4 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam.) Amețit, turmentat; beat. – V. afuma.

AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam.) Amețit, turmentat; beat. – V. afuma.

afuma [At: PSALT. SCH. 464/19 / Pzi: afum / E: lat affumare (= adfumare)] 1-2 vt A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă. 3-4 vt A da cu fum pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special, insectele. 5 vt (Îvp) A umple cu fum o încăpere, pentru a înlătura un miros urât. 6 vt (Îcp) A descânta cu fum. 7 vt A scoate fum. 8-9 vtr A (se) acoperi cu un strat de fum. 10-11 vtr A (se) înnegri de fum. 12 vr (D. mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 13 vt (Teh) A da sticlei o culoare fumurie (în procesul de fabricație). 14-15 vtr (Înv; d. trupuri) A parfuma cu fum de mirodenii. 16-17 vtr (Fig; fam) A (se) ameți (ușor) de băutură. 18 vr (Îvr) A fuma. 19 vt (Fig) A minți. 20-21 vtr (Pfm) A (se) îmbăta.

afumat1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: afuma] 1-11 Afumare (1-11).

afumat2, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 140/9 / Pl: ~ați, ~e / E: afuma] 1-2 a (D. alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării sau al obținerii unei arome. 3 a Înnegrit de fum. 4 a (Pex) Îngălbenit de vechime. 5 a (D. mâncăruri) Cu gust neplăcut de arsură. 6 a (Fig; fam) Beat. 7 sf (Bot; reg) Strugure alb-gălbui-roșietic, cu pigment negru.

AFUMA (afum) l. vb. tr. 1 A lăsa să se acopere de fum, a umplea de fum, a pune la fum: ~ șunca; a afumat stupul, ca să poată scoate fagurii 2 A expune la acțiunea fumului ca mijloc de vindecare: de-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum (CRG.) 3 A produce fum arzînd diferite substanțe, pentru a alunga dintr’un loc un miros nesănătos, neplăcut, sau pentru a desinfecta: să afumi casa cu pucioasă 4 🍽 A face să capete miros de fum, a strica (bucatele) prin fum: a afumat laptele, de nu l-am putut bea 5 A înnegri acoperind cu fum: să afumi sticla și să te uiți prin ea. II. vb. intr. 1 A scoate, a face fum, a fumega: cuptorul afuma și acoperișul era tovarăș cu vînturlle (SLV.) 2 A fuma: după ce se săturară, își aprinseră țigări și afumau cu ele ca Turcii (RET.) 3 †A fumega, a scoate fum: norodul vedea muntele afumînd (BIBL.) III. vb. refl. 1 A se expune la acțiunea fumului (ca mijloc de vindecare): o cloanță de bătrînă o sfătui să se afume cu păr de urs (ALECS.) 2 🍽 A căpăta miros de fum, a se strica prin fum (vorb. de bucate): venind să mai vază de bucate, ele se afumase (ISP.) 3 A se acoperi de fum, a se înnegri, a se îngălbeni de fum: s’au afumat pereții, mobilele, tablourile 4 familiar A se îmbăta puțin, a se chercheli: s’a afumat (cu luleaua), s’a cam îmbătat 5 ‡A scoate fum, a fumega [lat. *affumare < adfumare].

AFUMAT I. adj. p. AFUMA. 1 Pus la fum, expus la acțiunea fumului: limbă ~ă; scrumbie ~ă 2 🍽 Cu miros de fum, stricat prin fum: lapte~; bucate ~e 3 Înnegrit de fum: sticlă 4 Îngălbenit de fum și de vechime: căciulă ~ă; pereți afumați; hîrtii ~e; ținea într’o mînă o psaltichie veche și ~ă (ALECS.) 5 Sur: îmi vezi gura fără dinți, fața bugedă, barba ~ă, capul cărunt (LET.) 6 familiar Amețit de vin, cherchelit: era ~ bine, cu ochii împainjeniți, și se cumpănea puțin (SAD.) contr. NEAFUMAT. II. sbst. Faptul de a (se) afuma. III. AFUMA sf.🌿Varietate de strugure ruginit, de o coloare amestecată din alb, galben și roșu, picurată cu negru.

AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca. 2. Tranz. (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul.Intranz. (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. ◊ Absol. Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. 4. Tranz. A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. ◊ Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Refl. Cratița s-a afumat. 5. Refl. (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele.Intranz. (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149. 6. Refl. Fig. (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.

AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre carne, pește etc.) Care a fost expus la fum în scopul conservării. Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. 2. Acoperit de fum, înnegrit. Erau, în circiuma joasă și afumată, mușterii mulți. PAS, L. I 90. Privea în păretele afumat, la umbra sa proprie. EMINESCU, N. 58. ♦ Îngălbenit de vechime. Dintr-un smoc de tărfăloage de moșie... scoase o hîrtie afumată pe care mi-a dat-o NEGRUZZI, S. I 186. 3. (Despre mîncări) Cu gust neplăcut de fum. Bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292. 4. Fig. (Familiar, despre persoane) Amețit de băutură; cherchelit. Era slobod de serviciu în ziua aceea și venea de la cîrciumă puțintel afumat. PAS, Z. I 50. Era afumat rău de tot în seara aceea. CARAGIALE, O. I 16.

AFUMA, afum, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum (de mirodenii); a parfuma. 4. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri cu fum. 5. Refl. (Despre mîncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum. 6. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta; a se chercheli. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUMAT, -Ă, afumați, -te, adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. 2. Înnegrit de fum. 3. (Despre mîncăruri) Cu gust neplăcut de fum. 4. Fig. (Fam., despre oameni) Amețit de băutură, cherchelit. – V. afuma.

A AFUMA afum 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum în vederea conservării. 2) (încăperi, spații închise) A umple cu fum pentru a distruge sau pentru a alunga anumite vietăți. 3) A face să se afume. 2. intranz. (despre sobe, plite etc.) A scoate fum. /<lat. affumare

A SE AFUMA mă afum intranz. 1) (despre pereți, vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mâncăruri) A căpăta gust și miros neplăcut de fum (în timpul preparării la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se îmbăta ușor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui. /< lat. affumare

afumà v. 1. a pune la fum; 2. a strica prin fum (bucatele); 3. a fumega: soba afumă; 4. a tămâia: hârtie de afumat. [Lat. AFFUMARE].

afumat a. 1. pus sau ars la fum; 2. parfumat: odaie afumată cu smirnă; 3. acoperit cu fum, îngălbenit prin vechime: icoane afumate; 4. fumuriu: caprele sunt negre, roșcate, afumate; 5. pop. afumat (cu luleaua), beat: era afumat rău nenea Ghiță CAR.

Afumați pl. numele unui sat în județul Ilfov: 2600 loc. Aci se dete în 1593 o bătălie în care Turcii fură bătuți de Radu dela Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab.

afúm, a v. tr. (lat. affúmo, -áre, d. fumus, fum). Pun la fum: afum pește. Stric bucatele pin fum: aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor: am afumat camera cu smirnă. Murdăresc cu fum: ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Mă cam îmbăt.

afumát, -ă adj. Pus la fum. Stricat de fum (relativ la gust). Parfumat. Murdărit de fum: icoane afumate. Fig. Cam beat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

afuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afum, 3 afu; conj. prez. 1 sg. să afum, 3 să afume

afuma (a ~) vb., ind. prez. 3 afu

afuma vb., ind. prez. 1 sg. afum, 3 sg. și pl. afu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AFUMA vb. v. ameți, chercheli, fumega, îmbăta, turmenta.

AFUMAT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.

afuma vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FUMEGA. ÎMBĂTA. TURMENTA.

afumat adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

afuma (afum, afumat), vb.1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameți, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (amețit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, și can. ajumado; afumată, s. f. (varietate de struguri); afumător, s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine); afumătoare, s. f.; afumătură, s. f. (carne afumată).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AFUMATU, R. (Puc 297); -l Pîrvu (AO XVIII 474); Afumați s.; < adj.

RADU DE LA AFUMAȚI, domn al Țării Românești (1522, 1522-1523, 1524, 1524-1525, 1525-1529). Fiul lui Radu cel Mare și ginere al lui Neagoe Basarab. A fost ales domn de către boieri. A dus o politică antiotomană și a luptat împotriva lui Mehmed beg, Vladislav III și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă, ca0e i-au întrerupt domnia. La îndemnul boierilor Craiovești, s-a supus Porții. Încercând să reia politica antiotomană, a fost ucis de boieri la Râmnicu Vâlcea, domnia fiind încredințată de către complotiști unui oarecare Basarab, pretins fiu al lui Neagoe Basarab.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

