2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

Acra (St. Ioan d’) vechea Ptolemaida, cetate în Siria cu 20.000 loc.: cucerită de Cruciați în 1191, ea fu împresurată de Bonaparte în 1799.

ácru2, ~ă a [At: HEM 215 / PI: -ri, -re / E: lat acrus (forma populară a lui acer)] 1 Care are gustul caracteristic oțetului, lămâii etc. 2 (Pop, d. fructe) Necopt. 3 (Îs) Lapte ~ Lapte nefiert, (ușor) fermentat. 4 (Pop; îs) Piatră acră Alaun. 5 (Trs; îs) Apă acră Apă minerală.

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj., s. n. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă. 2. S. n., adj. (Gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 3. Adj. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămâii etc.; care provoacă o reacție gustativă astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. 1. (Despre substanțe, mai ales despre mîncări, băuturi etc.) Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, lămîii, borșului. V. a c i. ◊ Mere acre = mere pădurețe. De răbdări s-a săturat ca de mere acre. RETEGANUL, P, I 60. Piatră acră v. p i a t r ă. ◊ Acrit prin fermentare. Castraveți acri. Vin acru.Mai bine varză acră cu-nvoială Decît zahar dulce cu cîrteală. PANN, P. V. II 92. ◊ Lapte acru = derivat al laptelui rezultat printr-o fermentare naturală sau artificială. Logofete, brînză-n cui, Lapte acru-n călămări, chiu și vai prin buzunări! CREANGĂ, A. 11. ◊ Cu miros greu. Respirația grea, trezită, acră, caldă și deasă a mulțimii, dospită în fumul de țigări și havane, zarva fără căpătîi... dau salonului o asemuire de cafenea. DELAVRANCEA, S. 131. 2. Fig. (Despre oameni și despre manifestări ale lor) Morocănos, arțăgos, răutăcios, ursuz. Să nu întrecem măsura!... îl va pune, cu voce acră, la locul său. PAS, L. I 131. Va să zică nu vrei să spui cu frumosul, ai? continuă șeful cu un zîmbet acru. REBREANU, R. I 112. ◊ (Adverbial) Filip... își trecu acru mîneca bluzei peste obrajii asudați. SAHIA, N. 30. ◊ Amărît, supărat. S-a întors cam acru din oraș.Expr. A-i fi (cuiva) acru sau a-i fi inima acră (sau sufletul acru) de ceva. (mai rar) a-i veni acru = a fi sătul, plictisit. Mi-i acru sufletul de atîta îmblet. SBIERA, P. 217. I se urîse și lui și-i venise acru tot auzind-o de dimineață pînă seara. ISPIRESCU, U. 97.

ÁCRU2, -Ă, acri, -e, adj. 1. Care are (sau a căpătat) gustul caracteristic al oțetului, al lămâii, al borșului etc.; care provoacă o reacție astringentă; (despre gust) ca al oțetului, al lămâii, al borșului etc. 2. Fig. Morocănos, ursuz, supărăcios; răutăcios; supărat, mâhnit. – Lat. acrus.

ácru1 (a-cru) adj. m., pl. ácri; f. ácră, pl. ácre

ácru3 (gust) (a-cru) s. n., art. ácrul

ácru adj. m. (sil. -cru), pl. ácri; f. sg. ácră, pl. ácre

ÁCRU adj. v. morocănos, posac, răutăcios, ursuz.

ÁCRU adj. 1. acrit. 2. v. bătut. 3. v. murat. 4. v. alterat.

ácru (ră), adj.1. Care are gustul caracteristic al oțetului, al lămîii etc. 2. Murat (în oțet sau în saramură). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, formă vulg. de la ācer (Pușcariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreală, s. f. (gust acru); acri, vb. (a înăcri; a irita; a se plictisi, a se sătura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrișor); acrime, s. f. (acreală); acriș, s. n. (zer înăcrit); acritură, s. f. (murătură); acriu, adj. (acrișor); înăcri, vb. (a acri; a amărî; a sătura).

ÁCRU1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre alimente, substanțe) Care are gustul caracteristic oțetului, borșului, lămâii, murăturilor. Lapte ~. 2) și adverbial fig. (despre persoane) Care vădește nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; amărât; mâhnit; posomorât; ursuz; posac; morocănos. /<lat. acrus

acru a. 1. înțepător la gust; 2. fig. desgustător: îți vine acru de el. [Lat. ACRUS = clasic ACER].

alaun n. sulfat de alumină și de potasiu, numit popular piatră acră: sare albă, înțepătoare la gust, întrebuințată de boiangii pentru limpezirea apei și în medicină ca astringent.

ácru, -ă adj. (lat. pop. acrus îld. acer, acru; it. sp. pg. agro, fr. aigre). Care are gustu lămîiĭ, acid, înțepător: un vin acru de-ți sare căciula' n pod. Fig. Iron. Care pare că simte acreală, adică „nemulțămit” [!]: o față acră. Vest. Murat: varză acri.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ácru adj. v. MOROCĂNOS. POSAC. RĂUTĂCIOS. URSUZ.

ÁCRU adj. 1. acrit, înăcrit, oțetit, (înv. și reg.) oțetós. (Vin ~.) 2. bătut, prins, (înv. și pop.) seárbăd, (prin Ban.) sáur. (A băut niște lapte ~.) 3. acrit, murat. (Varză ~.) 4. acrit, alterat, descompus, fermentat, împuțit, înăcrit, stricat, (înv. și pop.) seárbăd, (reg.) mocnít, sărbezít, (prin Maram.) scopt. (Aliment ~.)

Intrare: Acra
Acra
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: acru (adj.)
acru (adj.) adjectiv
adjectiv (A96)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acru acrul acră acra
plural acri acrii acre acrele
genitiv-dativ singular acru acrului acre acrei
plural acri acrilor acre acrelor
vocativ singular
plural