2 intrări

14 definiții

afurisít1 sn [At: DA / PI: -uri / E: afurisi] 1-3 Afurisire (1-3).

afurisít2, ~ă smf a [At: (a. 1604) Cuv. D. BĂTR. I, 136/11 / PI: -iți, -e / E: afurisi] 1-2 (Om) blestemat. 3-4 (Om) ticălos. 5-6 (Copil) poznaș. 7-8 (Om) răutăcios. 9-10 (Om) inflexibil. 11-12 (Om) abil.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet), îndrăcit, ticălos, blestemat. Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. Neică m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. ◊ Fig. Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, afurisitule ? ALECSANDRI, T. 431.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

afurisít adj. m., s. m., pl. afurisíți; adj. f., s. f. afurisítă, pl. afurisíte

AFURISÍT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

Afurisit ≠ binecuvântat, blagoslovit

AFURISÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi

afurisit a. 1. blestemat; 2. fig. foarte rău, îndrăcit, fără omenie.

afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFURISITUL, Stanciul (17 B IV 119), < vb. a afurisi.

AFURISÍT adj., s. 1. adj. (BIS.) anatemizat, blestemat, excomunicat, (înv. și reg.) proclețít, (înv.) proclét. (Un preot ~.) 2. adj., s. blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdálnic, (pop.) împelițát, jurát, (înv. și reg.) urgisít, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcrét. (~ul de el!)

Intrare: Afurisitul
Afurisitul
nume propriu (I3)
Intrare: afurisit
afurisit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afurisit afurisitul afurisi afurisita
plural afurisiți afurisiții afurisite afurisitele
genitiv-dativ singular afurisit afurisitului afurisite afurisitei
plural afurisiți afurisiților afurisite afurisitelor
vocativ singular
plural