AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă^[1] nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

al, a¹ [At: COD. VOR. 109/7 / G-D: ~, ~ui, ai, ~lor, f a, alei, ale, alor / Pl: ai, ale / E: lat *illu, illa] 1 arh Formează numeralele ordinale începând cu al doilea. 2 arp Însoțește pronumele posesiv sau numele posesorului, în cazul când substantivul care exprimă obiectul posedat este nearticulat sau însoțit de un atribut nearticulat, legat direct de numele posesorului. 3 arp (În limba veche) Precedă pronumele posesiv atunci când acesta precedă obiectul posedat. 4 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv cu rolul de nume predicativ. 5 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv când posesorul precedă obiectul posedat. 6 arp (Îs) Ai săi Membrii familiei. 7 arp (Îas) Cei apropiați. 8 arp (Îs) Ale sale Treburile sale. 9 arp (Îas) Averea sa. 10 arp (Îe) Ale tale dintr-ale tale Noi îți aducem din bunurile tale. 11 arp (Îe) ~ dracului Îndrăcit. 12 arp (Îae) Răutăcios. 13 arp (Îs) De-ale gurii Provizii.

al, a² prn, art vz ăl corectată

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Întrebuințat ca articol posesiv sau genitival înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ◊ (Posesorul e numit înaintea obiectului posedat) D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spînul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adj. și adv. Al dracului (sau naibii) v. drac, naiba. ◊ Expr. De-ale gurii v. gură. 2. (Întrebuințat înaintea numeralelor ordinale, începînd cu «al doilea») Elev în clasa a opta. ◊ Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începînd cu „al doilea”) Clasa a zecea. – Lat. illum, illam.

-ÁL suf. „calitate”. (< fr. -al)

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

al (f. a) 1. art. m. precede pronume, numerale și substantive: al meu, al doilea, al școlarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea, de ale gurii. [Lat. ILLUM, ILLAM a produs, întonat sau aton: el (f. ea), al și ăl (f. a)].

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și’n expresiunea alde. V. alde.

AL PARI loc. adv. (Despre un titlu financiar care se vinde sau se cumpără) La valoarea nominală. – Loc. it.

ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ahắl, aháea^[1] pd vz ăl

al-pári av [At: DA / E: ger al-pari, it alla pari] (Înv; cmr) 1 De aceeași valoare. 2 Cu preț egal cu valoarea nominală.

ála, áia prn vz ăl corectată

aluminiu sn [At: DA / V: ~um / Pl: ~ri / E: fr aluminium] (Min) Metal maleabil și ductil, ușor ca sticla, dar tare și elastic, a cărui culoare se apropie de a argintului, foarte răspândit în natură în formă de silicați, fluoruri, oxizi, hidroxizi și sulfați, care se extrage, îndeosebi, din bauxită.

aluminiúm sn vz aluminiu

ăl, a ad [At: DEX / G-D sg: ~ui, ălei; G-D pl: ălor / Pl: ăi, ăle / E: lat illum, illa] (Pfm) Cel, cea.

ăla, aia pd, ad [At: DEX / Pl: ăia, ălea / G-D sg: ălui, ălei; G-D pl: ălor / E: lat illu, illa] (Pfm) 1 Acela, aceea. 2 (Îs) Altă aia Ciudățenie. 3 (Îas) Monstru. 4 (Îs) Toate alea Tot ce trebuie.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ALUMÍNIU s. n. Metal de culoare argintie, ușor, maleabil, ductil, bun conducător de electricitate, folosit pe scară întinsă în industrie și în tehnică.

