec de persoane sau lucruri care nu se potrivesc laolaltă, care nu sînt făcute să stea împreună: societățile umane, acest ~ compus din ființe bune și rele (FIL.) [fr.].

AMALGAM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate; talmeș-balmeș. – Din fr. amalgame, lat. amalgama.

AMALGAM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. Amalgamul de cositor este folosit în industria oglinzilor. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene, disparate. - Pl. și: amalgamuri.

AMALGAM, amalgame, s. n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. Fig. Amestec de elemente disparate. – Fr. amalgame (lat. lit. amalgama).

AMALGAM s.n. 1. Aliaj de mercur cu alt metal. 2. (Fig.) Amestecătură, talmeș-balmeș, adunătură de elemente eterogene, disparate, de lucruri sau de persoane nepotrivite unele cu altele. [Pl. -me, -muri. / < fr. amalgame, cf. lat. amalgama < gr. malagma – frămîntare].

AMALGAM s. n. 1. aliaj de mercur cu alt metal. ◊ amestec metalic servind pentru obturarea cavității unui dinte 2. (fig.) amestec de elemente diverse. (< fr. amalgame, lat. amalgama)

AMALGAM ~e n. 1) Aliaj de mercur cu alte metale. 2) fig. Amestec de elemente diverse; talmeș-balmeș. /<fr. amalgame, lat. amalgáma

amalgam n. 1. aliajul mercuriului cu alt metal; 2. fig. amestec bizar, de persoane sau de lucruri.

*amalgámă f., pl. e, și amalgam n., pl. e și urĭ (fr. amalgame, m., d. mlat. amalgama, deformat d. ar. almoğama, căsătorie, saŭ d. vgr. málagma, „muĭere, slăbire”, ngr. „aur”, d. malásso, amestec. V. mehlem. Aliaj de mercur cu alt metal. Fig. Amestec de elemente felurite.

!amalgam s. n., pl. amalgamuri

amalgam s. n., pl. amalgame / amalgamuri

amalgam s. n., pl. amalgame

amalgam, pl. amalgame

amalgam, -me.

amalgam s.n. 1. În limbile flexionare, caracteristică a mărcilor gramaticale de a exprima simultan mai multe unități de conținut. 2. În semantica generativă, operație rezultând din aplicarea regulilor de proiecție care constă în integrarea succesivă a sensurile formativelor lexicale pentru obținerea în final, a sensurilor propoziției.