afuma, afum v. r. a se îmbăta ușor; a se ameți

afumat, -ă, afumați, -te adj. beat; amețit

Intrare: Afumatu
Afumatu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Afumatu
Intrare: afuma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afuma
  • afumare
  • afumat
  • afumatu‑
  • afumând
  • afumându‑
singular plural
  • afu
  • afumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afum
(să)
  • afum
  • afumam
  • afumai
  • afumasem
a II-a (tu)
  • afumi
(să)
  • afumi
  • afumai
  • afumași
  • afumaseși
a III-a (el, ea)
  • afu
(să)
  • afume
  • afuma
  • afumă
  • afumase
plural I (noi)
  • afumăm
(să)
  • afumăm
  • afumam
  • afumarăm
  • afumaserăm
  • afumasem
a II-a (voi)
  • afumați
(să)
  • afumați
  • afumați
  • afumarăți
  • afumaserăți
  • afumaseți
a III-a (ei, ele)
  • afu
(să)
  • afume
  • afumau
  • afuma
  • afumaseră
Intrare: afumat (adj.)
afumat1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afumat
  • afumatul
  • afumatu‑
  • afuma
  • afumata
plural
  • afumați
  • afumații
  • afumate
  • afumatele
genitiv-dativ singular
  • afumat
  • afumatului
  • afumate
  • afumatei
plural
  • afumați
  • afumaților
  • afumate
  • afumatelor
vocativ singular
plural
Intrare: afumat (s.n.)
afumat2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afumat
  • afumatul
  • afumatu‑
plural
  • afumaturi
  • afumaturile
genitiv-dativ singular
  • afumat
  • afumatului
plural
  • afumaturi
  • afumaturilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

afuma, afumverb

  • 1. tranzitiv A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Am afumat șunca. DLRLC
  • 2. tranzitiv A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Am afumat pivnița cu pucioasă. DLRLC
    • format_quote (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul. DLRLC
    • 2.1. învechit popular A umple cu fum o încăpere, pentru a înlătura un miros urât. MDA2
    • 2.2. popular A descânta cu fum. MDA2
    • 2.3. intranzitiv A scoate fum. DEX '09 MDA2 DLRLC
      sinonime: fumega
      • format_quote Soba afumă. DEX '09 DLRLC
  • 3. tranzitiv A învălui în fum special (de mirodenii). MDA2 DLRLC
    sinonime: parfuma
    • format_quote Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Am afumat în casă ca să dispară mirosul. DLRLC
    • 3.1. (În descântece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. DLRLC
      • format_quote De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. DLRLC
      • format_quote neobișnuit Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. DLRLC
  • 4. tranzitiv reflexiv A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. DEX '09 MDA2 DLRLC
    sinonime: înnegri
    • format_quote Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. DLRLC
    • format_quote Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. DLRLC
    • format_quote Cratița s-a afumat. DLRLC
    • 4.1. tranzitiv tehnică A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. DEX '09 MDA2
  • 5. reflexiv (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote S-a afumat laptele. DLRLC
    • format_quote intranzitiv rar Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149. DLRLC
  • 6. reflexiv figurat familiar A se îmbăta ușor; a se ameți. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40. DLRLC
  • 7. reflexiv învechit regional Fuma. MDA2
    sinonime: fuma
  • 8. tranzitiv figurat Minți. MDA2
    sinonime: minți
etimologie:

afumat, afumaadjectiv

  • 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. A. II 89. DLRLC
  • 2. Înnegrit de fum. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: înnegrit
    • format_quote Erau, în cîrciuma joasă și afumată, mușterii mulți. PAS, L. I 90. DLRLC
    • format_quote Privea în păretele afumat, la umbra sa proprie. EMINESCU, N. 58. DLRLC
    • 2.1. Îngălbenit de vechime. MDA2 DLRLC
      • format_quote Dintr-un smoc de tărfăloage de moșie... scoase o hîrtie afumată pe care mi-a dat-o. NEGRUZZI, S. I 186. DLRLC
  • 3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292. DLRLC
  • 4. figurat familiar Amețit, beat, băut, cherchelit, turmentat, îmbătat. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era slobod de serviciu în ziua aceea și venea de la cîrciumă puțintel afumat. PAS, Z. I 50. DLRLC
    • format_quote Era afumat rău de tot în seara aceea. CARAGIALE, O. I 16. DLRLC
etimologie:
  • vezi afuma DEX '09 MDA2 DEX '98

afumat, afumaturisubstantiv neutru

etimologie:
  • afuma MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.