ĂL, A, ăi, ale (Munt. în vorbirea puțin îngrijită, precedînd un nume) Cel, cea. Fiecare nevastă, afară de a întîi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat. STANCU, D. 94. Bărbat are bun... Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II 97. ◊ (Substantive adjective, locuțiuni adverbiale etc.) Ale rele să le spele, ale bune să s-adune. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Treceam pe drum alaltăieri cu căruța, pe un’se de termină moșia beiului, a din Vădastra. DUMITRIU, B. F. 26. ◊ Ăl de... = cel care. Ăl de știe carte are patru ochi. ♦ (Adjectival) Renumit; (ironic, mai ales în construcții negative) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ălui, ălei, gen.-dat. pl. ălor.

ĂL pron. dem. m. v. ăla.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită și în texte cu colorit dialectal) Acela, aceea. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mănîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Altă aia = ciudățenie, monstru. Se minuna ca de altă aia. ISPIRESCU, U. 35. Toate alea = tot ce trebuie, toate cele. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 16. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. Îi toacă la ureche cîte alea toate. ◊ (Precedat de un «de» calificativ) Unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Substantivat, cu sens peiorativ) Un ăla = un oarecare. Un ăla... un prăpădit de amploiat. CARAGIALE, O. I. 44. Să-și mănînce ea tinerețile cu un ăla. CARAGIALE, O. I. 50. ◊ (Adjectival) Să-mi aduci pe muierea aia! NEGRUZZI, S. III 315. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăluia, ăleia, gen.-dat. pl. ălora. – Variantă: ăl, ăi (TEODORESCU, P. P. 330), pron. dem. m.

ALUMÍNIU s. n. Metal ușor, de culoare argintie, folosit pe scară întinsă în industrie și tehnică. – Fr. aluminium.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „altul”, „diferit”. [< fr. allo-, cf. gr. allos].

ALUMÍNIU s.n. Element chimic din grupa metalelor, foarte ușor și având o mare ductilitate și maleabilitate, care intră în compoziția unor aliaje întrebuințate în industrie și în tehnică. // (În forma alumino-, alumo-) Element prim de compunere cu semnificația „(referitor la) aluminiu”. [Pron. -niu. / < fr. aluminium, alumino-].

AL PÁRI loc. adv. concordanță între valoarea nominală și cea reală a diferitelor hârtii de valoare cu care se tranzacționează pe piață. (< it. al pari, la paritate)

ALO-¹ elem. „altul”, „diferit”. (< fr. allo-, cf. gr. allos)

ALUMÍNIU s. n. metal foarte ușor, maleabil și ductil, bun conducător de căldură și electricitate. (< fr. aluminium)

ALUMÍNIU n. Metal ușor, ductil și maleabil, folosit sub formă de aliaje la fabricarea pieselor de metal ușoare, în aeronautică și electrotehnică. Vas de ~. [Sil. -niu] /<fr., lat. aluminium

a art. V. al.

altă-aia f. monstru: se minună ca de altă-aia ISP. ║ pl. alte-ale, eufemistic: 1. nebunie, toane: apucată ca de alte-ale, o rupse la picior ISP.; 2. paralizie, epilepsie: îl băgă în alte-ale.

aluminiu n. metal alb, ușor, lucitor și nealterabil ca argintul (pentru fabricarea de unelte, telescoape, etc.): aliat cu arama, formează bronzul de aluminiu, de o frumoasă coloare aurie, întrebuințat la facerea ceasornicelor.

ăl (f. aia) art. cel: degetul ăl mic. ║ pr. acel: să te ferească ăl de sus; vorba ăluia, proverb [V. al].

pàri (al) adv. în comerț, egal cu prețul nominal.

ále (vest) 1) art. fem. pl. îld. cele: casele ale de colo, casele alea marile (cele marĭ), te apucă alte alea de frică (alte celea, altceva, adică „paralizia”); 2) art. care arată gen. pl. fem. (în est a): ale mele, ale lor, ale uneĭa, ale femeiĭ, de ale lumiĭ (lucruri din ale lumiĭ).

