alin av [At: ODOBESCU, S. II, 51 / E: a +lin] (Rar; șîla fără de ~) Lin.

ALIN adv. Lin, încet: o veselă suflare primăvăroasă ne mîngîie ~ (ODOB.) [lin + alina¹].

ALIN adv. (Rar) Lin, domol, încetișor. Pana-i, împinsă și mai răpede de o veselă suflare primăvăroasă, ne mîngîie alin. ODOBESCU, S. II SI9. O divină melodie Ca suflarea unui geniu printre frunzi alin adie. ALECSANDRI, P., A. 126. ◊ (Substantivat, în loc. adv.) Fără de alin = neîncetat. Fără de alin prinseră a răsuna clopotele. CAMILAR, N. II 8.

ALIN adv. (Rar) Domol, liniștit, calm. – Din lin + alina.

alín, a -á v. tr. (lat. alléno, -áre, d. lenis, lin). Liniștesc, stîmpăr, potolesc (durerea saŭ doru).

alina² vi [At: DA / Pzi: alin / E: nct] (Îrg) A șchiopăta ușor Cf alinta, alicni.

alina¹ [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: alin, (înv) ~nez / V: ~lini (pzi: ~nesc) / E: lin] 1-2 vtr (D. fenomene naturale) A (se) micșora în intensitate. 3-4 vtr (D. fenomene naturale) A (se) potoli. 5 vi (Înv) A opri o mișcare pornită. 6-7 vtr (D. sentimente neplăcute, senzații dureroase) A (se) calma. 8-9 vtr (D. ființe cuprinse de emoție puternică, de surescitare) A (se) liniști. 10 vt (D. ființe, în special, oameni) A mângâia. 11 vt (D. lucruri) A așeza. 12 vr (D. oameni) A se liniști ducându-se la culcare. 13 vr (D. păsări) A se așeza (pe ceva).

alini v vz alina

❍ALINA²... Olten. Băn. = ANINA...

ALINA¹ (-in) I. vb. tr. 1 A liniști, a astîmpăra, a potoli: vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz (NEGR.); ~ dorul; Mult e mult de cînd te-aștept Să-mi alin dorul din piept (ALECS.); ~ durerea, chinul, necazul; sora cea mai mare alină frica surorilor celor mai mici cu cuvinte liniștitoare (ISP.); timpul șterge și alină toate patimile pămîntești (ODOB.) ¶ 2 A potoli: a-și ~ foamea, setea ¶ 3 A mîngîia: Străină-s, Doamne, străină, De nici apa nu m’alină, De-ar ploua o săptămînă (IK.-BRS.). II. vb. refl. 1 A se liniști, a se astîmpăra, a se potoli: Dar din ce în ce s’alină Toate sgomotele ’n sat (COȘB.); Și dacă vremea s’alină, parcă mă mai răcoresc (CON.) ¶ 2 A înceta, a se opri: La un semn s’alină jocul (COȘB.) ¶ 3 A se liniști prin somn, a se culca: Cîte păsărele ’n codru... Toate cină Și s’alină, Numai eu n’am ce cina, Nici cu ce m’alina (IK.-BRS.) [lat. *allenare < lenis].

❍ALINI (-inesc) vb. refl. 1 A se odihni: n’au vrut boierul să se mai alinească la cumnatu-său (SB.) ¶ 2 A curge mai lin: Și ’ncepea a trăgea Unde s’alinește apa (GR.-N.) (👉 ALINA) [lin + alina¹].

