opțiuni
  • info

2 intrări

27 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

ȚOI2, țoiuri, s. n. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. ♦ Conținutul unui asemenea păhărel. – Et. nec.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.; reg.) Țiclete. – Et. nec.

țoi1 [At: DOMBROWSKI, P. 223 / V: tui, țui / Pl: ~ sm / E: fo] 1 i (Și cu „o”, „i”, prelungite; repetat) Cuvânt care imită sunetele specifice scoase de țiclean (1). 2 sm (Orn; reg; șîc ~ comun) Țiclean (1) (Sitta europaea). 3 sm (Reg; fig) Epitet pentru un copil neastâmpărat și gălăgios. 4 sm (Orn; reg; îf țui, tui) Ciuf (Otus scops).

țoi2 [At: JIPESCU, O. 161 / V: (reg) țui snm / Pl: (1-2) -uri / E: nct] 1-2 sn (Conținutul unui) păhărel având forma unei sticluțe cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu Si: (pop) ciocan (26), (reg) cioflec (3), puțoi, sălic. 3 sn (Arg; îe) A da pe ~ A da pe datorie. 4 sm (Reg; îf țui) Ardei iute.

ȚOI1, țoi, s. m. (Ornit.) Scorțar1. Țoii, cintezoii și pițigoii, toți îl întîmpinau peste tot locul cu dulcile lor cîntări. ODOBESCU, S. III 181.

ȚOI2, țoiurî, s. n. Păhărel avînd forma unei sticluțe cu gîtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu (v. ciocan); conținutul unui asemenea păhărel. Erau singuri, lîngă țoiurile de spirt verde de secară. DUMITRIU, N. 240. Din mînă în mînă trece țoiul de țuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234. La o masă de alături, cu un țoi de țuică și cu mîna la falcă, stătea un mușteriu. PAS, Z. IV 247. Mai bine beau eu două țoiuri. SADOVEANU, M. C. 133. – Variantă: țui (SLAVICI, N. I 294) s. n.

ȚOI1 ~ m. reg. Pasăre migratoare insectivoră, de talie mică, cu cioc conic și cu penaj divers colorat; țiclete; scorțar. /Onomat.

ȚOI2 ~uri n. Păhărel în formă de sticluță, din care se bea țuică. /Orig. nec.

țoĭ m. Un fel de cojoaĭcă (cĭocănitoare). N., pl. urĭ. Cĭocan (păhăruț, palicĭ) de rachiŭ saŭ de țuĭcă (Car. VR. 1909, 11, 226). V. palicĭ.

tui2 sm vz țoi1

țui2 sm vz țoi1

țui3[1] snm vz țoi2 corectat(ă)

  1. În original, incorect tipărit: țui2 — LauraGellner

ȚUI s. n. v. țoi2.

țoiu m. 1. Zool. ciocârleț; 2. pahar (în forma ciocului acestei păsări): un țoiu de rachiu (CAR.). [Cf. țiuì].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țoi2 (păhărel) s. n., pl. țoiuri

țoi1 (pasăre) (reg.) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi1 (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi2 (păhărel) s. n., pl. țoiuri

țoi (păhărel) s. n., pl. țoiuri

țoi (pasăre) s. m., pl. țoi, art. țoii

țoi

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)

ȚOI s. v. scorțar, țiclean.

țoi s. v. SCORȚAR. ȚICLEAN.

ȚOI s. (reg.) ciocan, (prin Olt.) puțoi. (Un ~ cu țuică.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

ȚOI2, țoiuri, s. n. ~ (din (și variantă curentă pt.) puțoi [puță + suf. augm. -oi], ca formă abreviată, din motive de bună-cuviință)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

țui, țuiuri s. n. (er.) penis.

Intrare: țoi (pasăre)
țoi1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M78)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoi
  • țoiul
  • țoiu‑
plural
  • țoi
  • țoii
genitiv-dativ singular
  • țoi
  • țoiului
plural
  • țoi
  • țoilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: țoi (păhărel)
țoi2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țoi
  • țoiul
  • țoiu‑
plural
  • țoiuri
  • țoiurile
genitiv-dativ singular
  • țoi
  • țoiului
plural
  • țoiuri
  • țoiurilor
vocativ singular —
plural —
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țui
  • țuiul
  • țuiu‑
plural
  • țuiuri
  • țuiurile
genitiv-dativ singular
  • țui
  • țuiului
plural
  • țuiuri
  • țuiurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țoi, țoisubstantiv masculin

etimologie:

țoi, țoiurisubstantiv neutru

  • 1. Păhărel în formă de sticluță cu gâtul lung și îngust, din care se bea țuică sau rachiu. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: ciocan puțoi
    • format_quote Erau singuri, lîngă țoiurile de spirt verde de secară. DUMITRIU, N. 240. DLRLC
    • format_quote Din mînă în mînă trece țoiul de țuică, ulceaua cu vin. STANCU, D. 234. DLRLC
    • format_quote La o masă de alături, cu un țoi de țuică și cu mîna la falcă, stătea un mușteriu. PAS, Z. IV 247. DLRLC
    • 1.1. Conținutul unui asemenea păhărel. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mai bine beau eu două țoiuri. SADOVEANU, M. C. 133. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.