*alumíniŭ n. (d. lat. alúmen, alúminis, alun 2). Chim. Un metal albăstriŭ, ușor, lucitor și inalterabil, asemenea cu argintu. Se extrage din alumină. Aliat cu aramă, formează bronzu de aluminiŭ, de o frumoasă culoare aurie. Se topește la 620°. E de patru orĭ maĭ ușor de cît argintu și tot așa de dur și de tenace. A fost izolat de Wóhler la 1827.

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.

*pári (al) loc. adv. (cuv. it. care înseamnă „la egal”. V. păreche). Com. Egal cu prețu nominal (pe cînd, în realitate, s’a plătit maĭ puțin): renta e al pari.

al art. m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. și f. alor (~ lui, ~ săi)

al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

!a⁵ v. al²

!alo² interj.

!pari (al ~) (it.) loc. adj., loc. adv. (titlu comercial ~, a sevinde ~)

a⁵ art. v. al, ăl¹

a⁴ adj. pr. v. ăl¹

a-l prep. + pr. (a-l da)

ai¹ art. v. al

al pari (it.) loc. adv.

aluminiu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. aluminiul; simb. Al

ăl¹ (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ălei, pl. ale, g.-d. pl. m. și f. ălor

ăl² (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ălei, pl. ale, g.-d. pl. m. și f. ălor

ăla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. aia, g.-d. ăleia, pl. alea, g.-d. pl. m. și f. ălora

al pári loc. adv.

alumíniu (metal) s. n. [-niu pron. -nĭu], art. alumíniul; simb. Al

ăl adj. m. (antepus), art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. sg. a, g.-d. ălei, pl. ále, g.-d. m. și f. ălor

ăla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. sg. áia, g.-d. ăleia, pl. álea, g.-d. m. și f. ălora

aluminiu

ăla

de-al doilea

al pari.

ĂLA pron. v. acela.

OCHIUL-BOULUI-A-FÉRIGEI s. v. năprasnică.

ăl adj., pron. v. CEL.

ăla pron. v. ACELA.

ochiul-boului-a-ferigei s. v. NĂPRASNICĂ.

al adj. și pron. – 1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

al (f. a, pl. ai, ale), art. – 1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop. – 4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

AL-, v. ALO-. □ ~autogamie (v. auto-, v. -gamie), s. f., posibilitatea unui organism de a se reproduce sexuat prin autogamie sau alogamie; ~ergie (v. -ergie), s. f., creștere patologică a reactivității organismului față de un agent microbian sau mecanic; ~oftalmie (v. -oftalmie), s. f., anomalie de colorație a irisului; ~onim (v. -onim), adj., s. m., 1. adj., Semnat cu numele altuia. 2. s. m., Persoană care semnează o lucrare cu numele altuia.

áltă-áia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane

al loco (loc. it. „la loc”), indicație de revenire la normal după un pasaj având indicația all’ ottava*; sin. loco (1).

al rovescio (loc. it., „în răsturnare, pe dos”) v. recurență.