ALINA, alin, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la o senzație, dureroasă sau la un sentiment neplăcut) A potoli, a ușura, a micșora (în intensitate). Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor? BENIUC, V. 75. Acea bătrînă cuminte are învățătură veche. Alină durerile trupului, descurcă mîhnirile inimii. SADOVEANU, N. P. 32. Alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. ISPIRESCU, L. 239. Las’să leg a mea viață de a ta... în brațe-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o. EMINESCU. O. I 142. ◊ (Complementul este un partitiv) Eu acol-oi fi-ngropat... Și din mine-o răsări... Din ochi negri păhărele, Ca să beai, maică, cu ele Și să-ți mai alini din jele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») Cînd vei simți că te alini... te mai ungi o dată singur. SADOVEANU, N. F. 88. Că și io o să mă-nsor, Să mă mai alin de dor. TEODORESCU, P, P. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o ființă stăpînită de o emoție sau de o surescitare) A liniști. Nu ești singur. Horea, nu ești. Toți copiii te alină! CASSIAN, H. 6.. În sfirșit, vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Refl. Sloboziți-i, domnilor judecători, de la judecată, zise ea, și lăsați-i să se aline. SADOVEANU, P. M. 267. 3. Refl. (Despre lucruri în mișcare, despre fenomenele naturii, zgomote etc.) A se potoli, a se domoli, a se liniști. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, și iar pornea și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Rîul spumegat S-alina-ncet din cursu-i cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. ♦ A încetini, a se opri. La un semn s-alină jocul. COȘBUC, P. I 72. – Variantă: (rar) alini, alinesc (SBIERA, P. 55, RUSSO, O. A. 117), vb. IV.

ALINI vb. IV. v. alina.

A SE ALINA mă alin intranz. A ajunge la o stare de liniște; a se liniști; a se calma; a se potoli. /<lat. allenare

A ALINA alin tranz. A face să se aline; a liniști; a calma; a potoli. ~ durerea. /<lat. allenare

alinà v. a liniști, a potoli, a ușura (durerea). [Lat. ALLENARE, din LENIS] ║ adv. lin, încetișor: alin s’oglindește ’n sufletele lor AL.

alin adv.

alin.

alina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alin, 3 alină; conj. prez. 1 sg. să alin, 3 să aline

alina (a ~) vb., ind. prez. 3 alină

alina vb., ind. prez. 1 sg. alin, 3 sg. și pl. alină

ALINA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) ușura, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mângâia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (Cele spuse i-au ~ durerea; a plâns și s-a ~.) 2. v. consola.

ALINA vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) ușura, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mîngîia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (Cele spuse i-au ~ durerea; a plîns și s-a ~.) 2. a (se) consola, a (se) îmbărbăta, a (se) încuraja, a (se) mîngîia, (grecism înv.) a (se) parigorisi. (Încerca să-l ~ pentru pierderea suferită.)

alina (-n, -at), vb. – A liniști, a calma, a consola. Lat. *allēnāre (Byhan 11; Pușcariu 62; Candrea-Dens., 989; DAR; Rosetti, I, 79); cf. it. (sard.) allenare. Philippide, II, 658, presupune o formă *allēnῑre. – Der. alinător, adj. (care alină).

Alin/a, -escu v. Elena III 3.

Alin Prenumele Alin și Alina, destul de frecvente în onomastica noastră contemporană (mai ales Alina), sînt considerate, în mod curent, drept creații românești de la verbul a alina, lucru foarte puțin probabil, mai ales în contextul onomasticii moderne. Cele două forme, recente la noi, își găsesc corespondente perfecte în alte limbi; în fr. Alin este un vechi și frecvent nume de botez de origine germanică (inițial o formă abreviată din nume compuse cu radicalul al „tot”, „întreg”) iar Alina (fr. Aline) este în italiană, germană etc. o foarte curentă formă hipocoristică pentru Adelina (fr. Adeline, pronunțat adlin), derivat de la Adela. Dacă fem. Alina, mult mai frecvent, este cu siguranță un împrumut modern, Alin poate fi considerat, în unele cazuri, corespondentul masculin românesc pentru Alina.

SIHOTE-ALIN, lanț muntos în extremitatea de SE a Federației Ruse, în Siberia Orientală, extins pe direcție NE-SV, pe c. 1.200 km lungime, paralel cu țărmul M. Japoniei, delimitat la SV, V și NV de râul Ussuri și de cursul inf. a fl. Amur. Alt. max.: 2.077 m (vf. Tordokiijani). Climă cu influențe musonice. Se remarcă prin interferența dintre speciile subtropicale și cele de taiga. Rezervație naturală în care sunt ocrotiți tigrii de Amur, zibelina, cocorul de Ussuri și cedrul coreean. Zăcăminte de min. de plumb, zinc și de staniu. Zona centrală a m-ților este inclusă (din 2001) în Patrimoniul natural universal.