Definiția cu ID-ul 713688:


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

țáră, țări, s.f. – 1.Teritoriu ale cărui contururi geografice pot fi precizate și care se caracterizează prin trăsături distincte ale culturii populare. O entitate spirituală în care oamenii au aceiași imagine despre lumea din afară, aceleași norme în relațiile dintre ei, aceleași comportamente. O țară este pentru ei o stare de conștiință, este identitatea pe care o prețuiesc și de care sunt mândri. O țară este o uniune neîntâmplătoare de comunități formate din neamuri corelate etnic, potrivit statutului fiecăruia (M. Pop 1984: 5-6). Țara Maramureșului, Țara Lăpușului, Țara Chioarului, Țara Codrului etc. 2. Spațiu intravilan al localităților de la poalele muntelui, situate pe malurile cursurilor de apă: „Voi la țară-ți coborî” (TM 4); „Și zburară jos, la țară, / La fântâna gălbioară” (Calendar 1980: t. 11); (ref. la termenul vaiog): „Se folosește la țară, adică în satele de șes” (ALR 1971: 246). 3. Gospodăria și satul, mai puțin muntele și codrul: „Că-i fată din satul meu / (...); / Că-i fată din a me țară” (Calendar 1980: 74); „Poate rămâne satu' / Dacă nu ești, bade, tu; / Poate rămâne țara / Dacă nu ești dumăta” (Calendar 1980: 93); 4. Lumea de dincolo, Celălalt Tărâm: „Mândruc, struțuc de violă / Unde meri în altă țară / Cu moartea de-a subsuoară?” (Calendar 1980: 112). Drumu' Țării, “drumul principal sau strada principală de la șosea„, toponim semnalat în toate localitățile din Maramureș (Faiciuc 1998). – Lat. terra „pământ”; în celelate limbi romanice, sensul de țară a fost acoperit de urmașii lat. „pagensis” > it. paese, fr. pays, spais, ptg. pais (Rîpeanu 2001).