ALO- „altul, diferit, deosebit, alternare, alternanță”. ◊ gr. allos „altul” > fr. allo-, it. id. germ. id., engl. id. > rom. alo-. □ ~biogeneză (v. bio-, v. -geneză), s. f., alternare a generației sexuate cu cea asexuată; ~bioză (v. -bioză), s. f., modificare a modului de reacție a organismului la schimbarea mediului ambiant; ~carp (v. -carp), adj., s. n., (fruct) rezultat prin polenizare încrucișată; ~carpie (v. -carpie), s. f., structură a unui fruct rezultat prin polenizare încrucișată; ~cheratoplastie (~keratoplastie) (v. cherato-, v. -plastie), s. f., operație de transplant chirurgical de cornee cu țesut prelevat de la același individ; ~chezie (v. -chezie), s. f., eliminare a fecalelor printr-un anus artificial sau anormal congenital; ~chinezie (~kinezie) (v. -chinezie), s. f., tulburare de motricitate care constă în executarea involuntară a unei mișcări în locul celei dorite; sin. heterochinezie; ~chirie (~cheirie) (v. -chirie), s. f., transpunere a unei senzații în regiunea corespunzătoare din partea opusă a corpului; sin. aloestezie, heterocheirie; ~ciclie (v. -ciclie), s. f., 1. Comportare anormală a unui cromozom sau a unui fragment cromozomial. 2. Grad diferit de spiralizare al unor regiuni cromozomiale; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil₂), s. f., constituent verde al clorofilei; ~cor (~chor) (v. -cor), adj., 1. (Despre semințe) Care se răspîndește prin mijloace străine. 2. Care populează mai multe formații vegetale înrudite din aceeași regiune; ~corie (~chorie) (v. -corie₂), s. f., proces de răspîndire a semințelor și fructelor prin mijloace străine (apă, vînt etc.); ~crin (v. -crin), adj., heterocrin*; ~croic (v. -croic), adj., 1. Capabil să-și schimbe culoarea. 2. Care este colorat diferit pe cele două fețe; ~cromatic (v. -cromatic), adj. (despre cristale) de culori diferite în funcție de natura substanțelor pe care le conține; ~cromazie (v. -cromazie), s. f., schimbare a colorației pielii; ~cronic (v. -cronic), adj., care se produce în timpuri diferite; ~desmozomi (v. desmo-, v. -zom), s. m. pl., desmozomi care unesc celule de tipuri diferite; ~dromie (v. -dromie), s. f., aloritmie*; ~estezie (v. -estezie), s. f., alochirie*; ~fan (v. -fan), s. n., argilă coloidală care mărește plasticitatea maselor ceramice; ~fazie (v. -fazie), s. f., vorbire incoerentă; ~fen (v. -fen), s. n., caracter condiționat de mai multe gene ale unor sisteme celulare diferite; ~filie (v. -filie₂), s. f., coexistență, pe aceeași plantă, a frunzelor cu forme și dimensiuni diferite; sin. anizofilie, heterofilie; ~fon (v. -fon), s. n., variantă a unui fonem sau sunet; ~game (v. -gam), adj., s. f. pl., (plante) care prezintă alogamie; ~gamie (v. -gamie) s. f., reproducere prin polenizare încrucișată și fecundație străină; ~gen (v. -gen₁) adj. 1. (Des pre plante) Care se deosebește prin origine și natură de mediul înconjurător. 2. Care s-a format anterior rocii și într-un alt loc decît acesta; ~genetic (v. -genetic), adj., 1. Alogen. 2. Referitor la alogeneză; ~geneză (v. -geneză), s. f., schimbare genotipică datorată influenței mediului înconjurător; ~genic (v. -genic), adj., care aparține aceleiași specii dar cu genotipuri deosebite; ~gonie (v. -gonie), s. f., modificare a formei datorată mutației; ~graf (v. -graf), adj., s. n., (scris) făcut de o altă persoană; ~hton (v. -hton), adj., 1. Care este deplasat de la locul inițial; 2. Originar din alte regiuni geografice; ~izogeneză (v. izo-, v. -geneză), s. f., ciclu evolutiv caracterizat prin alternarea de generații; ~izomerie (v. izo-, v. -merie), s. f., izomerie simetrică a substanțelor alotrope; ~lalie (v. -lalie), s. f., dificultate patologică manifestată în vorbire; ~lecit (v. -lecit), s. n., celulă din zona fasciculată a suprarenalei, avînd un aspect spumos; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., accelerare sau încetinire a ritmului de dezvoltare a anumitor organe, în comparație cu ansamblul organismului; ~mixie (v. -mixiei), s. f., tip de polenizare în cazul căreia stigmatul unei flori primește polenul de la alte flori ale aceleiași specii; sin. alogamie (1); ~morf (v. -morf), s. n., 1. Variantă morfematică contextuală. 