aféndi, V. efendi.

eféndi m. (turc. eféndi, d. ngr. afthéndis [scris -ntis], stăpîn). În Turcia, titlu dat principilor imperialĭ, funcționarilor civilĭ aĭ statuluĭ și învățaților (în opoz. cu aga, titlu dat numaĭ militarilor). – La Ĭenachi Cog. afendi.

AFENDI < neogr. ἀφέντης < αὑθέντης „domn”, din care derivă tc. efendi. 1. – V., 1706 (Sur VIII). 2. Afendule clucer (D Buc); -a, mold. (Isp VI²). 3. Afendiciu (16 A II 61). 4. Prob. cu afer. Fenda (Grd 11).