Definiția cu ID-ul 953353:


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

țáră, țări, s.f. – 1. Teritoriu ale cărui contururi geografice pot fi precizate și care se caracterizează prin trăsături distincte ale culturii populare. O entitate spirituală în care oamenii au aceeași imagine despre lumea din afară, aceleași norme în relațiile dintre ei, aceleași comportamente. O țară este pentru ei o stare de conștiință, este identitatea pe care o prețuiesc și de care sunt mândri. O țară este o uniune neîntâmplătoare de comunități formate din neamuri corelate etnic, potrivit statutului fiecăruia (M. Pop, 1984: 5-6). Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului, Țara Codrului etc. 2. Spațiu intravilan al localităților de la poalele muntelui, situate pe malurile cursurilor de apă: „Voi la țară-ți coborî” (Lenghel, 1985: 218); „Și zburară jos, la țară, / La fântâna gălbioară” (Calendar, 1980; t. 11); (ref. la termenul vaiog): „Se folosește la țară, adică în satele de șes” (ALRRM, 1971: 246). 3. Gospodăria și satul, mai puțin muntele și codrul: „Că-i fată din satul meu / (...); / Că-i fată din a me țară” (Calendar, 1980: 74); „Poate rămâne satu' / Dacă nu ești, bade, tu; / Poate rămâne țara / Dacă nu ești dumăta” (Calendar 1980: 93); 4. Lumea de dincolo, Celălalt Tărâm: „Mândruc, struțuc de violă / Unde meri în altă țară / Cu moartea de-a subsuoară?” (Calendar, 1980: 112). ♦ (onom.) Țara, Țară, Țarălungă, nume de familie (19 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Lat. terra „pământ” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA); în celelalte limbi romanice, sensul de țară a fost acoperit de urmașii lat. pagensis > it. paese, fr. pays, spais, ptg. pais (Rîpeanu, 2001). Cuv. rom. > ucr. cara „mulțime” (Miklosich, Candrea, cf. DER), pol. cara (Miklosich, cf. DER).