2 intrări

abil

etimologie:

8 definiții

abíl, -ă adj. Care este îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit într-un anumit domeniu. Profesorul cel nou era un abil pedagog (CR.). ♦ Care vădește îndemânare, dibăcie, iscusință. O politică abilă și discretă a adus rezultate bune. ◊ (adv.) A evitat abil răspunsul. ♦ Fig. Care este descurcăreț, șmecher. Un individ abil care și-a păcălit colaboratorii. • pl. -i, -e. /<fr. habile, lat. habĭlis, -e „ușor, comod; apt“.

ABÍL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcăreț. (Om~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânăr ~.)

-ábil2 elem. „posibil” (< fr. -able, cf. lat. abilis)

ábíl (abílă), adj. – Dibaci, iscusit. < Fr. habile. Accentul este indiferent. – Der. abilita, vb.; abilitate, s. f., din fr.

*ábil adj. (lat. hábilis de la habére, a avea). Îndemănatic, priceput: abil la luptă. Adv. În mod abil. – Fals abil (după fr. habile).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABÍL adj. 1. deștept, dibaci, ingenios, iscusit, isteț, îndemînatic, meșter, priceput, (pop.) mehénghi, (înv. și reg.) pricopsít, (prin Transilv.) prinzáci, (înv.) meșteșugáreț, práctic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 2. descurcăreț. (Om ~.) 3. șiret, șmecher, viclean, (pop.) mehénghi. (Om ~.)

Intrare: Abilii
Abilii
nume propriu (I3)
Intrare: abil
abil adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular abil abilul abi abila
plural abili abilii abile abilele
genitiv-dativ singular abil abilului abile abilei
plural abili abililor abile abilelor
vocativ singular
plural

12 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Șmecher, descurcăreț. – Din fr. habile, lat. habilis.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, destoinic, dibaci, priceput, iscusit. Profesorul cel nou... era un abil pedagog. GALACTION, O. I 15. Toată diplomația lui abilă dăduse greș. BART, E. 297.

ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Îndemânatic, iscusit, priceput. ♦ Șmecher. – Fr. habile (lat. lit. habilis).

abíl adj. m., pl. abíli; f. abílă, pl. abíle

abíl adj. m., pl. abíli; f. sg. abílă, pl. abíle

abil, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 573 / PI: -i, -e / E: fr habile, lat habilis] Care se descurcă cu ușurință Si: descurcăreț, iscusit, îndemânatic.

Abil ≠ inabil, neîndemânatic, stângaci

ABÍL, -Ă adj. 1. Îndemânatic, dibaci, priceput, iscusit. ♦ Șmecher. 2. (Jur.; despre o persoană) Care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a exercita un anumit drept. [Cf. fr. habile, lat. habilis].

abíl1, -ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput. 2. (jur.) apt a îndeplini condițiile cerute de lege. (< fr. habile, lat. habilis)

abíl, -ă, abili, -e, adj. Îndemînatic, iscusit; descurcăreț.

ABÍL ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care vădește agerime (în mișcări); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoană ~ă. 2) Care este făcut cu dibăcie și inteligență; iscusit. 3) rar Care se orientează ușor în situații diferite; descurcăreț. /<fr. habile, lat. habilis