2. Formă distinctă a unei substanțe; ~morfie (v. -morfie), s. f., 1. Totalitatea formelor unei substanțe. 2. Acomodare histologică; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., tip de alometrie; ~pat (v. -pat), s. m., medic care tratează prin alopatie; ~patie (v. -patie), s. f., procedeu terapeutic, opus homeopatiei, de tratare a unei boli cu mijloace contrare naturii sale; ~pelagic (v. -pelagic), adj., (despre un organism) care trăiește în depresiunile adînci ale mărilor și oceanelor; ~plasmă (v. -plasmă) s. f., parte diferențiată a citoplasmei, cu funcții specializate (membrană, cil, flagel etc.); ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de înlocuire a unui țesut distrus prin materiale străine; sin. heteroplastie; ~plazie (v. -plazie), s. f., dezvoltare anormală a unui țesut; ~plectic (v. -plectic), adj., (despre frunze) care înconjoară un organ vegetal; ~poliploid (v. poliplo-, v. -id), s. m., hibrid interspecific cu trei seturi cromozomale, două de la unul dintre părinți și unul de la celălalt părinte; ~psihoză (v. -psihoză), s. f., tulburare psihică, caracterizată prin prelucrarea morbidă a stimulilor externi; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Tulburare periodică a ritmului cardiac. 2. Ritm inegal al diviziunii celulare sau al dezvoltării organismelor unicelulare; ~sindeză (v. -sindeză), s. f., împerechere a filamentelor cromozomiale ale unor gameți proveniți de la părinți diferiți; ~sperm (v. -sperm), s. m., embrion rezultat pe cale alogamică; ~sterie (v. -sterie), s. f., proprietate a unor substanțe de a avea mai multe forme, fără să-și modifice compoziția chimică; ~term (v. -term), adj., a cărui temperatură corporală depinde de temperatura mediului înconjurător; ~tip (v. tip), s. n., exemplar taxonic al holotipului, avînd sexul opus acestuia; ~tipic (v. -tipic), adj., cu sens opus holotipului; ~topie (v. -topie), s. f., deplasare anormală a unor centri de dezvoltare a organismului; ~trof (v. -trof), adj., 1. (Despre viețuitoare) Care folosește substanțele organice sintetizate de alte organisme. 2. (Despre flori) Cu adaptare redusă pentru primirea insectelor vizitatoare; ~trofic (v. -trofic), adj., alotrof*; ~trop (v. -trop) adj., (despre substanțe) care are mai multe varietăți; sin. alotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., alotrop*; ~tropie (v. -tropie), s. f., 1. Proprietate a unui element chimic de a exista în două sau mai multe forme cu proprietăți fizice și chimice deosebite 2. Atracție reciprocă între două celule de sens opus; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă terestră fosilă carnivoră, de talie uriașă; ~zom (~som) (v. -zom), s. m., cromozom cu rol esențial în determinarea sexului; sin. heterocromozom, cromozom sexual.

AL, simbol chimic pentru aluminiu.

ALUMÍNIU (< fr. {i}) s. n. Element chimic (Al; nr. at. 13, m. at. 26,98, gr. sp. 2,7, p. t. 658°C, p. f. 2.500°C); metal ușor, de culoare argintie, cu conductivitate termică și electrică bune, maleabil și ductil, stabil față de aer. În combinații fucționează trivalent. Se obține pe cale electrolitică, utilizînd ca materie primă bauxita. A. și aliajele sale au variate utilizări în tehnică. A fost descoperit în 1825 de H. Chr. Oersted. ♦ A. sinterizat = produs finit sau semifabricat obținut din aluminiu prin presare-sinterizare și utilizat la fabricarea unor organe de mașini care lucrează la temperaturi înalte, precum și în tehnica nucleară.

aia pron. dem. (pop. eufem.) 1. penis 2. vulvă, vagin

ăl mai tare din parcare expr. (iron.) individ grozav / formidabil